Curente de opinie se zbat să iasă la suprafață, curente care se bat pe un loc întâi în lumina ochilor noștri pe internet. Valuri de păreri ne invadează diminețile și ne adâncesc și mai rău în negura deciziilor ce nu se lasă scoase la lumina reflectoarelor.

Da, e un pas major trecerea la o mașină electrică și viața ta se va schimba. De exemplu, pe la benzinărie mai trec cam o dată pe an și mă simt stângaci ca în prima zi când mi-am plimbat Tico-ul pe la o pompă de benzină. Reflexele mele s-au atrofiat și stau să mă gândesc pe îndelete și să descopăr minunea tehnicii de a introduce lichid inflamabil într-un rezervor.

Și? Merită o mașină electrică?

Dețin un BMW i3s de vreo doi ani și mă bucur de el zilnic. Da, merită dacă stai la curte și ai unde să o încarci așa ca pe telefonul mobil. Eu merg pe practica dacă ajunge sub 50% bateria o pun la încărcat și a doua zi dimineața este cu mușchii încărcați la maxim de adrenalină electronică.

Foarte util, foarte practic, după cum ziceam și în intro, nu mai știu ce-i aia benzinărie. Așa cum, până acum ceva vreme, de fapt nici stați de încărcare nu prea știam să folosesc. Până să mă ia Meșter de o aripă să mă târască prin țară în #rocharge nu văzusem o stație așa mai de aproape și în detaliu.

În concluzie, da merită dacă ai unde s-o-ncarci peste noapte sau peste zi la birou sau oriunde altundeva faci altceva în timp ce mașina ta înghite cu nesaț electroni pentru utilizare ulterioară. Să-ți iei o mașina electrică pe care s-o-ncarci ca la benzinărie atunci când se termină bateria introduce un factor de timp care îți va da un pic peste cap rutina zilnică. Nu izc că nu se poate, dar trecerea de la benzină la curent este una destul de anevoioasă dacă îți dorești să nu se schimbe nimic în lumea ta automobilistică.

Păi și? De ce totuși electrică? Treaba cu poluarea sau ce te-a convins?

Nu neapărat treaba cu poluarea. Deși, la câte filtre de aer am în casă (literalmente în fiecare cameră) și la birou, aș putea să afirm că mă preocupă un pic și poluarea. Da, nu mai emit gaze în urma arderilor interne ce frământă măruntaiele unui motor pe străzile orașului, consum electricitate produsă din diverse surse care poluează în afara orașului combinate cu unele verzi nepoluante. Pentru mine și colegii mei de suferință din București am eleiminat o sursă directă de poluare de pe străzile gri ale lui Nicu de la primărie.

Dar, nu neapărat din acest motiv m-a lovit boala asta cu electrice.

Dragostea dintre mine și electrice a izbucnit la prima depășire, atunci când am băgat talpa adânc în podea și mașina a depășit un TIR într-o jumătate de clipire. Puterea aia care stă gata să te servească, fără să se strofoace, fără să stea să se gândească să aprindă diverse amestecuri șmechere prin pistoane, fără intervenția șmecheră a unei cutii de viteze ce se roagă de niște pinioane să schimbe treapta.

Când apeși pe accelerație simți cum mașina își eliberează potențialul, simți că își dă drumul și se bucură de asfaltul ce-l devorează voios. Nu se simte chinul ăla de la un motor termic care-și spune părerea huruind și care pare că se chinuie din tot sufletul lui inflamabil să ducă mașina pe noi culmi de viteză. Accelerația electrică este putere instant la o apăsare de pedală fără a pune în mișcare o întreagă făbricuță automatizată pe sub capotă.

Pe scurt, m-a convins accelerația. Bine, nu este cazul tuturor mașinilor electrice. Sunt mașini electrice pe lumea asta care pun accentul pe autonomie și atunci taie mult din puterea motorului pentru a duce cifrele pe noi culmi kilometrice. De exemplu Zoe care are are o autonomie de invidiat dar un habitaclu mic pitic de pădure și o acclerație cu care nu prea poți să te lauzi în curtea școlii. Sau Dacia spring care-ți oferă timp pentru un ceai dansant până se hotărăște să scrie pe bord fenomenala viteză de 100 km/h.

Păi doar accelerația?

Desigură că nu doar accelerația. Mașina mea anterioară, până să fac această schimbare electifiantă, a fost un Subaru Impreza STI. Accelerație și adrenalină aveam la un drum în curte distanță. Plus că eram prieten bun, chiar apropiat, cu benzinăriile din drumurile mele. 🙂

M-a convins liniștea din mașină, liniște ce se contopește cu starea ta și care mai reduce stresul din trafic.

M-a convins depășirea din scurt pe care ți-o oferă puterea electrică. Fără stresuri, fără emoții, mai ales că în România locurile unde poți depăși legal sunt relativ puține și șansele să scapi de o coloană sunt reduse.

M-a convins lipsa vibrațiilor, vibrați care, oricât de șmecheră ar fi mașina, ne zguduie mărunt și constant pe toată perioada cât suntem în mașină. Vă zic, sunt convins că în viața mea s-a schimbat ceva în starea mea de spirit de când conduc electrică zilnic.

M-a convins condusul cu o singură pedală. Am plăcuțele de frână ca noi pentru că folosesc frâna doar când un cercopitec mă obligă prin măestria lui să frânez înainte de termen.

M-a convins că sub capotă tehnologia este simplă și nu este o uzină în miniatură cu componente mecanice care se uzează de la căldură, explozii controlate, uleiuri care țâșnesc și furtunuri care pot să-și arate interiorul dacă se supără pe tine.

Și chiar nu ai probleme? Range anxiety ceva?

Ba, range anxiety aveam cât casa. Mașina o foloseam în București cu cel mult o ieșire timidă până la Ploiești. Asta până să mă ia Meșter de o aripă să-mi arate lumea prin ochii lui și să mă convingă că dacă 8 mașini ajung într-un oraș și au unde să se-ncarce simultan, viața mea electrică pe drumurile patriei va fi un vis și o minune. Excursia aia m-a vindecat de tot de range anxiety și în decembrie am îndrăznit câteva drumuri prin țară, mare parte cu succesul scontat. Opriri de 20 de minute la stații de 50 kW combinat cu o relativă planificare. Nu a fost rău dar nici nu a fost totul parfum.

Două chestiuni au fost relativ nasoale.

Prima chestiune: autostrada. La peste 100km/h, mers constant, bateria BMW i3s-ului meu arunca electronii în toate direcțiile de zici că erau baloane cu confeti. De aia Piteștiul este pentru mine un nod de încărcare important din orice direcție aș veni. După aia e parfum și minune. Drumurile patriei cu suișuri, coborâșuri, viteze medii normale redau viața bateriei înapoi. Deși mașina mea zice scriptic că are o autonomie de 250 km, la un moment dat, în urma stilului de condus și a drumului pe care îl parcursesem până atunci, mașina mi-a arătat la o încărcare la Târgoviște că mai am range de de 330 km la 90% nivel de baterie. Variază și de multe ori rezultatul este peste așteptări.

A doua chestiune: spring anxiety. Nu, nu este anxietatea de primăvară, este anxietatea de Dacia Spring. Am avut un episod la Pitești când timp de 3 ore ne-am învârtit prin oraș lovindu-ne de proaspăt posesori de Dacia Spring care-și dădeau checkin pe plugshare la toate stațiile de încărcare din localitate ca să prind loc la coadă. Vă zic, aveam deja alergie la Srping. Intram în parcare și unde era îngesuiala de argintiu cu ornamente portocalii acolo era și stația înconjurată și asaltataă.

Până la urmă am reușit să ajungem la o stație de la un Penny unde un proaspăt posesor de Dacia Spring tocmai strângea cablul crezând că s-a stricat stația deoarece mașina s-a încărcat rapid până la 80%, după care rata de încărcare începuse să scadă. Na, nu știa încă treaba cu încărcarea și cu cei 20% de la sfârșit care-s cel mai greu de completat. I-am explicat eu după ce m-am conectat și am dat drumul la încărcare. 🙂

Și? Nu te-a descurajat treaba cu stațiile de încărcare?

Nu prea. A fost nasol, eram cu toată familia în mașină și seara târziu prin Pitești, nu a fost un moment bun. Dar m-a convins că BMW i3s este o mașină de oraș și avem nevoie de o mașină cu autonomie mai mare. Să pot să dau skip la Pitești pentru că, cel puțin în acest moment, infrastructura de acolo se poate accesa doar pe bază de răbdare sau luptă psihologică. 🙂

Da, infrastructura este, la data la care scriu acest articol, ușor depășită de invazia de Dacii Spring dar sunt convins că această cerere va genera într-un final lărgirea bazei de stații de încărcare.

Ne-am convins că vrem o mașină mai mare și cu tehnologie de 800 V. M-a impresionat maxim încărcarcarea de la Târgu Mureș a unui Porsche Taycan în 20 de minute la o stație de 250 kW. Acela a fost momentul în care jurămintele s-au scris și promisiunile s-au făcut în legătură cu 800 V.

Păi și ce mașină vă luați?

Și așa descurajați cum suntem, am studiat fenomenul și ne-am oprit asupra tehnologiei ce stă sub Hyndai Ioniq 5 și KIA EV6. Cumva, după ce am văzut pe viu și monstrul desenat cu echerul din posesia lui Meșter, tindem către EV6. Revin cu amănunte după ce vom avea ocazia să-l studiem mai de aproape. Vrem cumva să fim pregătiți pentru viitor.

M-am uitat cu jind și la Tesla Model 3 și la autonomia mare ce o pune pe masă și la tehnologia de pilot automat dar cumva sunt reținut pentru că nu mă convinge lipsa service-ului și faptul că la bază nu este un producător de mașini consacrat. Am avut ocazia să mă joc cu primele modele de Tesla din România și să cunosc oameni care s-au bucurat să scape de ele după ce au început să apară primele modele mecanice și relativ la plasticele din interior. Nu zic nu, sunt atras maxim de performanțe și mai ales de tehnologiile înghesuite în trupul de mașină americană, dar cumva mă rețin aspectele de mai sus. Ah, și faptul că e pe 400V este o piedică în calea fericirii mele.

Da, există și altele pe piață în acest moment. Găsiți aici pe Autocritica mașinile electrice din România anului 2022 puse pe zid de maestrul Șocariciu.

Te mai duci în #rocharge? Mai testezi și alte mașini?

Știu, nu m-a-ntrebat nimeni asta. Dar dacă m-ar întreba, eu m-aș mai duce pentru că mi-a plăcut maxim, doar să mă mai ia Meșterul.

Dar, apropos de asta, vă las cu filmul din ultimul #rocharge din 2021, film mângăiat pe creștet de vocea și textele lui Mircea Meșter. Apar și eu subtil în câteva cadre. 🙂

Este proaspăt și lansat astăzi în eterul biților ce se fugăresc voios pe internet: