Un băiat, același băiat, care prin munca lui a reușit să ne însenineze viața de familie și interacțiunile cu prietenii.

Tot de la băiatul ăsta am luat jocuri cu nemiluita și le-am împrăștiat în lumea largă, pe la prietenii ce-și desfășoară viața pe acolo unde limba română nu mai este chiar oficială. Prieteni care au ajuns să joace aceste jocuri cu prietenii lor vorbitori de alte limbi folosind Google Translate. Atât de mișto sunt jocurile lor.

Acest băiat a inventat niște jocuri de zici că-s terapie pentru suflet. A adus împreună oameni care nu știau că au atâtea lucruri în comun. A pus pe tapet niște întrebări bine ticluite pe niște cartonașe care au dus la redescoperirea oamenilor de lângă noi.

Și sunt chestiuni mișto, cu oameni, despre oameni, despre relații, cu prieteni, cu subiecte, pentru copii, pentru părinți și copii etc.

Noi avem toată colecția și suntem d-ăia care stăm la pândă, cu sacoșa la coadă, să vedem când scoate ceva nou.

Zic să nu vă abțineți că e păcat. Veți descoperi un nou univers chiar în preajma voastră, lucruri mișto despre oameni pe care credeați că-i știți de o viață și vă veți consolida relațiile cu cei din jur la un nivel pe care nici prin vis nu-l visați.

Întrebări bine ticluite, grupate pe diverse teme, pentru orice ocazie și de luat în vacanță în bucunarul valizei.

Da, în vacanță, când luați pauză de la cartea aia pe care o savurați cu nesaț, când vă adunați cu prietenii să savurați apa aia plată cu lămâie și salata de mici dietetici, puneți și pachetul de cartonașe pe masă și aruncați câte o întrebare grupului. Să vedeți cum se încinge atmosfera și cum prieteniile se transformă în ceva magic.

Și după ce terminați cu vacanța, să știți că aceste jocuri constituie și unele dintre cele mai reușite și generale cadouri.

Și ca să fiu și eu un băiat bun, am obținut cu greu și cu ajutorul unui apel de 4 minute și 7 secunde, un cod de discount de 15% la orice achiziție de pe 100 de lei. Codul de discount este: RB

LINK de unde cumpăratți jocurile: www.thefunnybrand.com