Când lumea mă întreabă cum am mâncat, le răspund că bine. Dacă le-aș răspunde pe larg, ar fi ceva de genul: n-am nici cea mai vagă idee, scopul final a fost atins… nu-mi mai e foame. Da, mănânc pentru că trebuie, nu prea am satisfacții deosbite în mâncăruri speciale.
M-a întrebat zilele trecute cineva de acasă cum e micul dejun. I-am zis că e din ăla cu de toate și am ce mânca… nu e rău. Și cică să bag un update pe pe pagina fanilor de mic dejun de hotel.
Revenind la „omul face diferența”, astăzi și sâmbătă am avut un mic dejun foarte bun deși am mâncat fix același lucru pe care-l mănânc la orice hotel. Diferența? Un chelner mai în vârsta care a avut grijă să nu-mi lipsească nimic. A trimis pe cineva să cumpere margarină special pentru mine și știa ce e aia intoleranță la gluten. Lucru rar în România. De obicei primesc o figură din aia… „uite-l și pe ăsta ce figuri are-n cap”.
Da, am avut un mic dejun foarte bun!
Am auzit și reversul medaliei cu luat iaurtul din față și cu evacuare forțată pentru că programul de mic dejun se terminase. Dar în acest caz este vorba de alt hotel care arată fix ca acum 12 ani când am mai fost eu prin Cluj și i-am vizitat camerele. Probabil că și mentalitatea lor este tot de atunci…
Revenind la hotelul în care stau acum, povestea de mai sus cu chelnerul care m-a încântat mi-a amintit de dilema lui Manafu în legătură cu vina angajatului sau a companiei. Cred că adevărul este undeva între. Tratamentul angajatorului față de angajați se reflectă în comportamentul acestora față de clienți. Dar și bunul simț este o probemă. Practic asta este răzbunarea reprezentantului companiei față de companie. Cine are de suferit mai mult? Clientul final.
Sper ca cei de la City Plaza să citească acest articol și să-i dea un bonus acestui domn care m-a făcut să mă bucur de micul dejun chiar dacă nu-mi păsa. 🙂
„[…] scopul final a fost atins… nu-mi mai e foame.”
Mi-ai adus aminte de un documentar culinar, mai precis de următorul citat: „În ziua de azi, majoritatea dintre noi nu mai mâncăm, ci doar ne hrănim.”
Meseria de chelner nu e așa ușoară precum se crede și nu toată lumea merită (underlined) să fie chelner!
Bine spus: “Omul face diferenţa!”
Răzvan, mulţumim pentru feedback şi aprecieri. Ca principiu de muncă, ne-am propus să tratăm oaspeţii hotelului aşa cum ne-ar plăcea nouă să fim trataţi.
Te aşteptăm să revii! 🙂
:))…ideea ii urmatoare, daca ai fost platit de cei din conducerea hotelului sa faci acest comentariu ignora restul:)…daca nu, vreau sa iti zic ca a asta e o intamplare fericita…poate omul a avut pe cineva in familie cu aceeasi problema sau ceva de genul…altfel eu nu i=am vazut prea inteligenti pe chelnerii din acel hotel…dar nici asta nu conteaza…intrebarea mea este urmatoarea…cati din bucatarii din hotelurile de lux din romania stiu ce e aia intoleranta la gluten si stiu sa-ti ofere un mic dejunde care sa te bucuri???cred ca este treaba sefilor bucatari asta cu intolerantele…si pun pariu ca majoritatea lor sunt varza la capitolul asta…dar sa nu mai vb de serviciile din romania ca este la fel cu comparatia care ai facut-o tu mai sus…adica au cam aceeasi mentalitate de cand s-au deschis si este prea invechita…ideea e sa le luam bani la fraieri care se perinda pe la noi…restul este irevant!!!!
De data asta nu ai mai stat la Best Western ?Ai vrut mai in centrul orasului?
La Best Western s-a schimbat conducerea si s-a stricat toata atmosfera.
E frumos si la City Plaza, mai ales in aripa noua. Am facut practica acolo 😀