Dacă mie mi se-ntâmplă ceva pe stradă, ai ști ce să faci? Da, ai să suni la 112 și îți mulțumesc pentru asta. Doar că, în unele cazuri, nu e suficient.

Am învățat să salvez un om. Am învățat câteva chestiuni simple care mă vor ajuta să-i ajut pe cei din jur. În caz de accident și alte nebunii știu exact ce trebuie să fac. Știu să analizez situația, știu să abordez victima, știu să protejez victima, știu procedura de CPR și știu ce informații trebuie să transmit personalului de urgență pentru a scurta cât mai mult timpul de intervenție. Și despre acest timp de intervenție este vorba. Orice ar face o ambulanță, în majoritatea cazurilor, nu poate să ajungă în sub 7 minute la un accident. De ce? Pentru că resursele sunt limitate, ambulanțele puține și bugetul de la stat în cantitate mică. Nu au cum să ajungă la locul unui accident în trei minute ca la americani. Nu au cum să aibă ambulanțe staționate strategic în diverse locuri din oraș astfel încât să asigure un timp de intervenție atât de mic.

Și știți ce se-nâtmplă cu un om aflat în stop cardio-respirator dacă trec mai mult de 7 minute fără să fie resuscitat? Poate fi salvat dar cu urmări ireversibile la nivelul creierului. Salvezi, în final, o “legumă”.

Așa că oricât de fericit aș fi că, în urma unui curs intensiv de două zile, acum știu să salvez un om căzut pe stradă, am o problemă mai mare. Majoritatea din jurul meu nu știu ce să facă în astfel de cazuri. Mă simt vulnerabil.

Ieri m-am înscris în programul “Există un erou în fiecare dintre voi“. Un program foarte simplu. Primești un SMS în momentul în care se întâmplă ceva, într-un loc public, în apropierea locului în care te situezi într-un anumit moment al zilei.

Astăzi primesc acest mesaj:

Photo 4

Într-un minut eram la locul accidentului. Două mașini tamponate și un taxi avariat destul de rău cu motorul în flăcări. Din fericire, înaintea mea, a oprit un pompier aflat întâmplător în zonă care a știut exact ce avea de făcut. Evaluase deja răniții iar cel mai grav era deja în PLS (poziție laterală de siguranță). Era deja la telefon cu cei de la 112 și coordona echipele de intervenție. Din fericire, nu am avut nimic de făcut. Am evaluat situația, am constatat că răniții erau tratați corect, nu a fost nevoie de CPR și am stat până au apărut echipajele de intervenție și m-am retras.

M-am simțit bine. M-am simțit util chiar dacă nu am făcut nimic efectiv. Știam că, în cazul în care e ceva grav, eram pregătit să intervin cu puținul pe care l-am învățat. Știam că pot să mențin victima în anumiți parametri până la apariția ambulanței. Știam că acei oameni au o șansă în plus de supraviețuire pentru că am primit un SMS și am putut să ajung la fața locului într-un timp extrem de scurt.

Fotografiile de mai jos le-am făcut după apariția echipei de intervenție.

Photo 3

Photo 5