Sunt trei mari probleme care opresc procesul de reciclare în mintea populației. Am trecut și trec prin  asta dar, în încăpățânarea mea, insist. Încerc să-mi fac partea mea de treabă în speranța că alții îmi vor urma exemplul și fenomenul va deveni ceva obișnuit pentru toată lumea.

Să le luăm pe rând.

„Oricum reciclez degeaba că deșeurile alea le aruncă la gunoi”

Este scuza universală. Toată lumea e convinsă că muncește degeaba,

Ce cred eu că trebuie să facă o companie de reciclare? Un film. Un clip. Un reportaj. Ceva care urmărește deșeul de la colectare până ajunge din nou ambalaj. Cioburile sparte care se transformă în sticlă, hârtia și cartoanele din care se nasc alte cutii, pet-urile care se topesc și revin într-o nouă formă mai șmecheră sau pungile care revin frumos la casă.

Nu e suficient să spuneți povestea unui nou centru de reciclare. Spuneți povestea deșeului care revine pe piață într-o nouă formă. O poveste a reciclării, nu o poveste a colectării. Arătați că oamenilor că nu depun o muncă în van.

Preluați sfârștiul acestui film în care am arătat cum reciclez și ce efort depun pentru aceast proces și continuați-l cu ce faceți voi mai departe până la produsul final.

„Asta se reciclează?”

Întrebarea asta este deja parte din numele meu mijlociu. Da, lumea nu știe ce se reciclează și ce nu. Eu am reușit să restrâng lista chestiunilor reciclabile la ceva stabil învățând din pufăiturii și supărările unor angajați nemulțumiți care nu erau în stare să-mi pună pe tapet o listă clară de ambalaje care se reciclează.

Ce cred eu că ar trebui să facă o companie de reciclare? Ar trebui să facă un ghid cu poze. Cu exemple. Uite asta se reciclează la noi în România sau din păcate asta nu se reciclează la noi în România, chiar dacă are semn de reciclare, pentru că nu avem fabrică de așa ceva.

Poze, exemple, ghid-uri simple, ceva din care să învățăm. Nu, strâmbatul din nas al angajților nu fac decât să îndepărteze populația de acest proces al reciclării care necesită un efort suplimentar.

Atitudinea și nasul pe sus

Asta e cea mai nasoală. Eu știu să reciclez iar tu nu știi să reciclezi. Pufăitul și strâmbatul din nas al angajaților.

Cei care sunt la centrele de reciclare ar trebui să fie evangheliști. Ar trebui să învețe oamenii să recicleze. Ar trebui să le explice frumos ce se reciclează și ce nu. Nu să ne spună că „nu stau eu acum să vă sortez gunoiul”. Că nu-mi sortezi niciun gunoi. Este ce am crezut eu că se poate recicla pentru că tu nu mi-ai oferit nicio informație clară.

Îmi e mai simplu să arunc gunoiul la tomberon (reciclabil sau nu). Acolo nu dau nas în nas cu cei care-l colectează și nici nu primesc poriviri încruntate și nemulțumite. Fă-mă să nu revin la acest proces simplu. Îmi este foarte simplu să fiu ignorant și să nu mă gândesc la viitorul planetei. Și oricum, după cum spuneam, nu reciclez pentru o companie de reciclare, nu reciclez pentru primărie, nu reciclez pentru mine, reciclez pentru viitorul copiilor mei.