Pe scurt

Moment în care aud în spatele meu o voce feminină, un pic răgușită:

– Ne dați voie nouă în față? Că avem puține produse!

Mă întorc ușor contrariat, așteptându-mă să o văd cu o pâine și niște salam în mână și descopăr un cuplu cu brațele încărcate de cumpărături. Dar la modul că el avea în dinți o pungă din aia de hârtie cu chifle proaspete, sprijinea cu bărbia produsele îmbrățișate precar și era transpirat tot de la echilibristica care-l punea la mare încercare. Ea în schimb era o imagine a abundenței. La fel cu brațele pline dar cu multe produse căzute în decolteul generos.

După ce mi-a trecut uimirea, am replicat simplu:

– Și eu am produse puține și am stat la coadă ca toată lumea.

Mă întorc către casieriță și încerc să ignor mormăielile presărate cu „nesimițit”, „7 ani de acasă”, „ce rea e lumea” și „unde o să ajugem”.

La final, pentru că nu se potoleau, am stat să număr produsele mele. Eu aveam 11 și le transportam într-un căruț din ăla mic. Ei aveau 21.

6 comentarii

Marius

joi, 29 octombrie 2020

<p>Daca mi se intampla mie asta si dupa ma mai si faceau nesimtit si prost crescut le bagam p–a in gura, dar asa, pe fata , tare si raspicat. si daca facea vreun gest fraieru’ il si bateam acolo. FMM</p>

Dragos

vineri, 4 septembrie 2020

Cine sa-l dea afara? Vanzatoarea care tot sub barbie poarta masca?

Cristinela

joi, 3 septembrie 2020

Au o memorie de invidiat, Ceausescu si mentalitatea cozilor n-au murit deloc :)

razvanbb

joi, 3 septembrie 2020

o avea pe bărbie

bucuresci

joi, 3 septembrie 2020

Oameni grăbiți, ce să mai zici. Bine că nu te-ai enervat și ai suportat și mitocăniile verbale ulterioare.

Practic nu mai exista cale de apel. Pe 14 septembrie se deschide loteria virușilor și scapă cine poate. Am stat izolați, am purtat mască, nu am fost în concediu, ne-am văzut cu un grup de maxim 4 prieteni pentru ce? Pentru ca în două săptămâni să eliberam virusul în comunitate prin cel mai eficient sistem […]

Pe scurt

LINK

4 comentarii

razvanbb

sâmbătă, 22 august 2020

:))))

TheX

sâmbătă, 22 august 2020

Putin mai jos e un set la 21.99. Cred ca ar trebui sa pregatesti articolul cu "Mastile scad sub 20 ron, Covidul nu isi mai are rostul"

razvanbb

sâmbătă, 22 august 2020

Rezolvat. Multumesc!

TheX

sâmbătă, 22 august 2020

Cred ca nu merge link-ul, dar am prins ideea. Multumim!

Când?  24 august (luni), la ora 10:00 Cine poate participa? Citez din anunțul de pe site-ul ministerului: La ședința publică ce va avea loc pentru dezbaterea publică a proiectului de act normativ, au acces instituțiile publice, organizațiile civice, precum și orice persoane interesate. Puteți să vă înscrieți aici. Nu este nevoie să vă înscrieți la […]

Produs din oferta E-Day.ro

Storcătorul de pliculeț - lățime maximă 10 cm

Storcătorul de pliculeț - lățime maximă 10 cm

Prețul inițial a fost: 29,99 lei.Prețul curent este: 19,99 lei. Detalii

Top Articole