Asta cu începutul scolii offline fără nicio alternativă mi se pare o condamnare definitivă a părinților, bunicilor, copiilor și profesorilor la covid.

Așa mă simt și eu. Ca soț al soției mele, învățătoare. Mă simt pentru prima dată in viață pus în pericol direct, fizic, de către incompetenții ticăloși pe care i-am lăsat să ne conducă. Hai să spun pe șleau, îmi simt viața pusă în pericol de catre prostimea majoritară care mă înconjoară.
Sunt profesor care, din fericire pentru mine, am reușit să plec din învățământ. Cunosc mediul, personajele, calitatea umană și mentalitatea din școala românească. Cum bine zicea Eminescu : „Școala e ca țara.”
Soluția dilemei dumneavoastră, de tată de copii aflat în situația actuală, a fost plastic exprimată de cineva : „Mai bine am copil „prostul satului” și sănatos decât copil învățat la cimitir.”
Soluția mea ar fi: Mă separ fizic de soția învățatoare pànă când se limpezeste situația. Judec și egoist, autoprotejându-mă, și altruist : separat fiind de soția expusă riscului de la școala o pot ajuta in situația în care se îmbolnăvește.
Plătesc prețul comodității mele. Nu am plecat din țară din comoditate. Sau macar, nu am luptat mai mult cu mediocritatea majoritară care decide acum dezastruos.
Un gând bun va trimit și va urez putere de luptă. Pentru că suntem acum în lupta de apărare a sănătații noastre și a celor dragi nouă.