Să văd cum cutia de carton (pe care o reciclez) ajunge din nou carton.

Sau cum sticla aia de suc ajunge din nou sticlă.

Sau cum conserva aia de metal ajunge tot metal.

Nu am reuști până acum să găsesc un astfel de reportaj în România. Un drum al materialului reciclat. Cum renaște el. Cum salvează el planeta. Nu am găsit așa ceva în România. Doar laude și poze cu niște fabrici făcute pentru presă. Cum stau niște muncitori la banda de triaj și zâmbesc frumos la poză.

Nu am văzut nicăieri povestea cutiei de carton așa cum pleacă ea de la mine în sacul de reciclare și ajunge din nou în raft.

Am ajuns cumva să mă îndoiesc că tot efortul meu cu reciclarea are vreun rezultat palpabil.

Pentru că am renunțat la băieții ăia care veneau să colecteze de acasă, m-am întors la pubelele de reciclare din cartier. Pubele care apar și dispar. La un moment dat au dispărut toate care permit reciclarea hârtiei și au rămas doar cele pentru plastic și metal. Nu mai e nevoie de hârtie reciclată? Nu mai înțeleg nimic.

Da, e nevoie de educarea populației pentru că am văzut aruncat moloz în pubelele alea. Am văzut cadavre de animale și polistiren de construcții. Am văzut toate mizeriile aruncate acolo.

Și da, am văzut în weekend și mașini de la Rebu cu muncitorii lor care furau din containerele Eco-Rom și duceau în alte părți produsele reciclabile. Sper că tot la reciclare le duceau și nu în altă parte…

Aș vrea să fiu convins că nu mă zbat în zadar.

Aș vrea să văd și eu că efortul în plus pe care-l fac are un rezultat. Asta mi-aș dori eu foarte mult…