Cuvintele sunt cele care transmit informația între generații. Constituie mecanismul prin care evoluăm. Pentru că avem multe idei și puțin timp, informația trebuie să rămână undeva. Trebuie să inspirăm cumva generațiile viitoare pentru a se dezvolta. Trebuie ca ceea ce ne imaginăm să ajungă în gândurile celorlalți cumva.

De aia s-a inventat scrisul, pentru a transmite povestea așa cum am gândit-o noi celor din jurulu nostru. Celor care nu au o legătură directă cu noi și nu pot să ne asculte în direct. Celor care se află la kilometri distanță și au nevoie de gândurile noastre.

Biblioteca este un centru de cunoaștere. Biblioteca din sat este pentru mulți unica poartă de acces la minunățiile lumii. Biblioteca le deschide multora apetitul pentru cunoaștere și creativitate.

Am fost la Cluj zilele trecute la o lansare cu câteva doamne bibliotecare. Am ascultat câteva povești incredibile ale unor doamne care fără să vrea au un rol extrem de important în dezvoltarea comunității în care activează. Descoperă și impulsionează oameni talentați. Îi ajută pe cei din jur să acceseze informația de care au nevoie și îi ghidează poate mai mult de cât un profesor. Deși toată lumea crede că o bibliotecară ține doar o evidență a împrumuturilor, ele fac mult mai mult. Sunt un fel de motor de indexare a bibliotecii. Ele știu și trăiesc pe viu cărțile pe care le împrumută. Le deschid ochii celor din jur și îi ajută să găsească porți către alte lumi trecute sau prezente.

Petreanu și încă trei căutători de povești au lansat o carte cu niște istorioare incredibile. Eu m-am apucat s-o citesc. E e-book și e gratis.

PS Am și filmat dar nu merită să fac un filmuleț cu ce am văzut acolo. Merită să scriu despre asta… cuvântul pare mai puternic în acest caz.