Fără chinuri și fără regrete. Cum? Am citit o carte. Bine, de fapt în varianta audiobook, dar de pe la jumătate mi-am dat seama că am ajuns la un punct unde îmi puneam întrebarea „de ce bem? ce sens are?”.

Da, m-am spălat pe creier pentru că altfel nu-mi explic. Acum când văd sau miros alcool mă uit așa ca la niște obiecte de inventar care mă-ncurcă prin casă. Stau cu sticlele de vin și baxul de bere pe jos prin birou și nu știu ce să fac cu ele. Nu am nici cea mai mică dorință de măcar a gusta vreun pic din licorile magice care mă-nconjoară.

Ajunsesem în pandemia asta să prelungesc weekend-ul. Hai că e vineri, urmează două zile de relaxare, să-i verificăm pe cei de la TNR dacă livrează bere în două ore și așa pe la prânz. Dar, stai, e joi și e pandemie, o sticlă de vin ca să ne liniștească după ce am primit cifrele cu infectările zilnice de la biziday este tot ce avem nevoie. Dar luni? E prima de după weekend și trebuie termina proseco-ul ăla desfăcut că evadează bulele și-și fac de cap. Nu e bine.

Și uite așa tot găseam motive să evadez în lumea minunată și fericită construită pe baza unor alimente fermentate. Într-o zi m-am hotărât că e timpul să ascult audiobook-ul recomandat de unul dintre prietenii mei care e d-ăla care are o carte pentru orice problemă. Pe la jumătatea cărții am trecut fără să-mi dau seama în lumea celor care nu beau și pe care îi consideram ușor nefericiți că nu pot să se înfrupte cu un pic de fericire lichidă. Și gata, puf, a dispărut orice poftă și orice dorință. Din viața mea s-au evaporat băuturile alcoolice complet de două luni.

Și nu, nu am înlocuit cu altceva acest obicei ușor nesănătos. E drept că acum evadez altfel din realitate citind și mai mult. Dar atât. Nu am înlocuit gestul cu apă minerală sau cola și nici nu m-am apucat de alte nebunii nesănătoase. De jucat pe computer/consolă mă joc la același nivel, singura diferență este că acum sunt și mai bun de când a dispărut sticla de bere de lângă controler. 🙂

Acum viața este minunată și cumva sunt mai prezent în viața de zi cu zi pentru că au dispărut complet din viața mea efectele alcoolului și din timpul consumului și de după. Da, există viață după alcool!

Cartea de care povestesc este scrisă tot de băiatul ăla care a scris cum să te lași ușor de fumat, carte pe care eu am citit-o dar n-am prea băgat-o în seamă. De fumat m-am lăsat folosind iqos (și probabil ceva urme din cartea respectivă). Din păcate, cartea cu lăsatul de băut nu a fost tradusă la noi dar se găsește în limba engleză pe emag.

Părerea mea sinceră este că efectul de spălare pe creier obținut în urma acestui proces este și de la faptul că am ascultat-o ca audiobook. Se găsește aici pe audible dacă sunteți interesați de această variantă.

Acum sper să se termina pandemia asta ca să pot să invit prieteni pe la mine ca să le dau de băut, pentru că am! 🙂

Nu, acest articol nu este o pledoarie pentru lăsatul de băut. Am scris doar despre o soluție ușoară și care a funcționat incredibil de bine în cazul meu. Dacă aveți vreo dorință ascunsă de a elimina alcoolul dintre obiceiurile voastre, aveți acum o variantă care s-ar putea să ajute.