Pun produsele pe bandă și ușor satisfăcut de aranjamentul făcut dau să deschid Facebook-ul să văd dacă am pierdut ceva important în viața mea paralelă și electronică.

Moment în care aud în spatele meu o voce feminină, un pic răgușită:

– Ne dați voie nouă în față? Că avem puține produse!

Mă întorc ușor contrariat, așteptându-mă să o văd cu o pâine și niște salam în mână și descopăr un cuplu cu brațele încărcate de cumpărături. Dar la modul că el avea în dinți o pungă din aia de hârtie cu chifle proaspete, sprijinea cu bărbia produsele îmbrățișate precar și era transpirat tot de la echilibristica care-l punea la mare încercare. Ea în schimb era o imagine a abundenței. La fel cu brațele pline dar cu multe produse căzute în decolteul generos.

După ce mi-a trecut uimirea, am replicat simplu:

– Și eu am produse puține și am stat la coadă ca toată lumea.

Mă întorc către casieriță și încerc să ignor mormăielile presărate cu „nesimițit”, „7 ani de acasă”, „ce rea e lumea” și „unde o să ajugem”.

La final, pentru că nu se potoleau, am stat să număr produsele mele. Eu aveam 11 și le transportam într-un căruț din ăla mic. Ei aveau 21.