Să nu mă înțelegeți greșit! De când am înființat Trafictube îmi doresc ca toate filmele de acolo să fie luate în considerare de poliție și folosite pentru a-i amenda pe nesimțiți și idioți. Sunt fanul numărul unu al acestei inițiative!

Da, au fost cazuri (Caz 1; Caz 2) în care judecătorii au acceptat înregistrarea ca probă în instanță și a funcționat. Avem un caz în care Parchetul s-a sesizat din oficiu în urma unei înregistrări postate la noi.

Acum deputatul USR vrea ca filmările predate poliției să fie însoțite și de declarația pe propria răspundere a reclamantului că filmul nu a fost modificat. Și asta e cred singura soluție pentru că editarea unui film în zilele noastre a ajuns ceva banal (am demonstrat asta în 2011 când tehnologia de editare era ceva mai complicată). Au și camerele omologate rolul lor. Acolo există un specialist care se duce și preia filmul de pe camera omologată și certifică faptul că este originalul. Cumva introducerea acestei declarații pe propria răspundere că filmul este cel original ar putea să ajute. (e caz penal dacă cineva dă o declarație falsă).

Dar, în condițiile în care ăștia vor să fie anunțați când le sunt ascultate telefoanele voi credeți că deputații o să aprobe o astfel de lege prin care noi o să putem depune o plângere pe baza unei înregistrări cu telefonul/camera de bord? Să fie filmați când fac șmecherii în trafic? Să stea lumea la vânătoare când ies ei de la guvern și traveresează piața Victoriei pe diagonală sau când vreun teribilist se folosește de legitimația de parcare de la parlament ca să depășească coloana la semafor?

Ar fi tare și m-aș simți împlinit după 8 ani de Trafictube. Dar cumva mă îndoiesc că se va întâmpla.