Se zicea la un moment dat că pe cititor trebuie să-l lovești cu visual story telling. Că trebuie să faci poze care să expună o poveste adâncă și plină de substrat.

Se zicea la un moment dat în istoria tumultoasă a acestui fenoment social că într-o campanie trebuie pus accentul pe acel key visual pentru a transmite un mesaj unificat chiar dacă povestea vine din mai multe direcții.

Se zicea la un moment dat că o poză face cât o mie de cuvinte și că poți aduce o întreagă istorie în fața cititorului printr-o singură imagine bine ticluită.

Se zicea…

Și da, a fost o perioadă când fenomenul a funcționat. A funcționat și conținutul era mișto și variat. A funcționat și mai târziu s-a transformat într-un lung de șir de selfie-uri de tip „endorsement”. Totul s-a transformat în eu și acest produs minunat, eu și această inițiativă extraordinară, eu și acest SPA cu piscină cu apă micelară, eu și acest pahar de șampanie oferit de…

Doar că, ca și în cazul altor fenomene, și acest val de visual story telling s-a umplut la refuz cu aceleași imagini. S-a format deja un standard de fotografii care, pentru că e concurență mare, începe să fie dus la extreme. Decolteele sunt din ce în ce mai adânci, se achiziționează pisici doar pentru a da o nuanță de awww fotografiilor, animalele de companie pufoase sunt prezente peste tot, pielea este expusă din ce în ce mai intens și provocator, gura ușor întredeschisă și privirea languroasă însoțesc recomandările de iaurturi minune. Viața fake expusă de acești influenceri este formată din ojă roz de la Avon, iaurt activia care ne ajută să facem căcuț rapid, prosoape pufoase de la Ikea lipite pe corpul încă șiroind de apa împrăștiată de un duș norocos și soluții minune pentru cearcănele generate de festivaluri fenomenale care ne-au ținut în picioare până în zori de zi.

Nu, aceste poze standard nu mai reprezintă nimic. Nu mai reprezintă 1000 de cuvinte. Nu mai spun nicio poveste nouă… este doar aceeași poveste simplă fără substanță doar cu o altă copertă. Nu mai există un visual story telling ci niște poze banale peste care lumea trece ușor plictisită pentru că toate exprimă același lucru.

E timpul cumva să ieșim din această superficialitate pentru că deja acest fenomen de selfieuri languroase și provocatoare a ajuns să ducă această piață în derizoriu. Îmi e și frică să-mi zic influencer pentru că lumea s-ar uita brusc la decolteul meu (nu am, bă! pleacă de aici!)