Puterea de a face bine sau de a face rău. Puterea de a face dreptate în lume sau de a dărâma oameni și cariere. Cam asta este esența cărții scrisă de Traian Berbeceanu: Radiografia unei mârșăvii judiciare.

O carte scrisă după fapte și evenimente reale, cu viața autorului sub asediul unor infractori polițiști, colegi de-ai lui care folosesc puterea pusă la dispoziție în favoare infractorilor. Este incredibil prin ce a trecut omul ăsta încercând să facă bine în lume și cum a ajuns să se apere de niște minciuni și de declarații fabricate doar pentru că a deranjat.

Pe măsură ce citeam povestea m-am gândit la serialul cu comisarul Catani și am descoperit mai târziu, pe parcursul poveștii, că nu am fost singurul.

Cartea este scrisă ca un dosar bine documentat. Nu descoperim personajele pe măsură ce se manifestă în povești, avem o descriere clară a fiecăruia cu avantaje, dezavantaje și firea acestora chiar de la început. Urmează poveștile absolut senzaționale despre urmărirea infractorilor și tot felul de trucuri folosite pentru a-i prinde în capcană și toate astea cu resurse infime și cu cheltuială din buzunarul propriu.

Mă întrebam la un moment dat de ce ai face asta? De ce te-ai lupta cu acea lume mizeră, fără resurse, aducând bani de acasă și sacrificând foarte mult timp din timpul petrecut acasă cu cei dragi. Și răspunsul este: puterea de a face bine, puterea de a îndrepta lucrurile și de a elimina răul din societate. Acești oameni au această putere care aduce o satisfacție imensă la sfârșitul unui caz. Din păcate, aceeași putere poate fi folosită și pentru a face foarte mult rău și asta se vede prin cum viața lui Berbeceanu s-a schimbat radical din cauza unor colegi corupți.

Vă recomand această carte din tot sufletul. Veți descoperi o lume fascinantă la doi pași de noi. Bine, veți avea momente în care ați vrea să vă ridicați de pe scaun și să vă duceți la acei polițiști sau procurori corupți sau ce or fi ei și să-i dați cu capul de birou. Cartea generează acest tip de reacții.

Cartea nu este un roman artistic, este mai mult un documentar al unei mârșăvii judiciare, așa cum îi spune și titlul.

43 lei la emag

49 la curtea veche