Aveam o problemă. Aveam o problemă destul de nasoală cu ieșitul cu mașina în stradă. De fiecare dată am parcată o mașină în stânga cu parasolar d-ăla de staniol prin care nu se vede nimic și o mașină cu geamuri fumurii pe spate în dreapta ieșirii. De fiecare dată ieșeam cu grijă, încet ca un melc speriat și grijuliu și de fiecare dată trecea unul în viteză, cu claxonul bine înfipt în volan de o mână nervoasă, care-mi flutura numărul de înmatriculare folosindu-se de spațiul mic dintre portiera lui, bara din față și efectul Bernoulli.

O dată la două ieșiri mai venea și unul din dreapta care depășea nervos pe linie continuă o mașină de școală pentru că la noi în cartier e un fel de poligon auto sau un fel de cursă cu obstacole cu slalom printre pretendenți la permis.

Aveam o reală problemă. Deja eram în plin studiu despre cum să-mi montez legal o oglindă din aia pe un stâlp să văd mai mult din stradă și să mă feresc de nebuni. Vă zic, era chestiune de câteva luni până să se întâmple ceva nasol. La viteza cu care se circulă pe porțiunea de drum în cauză, rezultatele puteau fi chiar dezastruoase mai ales că vis a vis e o școală.

Asta până într-o zi în care vin acasă și văd doi muncitori sprijiniți de camioneta lor, fumând o țigară și rânjind șmecherește. În secunda doi mi-am dat seama și de ce. Tocmai montaseră niște limitatoare din alea nasoale de viteză, din alea peste care nu poți să treci cu mai mult de 5 km la oră pentru că-ți zboară roțile. Din alea metalice și cu colțuri… Ei stăteau și rânjeau și se bucurau la fiecare papagal care nu frâna cum trebuie, mai ales că toate celelalte limitatoare de viteză din cartier sunt din alea line de cauciuc.

În fine, cu toate astea, nu m-am mai bucurat de multă vreme de un astfel de limitator de viteză. Ies liniștit în stradă, nu mai am nicio grijă, lumea merge încet și n-am mai auzit un claxon de o săptămână. Claxon d-ăla de „nu te bagi tu în fața mea!”. Bine, mai e țăranul cu Porsche care ambalează la maxim motorul între cele două limitatoare de viteză pentru că el crede că pentru el și din cauza lui au fost puse acolo. Nu face legătură cu școala din stânga lui. El crede că plimbările lui cu motorul ambalat prin cartier de la 11 noaptea au generat această modificare a pistei personale de curse…

Și da, n-am crezut vreodată că un limitator de viteză m-ar putea face fericit! 🙂

PS Și da, cred că un semn de circulație care să avertizeze șoferii de ce urmează ar mai reduce din zdruncinăturile pe care le aud zilnic din 10 în 10 minute când un nefericit crede că e un limitator din ăla ușor…