Iubirea care m-a dus într-o aventură de neuitat de la Marea Neagră la Marea Caspică.
Iubirea care ține speranța sus, în capul meu, în materie de SUV-uri, acum și în variantă electrică asta ca să se înfigă și mai adânc în sufletul meu.
Este SUV-ul care ține S-ul sus. Na, este Vehicul că are 4 roți și se mișcă cu ceva energie stocată prin caroserie, este utilitar pentru că e mare și ai loc să-ți faci de cap prin portbaje (în cazul de față) și habitaclu și este sport pentru că este Porsche și ei asta știu să facă.
Și nu, nu este sport doar datorită fiorului care te cuprinde când spui că ești la volanul unui Porsche, este sport pentru că se ține cu dinții de drum orice ai cere tu de la un semi-mastodont pe 4 roți. Și atunci când ceri de la ea să fie sportivă știi că se transformă în acel monstru ce-ți ține adrenalina la un nivel ridicat prin prisma faptului că există alături de tine și se agață cu fermitate de drum și-ți stârnește o plăcere ce ți-ai dori să nu se termine niciodată. Este acel companion de drum lung ce te-ndeamnă să nu te mai oprești și-ți stârnște acel sentiment de a nu se termina ziua.
Cu varianta electrică nu am avut plăcerea offroad-ului pentru că îmi era să nu-i stresez pe cei de la reprezentanța din România cu mașina lor cu 3.000 km la bord, dar pe șosea mi-a stârnit amintiri puternice legat e de spiritul Macan-ului condus acum 10 ani.
Nimic nu s-a schimbat în interior. Fără ecrane mari, fără rachete spațiale, cu electronică modernă ascunsă în clasicul Porsche.
Bine, s-a schimbat la exterior, arată mai modern, mai din zilele noastre și parcă un pic cu aliură de “făcuțel cu mușhii de oțel”.
Păi SUV? Parcă nu-ți plăceau SUV-urile!
Păi da, în continuare nu-mi plac. Sunt mari, sunt grele și te-ncurcă în oraș. Dar cel mai mult mă dernjează instabilitatea lor. Se bălăngăne în curbe sau în timpul manevrelor de urgență. Dar, cum spuneam, după aventura de acum 10 ani am rămas cu acest sentiment de siguranță care ți-l dă Macan-ul. Este mașina cu care urci munți, cobori prin văi offroad și explorezi drumuri rar bătute de anvelopele clasice. Este mașina cu care poți merge pe orice drum, la orice oră, fără să-ți faci griji. Este mașina în care te bucuri cu adevărat de libertatea ce ți-o oferă această minune a tehnologiei ce ne deplasează viețile dintr-un loc în altul la o viteză pe care strămoșii noștri nici n-o visau.
Da, admit pe acestă cale că singurul SUV care îmi place este acest Macan.
Acum în varianta electrică are cumva și mai multă personalitate pentru că are și centrul de greutat și mai jos și chiar nu te simți fiorul de nesiguranță pe care ți-l oferă uneori alte SUV-uri.
Și? Te simți bine în interior?
Da și nu. Ana se simte minunat. Ea este fan interior din ăla care te ia în brațe și te alintă cu finisajele lui de top. Da, este o plăcere să stai la volan sau în dreapta sau în spate. Este o minunăție a design-ului interior.
Eu recunosc că sunt adeptul tehnologiei mai mult și deși sistemul de infotainment este absolut minunat pentru că se mișcă flawless și este extrem de intuitiv, este plasat mult mai jos decât mi-aș dori eu și informațiile despre ruta pe care ar trebui să o urmez le pot capta prin ochii mei de vultur purtător de ochelari luându-mi privirea de la drum. E drept că m-am obișnuit cu mașina mea să am ecranul ăla la nivelul ochilor și poate și de aia m-a deranjat un pic.
Ăsta a fost “nu”-ul de mai sus. În rest, scaune încălzite și răcorite mișcate electric. Butoane aproape toate fizice de control orice (sunt unele pe la sistemul de climatizare care sunt o combinatie intre touch si click așa ca la touchpad-ul de la laptop.
Sistemul de “agățat” de mașina din față și de menținere a vitezei funcționează flawless. Ba chiar dispare acea strângere viguroasă din fălci ce te cuprinde la mașina mea curentă care realizează destul de târziu că mașina din față frânează și se oprește așa de parcă se sperie și ea în timp cu mine. Asta de la Prosche parcă-ți citeșe gândurile, merge în coloană frumos și se prinde din timp ce vrea mașina din față să facă. Nu are în schimb acel “ținător” de direcție. Adică mașina mea merge pe unde merge și mașina din față pe principi dacă a trecut ea pe acolo trecem și noi (nu întotdeauna un lucru buna mai aels că sunt mulți cărora le place să meargă cu o roată pe contrasens).
Sistemele de averitzare merg brici, ba chiar de câteva ori au sesizat lucruri înaintea mea ceea ce mi se-ntâmplă foarte rar la mașina curentă.
Ah, îmi mai doream ceva. Un sistem de condus doar din accelerație. Este mană cereească în oraș în aglomerație să nu mai dansezi între pedala fiecare 10 metri pe minut deplasați. Pe de altă parte, cum spuneam, este mașină de plimbat în lume nu de ținut în oraș printre alte milioane de mașini. E să te bucuri de ea, nu e modelul sufragerie pe roți în care să zaci. Este mașină de fugit în lume cu ea (cu tot cu soție că e și mai mișto 🙂 ).
În rest mașină de familie de drum lung (era să zic de aventură dar parcă aventura nu mai sună bine în zilele noastre 🙂 ). Porturi de încărcare peste tot, se lasă și mai jos dacă pui lucuri greu de ridicat în protbagaj, are și un cârlig care “pică” la apăsarea unui buton dacă ai lucruri de tractat, overall mașină să pleci în lume până la polul nord și înapoi. 🙂
Era să uit! Are butonul de selecție pentru sport pe volan, feblețea mea. Să pot să schimb fără să bâjbâi când am nevoie într-o depășire sau drumul îmi șoptește că ar fi timpul să las mașina mai jos să nu mai circule atât de mult aer pe dedesubt (asta face pe Sport Plus)
Cum stăm cu consumul și autonomia?
Stăm într-un fel. Cred că autonomia reală este de 400 km. Estimarea de pe bord este în versiunea mai puțin pesimistă față de ce sunt eu obișnuit dar nu m-a dat pe spate.
Recunosc că, fără să studiez, am sperat că voi fi dat pe spate mai ales după ce am citit atâtea lucruri minunate despre Taycan și consumul minunat. Dar, na, nu ai cum să obții același lucru cu o mașină imensă și aerodinamic mai “grasă” decât josimea și suplețea Taycan-ului.
În București. în trafic infernal, consumul a fost de 29,4 kWh/10km pe o distanță de 35 km parcursă în 2 ore. Autonomia estimată rămasă de 390 km.
București Ploiești pe DN1 consumul a fost de 25,2 kWh/100km pe o distanță de 60 km. Autonomia estimată rămasă 369 km.
Ploiești București pe autostradă a fost 31,8 kWh/100km pe o distanță de 72 km.
Total dus întors București Ploiești (DN1 + autostradă = love) am avut consu, de 28,8 kWh/100km pe o distanță de 132 km și autonomie estimată rămasă de 244 km.
Da, nu sunt lovit de o autonomie senzațională. Pentru un SUV are o autonomie bună dar nu impresionantă. Bine, mi-a zis soția să nu mă mai plâng atâta de asta că acum avem stații de încărcare la tot pasul. Și da, într-un fel are dreptate, mașina poate să încarce cu 270 kW, adică în 21 de minute de la 10% până la 80% dacă dai de stația potrivită. Cât de o cafea și încă o cafea. 🙂
Bateria este de 100 kWh și oficial avem un 614 km autonomie declarată. Cred că real vara obținem undeva pe la 500.
Testul de mai sus s-a-ntâmplat la temperaturi într 3 și 7 grade (condus normal spre economic) și probabil că de acolo 380 – 430 km autonomia reală.
Apropos, nu există mod “eco”. Pur și simplu Porsche zice că nu are sens să sacrificăm confortul pentru câțiva kilometri în plus. Practic economia o faci tu dacă vrei din greutatea piciorului atunci când te lași pe accelerație. 🙂
Era să uit, are și porturi de încărcare pe ambele părți. Pe stânga de încărcare din aia rapidă și pe dreapta doar de încărcare din aia mai cumințică.
Și? Îți schimbi mașina?
Dacă ar fi să trec pe SUV asta ar fi the mașina!
Dacă eram lovit de autonomie, m-aș fi gândit destul de serios să-mi schimb bestia violentă cu monstrul de drum lung.
Când vrei Macanul poate fi o mașină comodă de famile sau o mașinărie de cursă lungă ce mănâncă asfalt sau o aventură pe drumuri mai puțin asfaltate.
Mă bucur maxim că au trecut pe electric, recunosc și acum tentația este și mai mare.
Soția este mare fan. Poate își cumpără ea și mă lasă și pe mine să mă joc. 🙂
Lasă un răspuns