Întreb și eu așa ca un novice în ale video-ului online și în nebuloasa drepturilor de autor.
Webstock acordă premiul I (adică cel mai tare) unui site ce preia conținut, cel mai probabil piratat, de pe youtube. Un site cu o colecție de thumbnailuri și embed-uri plasate în niște categorii. Un site banal la prima vedere dar cu potențial pentru că folosește latura sensibilă pe care o are orice părinte: să ținem copilul ocupat cu ceva… desene, multe desene animate :).
Mă îndoiesc că au acordul celor de la Disney, spre exemplu, să le folosească operele pe site-ul lor. Mizeria aia cu noi l-am preluat de la cineva de pe youtube deci e treaba lui dacă are dreptul să-l publice sau nu, nu funcționează. Lege zice cu totul altceva.
Art. 139^8 – legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe
Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 4 ani sau cu amenda punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel incat publicul sa le poata accesa in orice loc sau in orice moment ales in mod individual.
Și nu, nu cred că ar avea cineva curajul să susțină că nu știa că dreptul de autor asupra desenelor animate gen Alba ca Zăpada sau Pinocchio chiar aparține cuiva, care e foarte probabil că nici nu l-a urcat personal și nici nu și-a dat consimțământul să fie urcat de youtube.
Citatul următor din about-ul de pe site-ul respectiv nu va avea decât un singur efect: avocații de la Disney o să râda circa 47 de minute, după care o să le mai ia cam 32 de minute să le scrie plângerea printre sughițurile rămase de la râsul isteric anterior.
Răspundere (extrem de) limitată
Toate clipurile de pe acest site sunt preluate de pe site-urile cu specific video (YouTube, Vimeo, etc) și noi (UrbanKid.ro) nu ne asumăm nicio responsabilitate legală pentru drepturile de distribuire pe care utilizatorul care a încarcat inițial conținutul le are. Încercăm tot timpul să folosim numai surse oficiale dar în funcție de solicitările utilizatorilor noștri există posibilitatea să publicăm orice clip disponibil public pe YouTube (sau alte site-uri de gen). Răspunderea legală este întotdeauna la utilizatorul care a încarcat inițial clipul iar dacă în urma unei plângeri YouTube decide să dezactiveze acel clip, în mod evident acesta nu va mai fi disponibil la noi.
P.S. Ca să evităm comentariile de un anumit gen, da, sunt suparat si frustrat pentru că acum doi ani, trafictube a pierdut în fața unor proiecte de campanie la categoria user generated content de la webstock, anul trecut trafictube a fost respins pentru că „a fost printre finaliștii de anul trecut” și anul ăsta pierdem un loc pe podium cu carbusters în fața unui proiect cu conținut piratat.
P.P.S. E vorba de site-ul cuca.urbankid.ro. Nu știu al cui e și nici nu îmi pasă.
P.P.P.S. La doi ani de la inscrierea la webstock, trafictube are în prezent 450 de autori care contribuie cu material video, 55.000 de unici pe lună și 1.500.000 de vizualizări pe lună. Pare că are succes așa cum e el – un proiect inițiat de bloggeri și cu video content generat de „câțiva” entuziaști.
P.P.P.P.S. Sunt tare curios ce crede Orlando despre asta, mai ales că el se chinuie să aducă conținut video licențiat pe site-urile lui de video online gen voyo.ro.
Notă: articolul a fost modificat în urma discuțiilor cu organizatorii Webstock.
Nasol câştigătorul.
Îţi înţeleg supărarea, totuşi nu cred că e „acolo” CarBusters.
Baftă la anul, şi în continuare.
Se poate dar trafictube era.
Razvane, defapt ce trend lanseaza webstock?
Iti inteleg starea de nervozitate, pentru ca una este sa construiesti un proiect si alta e sa il faci stand pe scaun la tv cu un hamburger in farfurie.
Poate iti raspunde un organizator ca eu recunosc ca habar n-am. 🙂
Eu am crezut ca e o gluma proasta faptul ca acel proiect a ajuns in finala. Cum o fi ales juriul un astfel de proiect, nu pot intelege. Se presupune ca sunt oameni cu experienta.
Si inca ceva legat de eveniment. Cred ca e un eveniment bun pentru online-un romanesc. Nu contest. L-am urmarit cand am avut timp. Totusi calitatea (vazuta de departe, din fata monitorului) l oamenilor de acolo lasa de dorit. Personal nu-l voi recomanda pe Manafu unor firme daca vor sa intre in online.
Prin conferinte spune sa nu se intarzie cu feedback etc. Totusi el intarzie. Nu e prima oara cand o face. Asa a facut si la campania cu jocul moto. Acum la campania instagram. Nu cred ca sunt singurele. nu am facut un obicei sa-i urmaresc promptitudinea. A fost intrebat cand vor fi anuntate. A spus vineri apoi luni si tot asa.
*comentariul e scris de pe tel. Scuze de greseli.
Razvane, de fapt pui problema gresit. A fost un juriu de vreo 15 oameni care si-au dat cu parerea, ok? De ce te iei generic de webstock? Daca ai o problema apai contesta juriul si competenta lui, dar nu terfeli imaginea webstock punand titlul asta. Stiu, da bine la trafic, nevertheless…
Plus, ce sa intelegem pana la urma? Ce contesti? Castigatorul, alegerea juriului, continutul siteului sau faptul ca tu nu esti de acord cu ea?
De contestat nu contest nimic. Ma intreb doar cum este posibil ca la un eveniment de talia webstock unul dintre premiile I sa fie obtinut de un site care de la prima vedere pare sa aiba continut piratat.
Scuze, dar Razvan are dreptate. Atata timp cat ceea ce face el este legal, iar ce a facut cel care a luat premiul se cam numeste furt, inseamna ca se promoveaza furtul in locul continutului original. Ce exemplu este asta pentru bloggerii incepatori? Furati sa fiti premiati ?
Salut,
Site-ul castigator este al meu.
Tot eu sunt raspunzator si de proiectul Getweekend by Getlokal.ro – aflat si el pe lista finalistilor.
Si pentru mine a fost o surpriza fantastica sa vad ca am castigat cu „Cuca Cuca” – proiect pe care l-am inscris doar pentru a dobandi un pic de notorietate – el ne fiind gandit in niciun scop comercial. Este un subproiect al UrbanKid.ro – site care a castigat anul trecut locul 1 la categoria Publishing, pe buna dreptat, imi place sa cred.
Observatiile tale sunt extrem de pertinente. Atat traffictube cat si carbusters sunt proiecte de continut video original, realizate cu multe efort. La fel si getweekend. Am incercat si eu sa vad daca ar fi disponibila consultarea juriului – macar pe partea de feedback – sa stiu ce am facut gresit cu Getweekendul – care mie unul mi se parea cel mai tare proiect din finala acestui an, la acea categorie. Mi s-a spus ca nu prea se poate, ca juriul nu poate oferi feedback. Si daca stam sa ne gandim – chiar asa e – 26 jurati au votat 190 proiecte – probabil acordand o nota pe diferite criterii – chiar crezi ca toti au studiat super riguros fiecare proiect?
Oricum ar fi – nu mi se pare fair sa dai in proiectul castigator spunand ca nu te intereseaza al cui este in conditile in care ne-am intalnit la webstock sa iti dau camera imprumutata si discutam, vorbim, ne cunoastem, ne salutam. De ce nu mi-ai zis ieri in fata ca sunt bou si sa imi retrag proiectul din concurs sau orice altceva?
Intre timp am aflat ca el al tau. Chiar nu stiam.
pai si imi aprobi comentariile?
?
P.S. Daca fac niste liste pe youtube, cu continut tot de pe youtube, tot ilegal este? Nu sunt ironic…incerc sa gasesc doar o cale care sa deserveasca parintii…
Nu este legal sa distribui continut fara acordul proprietarului punct, indiferent de forma in care-l distribui. Solutiile legale sunt site-uri in genul voyo cu continut licentiat.
Inca ceva – gandeste-te ca chiar daca nu ar fi existat cuca.urbankid.ro in concurs – tot n-ar fi castigat carbusters, nici getweekend. Ele nu au fost punctate sufcient nici pentru locul 3. Unde mai pui ca s-au dat doua locuri 2 – deci daca vroiau se putea. Pur si simplu nu cred ca a inteles nimeni ca GetWeekend si CarBusters sunt proiecte video cu continut original la care se munceste foarte mult si care meritau sa castige….
Faptul ca nu am castigat e doar o problema secundara.
Mihai, ca sa mai lamurim putin lucrurile, eu am facut inscrierea la Webstock, Razvan n-a fost foarte atent la proiectele inscrise.
Si eu vedeam drept principal competitor GetWeekend. Recitind textele de pe site-ul Webstock, imi dau seama ca la categoria Audio-Video s-au punctat exclusiv agregatoarele – ceea ce mi se pare o tampenie (normal ar fi sa se promoveze continutul). In aceste conditii, probabil ca ar fi trebuit sa castige TVR+.
Razvan a constatat o chestie care tine de partea legala: Cuca-cuca a castigat un premiu fiind in afara legii si asta nu e normal. E ca si cum am premia Vplay 🙂
Bogdana, cand legitimezi un juriu sa ia niste decizii, esti responsabil pentru acele decizii. Fie intervii si scoti din competitie un concurent care nu isi apara sansele corect, fie te asociezi cu furtul 🙂
E o chestie de principiu. Mi-ar fi placut sa castige Carbusters in fata GetWeekend, dar mi-e greu sa cred ca s-ar fi intamplat asta daca se juriza dupa niste criterii normale.
Ilegalitatea proiectului http://cuca.urbankid.ro este extrem de exagerata. Aveam 10 postari cu clipuri disney in varianta lung-metraj, clipuri dispobile in continuare pe youtube. Le-am sters. Restul e continut uploadat de creatori pe canale oficiale. Daca au pastrat deschisa optiunea de embed nu consider ca incalc nicio lege daca le preiau. Ba mai mult, las si descrierile complete (in cazul vimeo).
Asocierea cu vplay e iarasi la cucurigu. Reveniti-va!
Despre Webstock si jurizare, mi-am dat si eu cu parerea aici: http://www.webmyc.com/2012/09/webstock-cu-nabadai/
Ce importanta are numarul de filme publicate fara acordul autorului/proprietarului? Ai si declarat pe site ca vei completa continutul pe masura ce ai cereri de la cititori. Ai avut doar 10 pentru ca abia ai inceput proiectul. Probabil ca daca nu sesizam eu problema ai fi continuat in aceasta directie.
Mihai, atat timp cat nu a realizat echipa ta respectivele clipuri, nu ai drept de autor, deci nu ar trebui sa le difuzezi. Inca nu inteleg cui ajuta un trailer, in afara ca poti face SEO pe titlul filmului, pe care de fapt nu-l difuzezi. Am pe un forum o groaza de utilizatori care se ocupa de asemenea proiecte si de obicei li se sterge linkul in secunda a doua, ca nu accept promovarea continutului piratat.
Faptul ca Webstock premiaza un site care nu face altceva decat sa dea un embed la continut piratat sau la filme vechi romanesti (care nu stiu sigur daca se pot promova de catre altii, decat TVR sau cine le-a facut), dovedeste care este calitatea siturilor in Romania.
Au fost proiecte misto de tot luate in atentie acolo, dar in acest caz nu consider ca a fost o idee OK. Un asemenea site nu ar exista intr-o tara cu o legislatie decenta, necum sa mai ia si premii.
Repet, nu doresc sa te jignesc si sper sa nu te supere atat de mult comentariul meu. Dar eu cel putin de 10 ani incerc sa fac situri de continut, care sa AJUTE, nu doar sa dau embed, sa fac ceva SEO si sa spun ca am site.
Nu e vorba de struguri acri, pentru ca nu am timp si disponibilitate sa particip la concursuri si sa astept sa-mi mangaie careva orgoliul. Dar consider ca un site TREBUIE sa fie util si mai ales sa nu afiseze continut ilegal.
Dojo,
Intamplator cuca.urbankid.ro e un subproiect al urbankid.ro – proiect de continut care de mai bine de 3 ani ajuta parintii, cat de cat. sau asa imi place mie sa cred in naivitatea mea. A castigat anul trecut tot la Webstock – locul 1 la Categoria Publishing.
Astazi am organizat a 3a intalnire cu cititorii mei unde au fost prezenti 101 adulti si 88 copii. In octombrie organizam o tabara. Sunt preluat de publicatii cu un trafic de zeci de ori mai mare (cu citarea surse). UrbanKid.ro are aproape 9000 fani pe facebook, niciunul dintre ei nu a venit printro campanie platita sau de like&share.
E ok? 🙂
Mihai, nu insist, dar sper ca-ti dai seama ca trebuia sa castigi cu un alt proiect 🙂
Daca admitem ca e ceva ilegal, asocierea cu vplay nu e chiar asa deplasata – urbankid are reclame, chiar daca nu scoti bani direct din CucaCuca 🙂
Oricum, eu sunt convins ca intentia ta a fost sa-i ajuti pe parinti, nu sa monetizezi in vreun fel sectiunea respectiva. Intamplator ai si castigat un premiu cu asta.
Singurul lucru care ramane in discutie din punctul meu de vedere sunt criteriile de jurizare.
Pe site-ul webstock categoria e descrisa in felul acesta:
6. Audio & Video (Online Music & Radio, Video Sharing & Online TV)
Site-uri ce difuzeaza online sub diverse forme muzica (radio online, agregatoare de piese muzicale, site-uri cu streaming audio) si clipuri video (video sharing, TV online dedicate, site-uri ale televiziunilor offline)
Daca aceasta descriere dicta 100% proiectele nominalizate in finala atunci Carbusters sau Getweekend nici nu ar fi trebuie sa fie acolo. Dar daca au fost finaliste, normal ca ne intrebam de ce nu au obtinut un scor mai bun decat siteul unui puscariabil, conform articolului lui Razvan 🙂
‘DACA ADMITEM’ e perfect exprimat, pentru ca momentan e o formulare a celor ce au pierdut si cam atat
Cum am scris si la arhi, proprietarii site-ului nu pot fi trasi la raspundere, daca embed-ul e permis, ei pot face embed, chiar la continut piratat.
Pe site este continut piratat, deci se poate spune ca Webstock a promovat continut piratat sau mai corect, Webstock a premiat promovarea continutului piratat.
Stai un pic sa ne intelegem…. mickey si-a pus filmele pe youtube si a lasat la liber share? Sau un alt user a pus filmele lui mickey pe yt si a lasat liber la share? Eu cred in cea de-a doua intrebare si nu prea e ok. Pentru ca nu cred ca mickey i-a dat voie celui de-al doilea sa ii puna filmele pe yt si sa dea la liber. Si nu cred ca tot ce e pus pe yt e legal. La un moment dat se prindea yt de ele ca nu sunt leagal puse acolo si le stergea. Faptul ca pana atunci au stat la liber nu le face legal de dat mai departe. Asa cum faptul ca sunt seriale pe vplay si inca nu i-a inchis nimeni nu le face legale. Gresesc cu ceva?
E chiar interesant cum youtube nu au avut nici o problema sa gazduiasca respectivele video-uri, dar cativa romani s-au trezit sa moara de grija dreptului de autor cand altcineva a preluat de acolo niste continut.
E nemuritoare vorba aia cu cel care moare de grija altuia.
Si incercati sa nu mai faceti apel la niste articole de lege pe care habar nu aveti sa le interpretati. Cum voi aveti fiecare cate o profesie (banuiesc), asa exista si profesia de jurist care este indreptatit sa faca apel la ceva ce ii este cunoscut.
E clar ca pe aici nu exista vreunul care sa aibe vreo idee despre ce inseamna legea si cum se interpreteaza intr-o instanta, pentru ca altfel nu mai aberati pe tema.
Stiu ca aveti impresia ca sunteti foarte destepti si documentati cand dati copy paste la cate un articol de lege, dar cand imediat dati dovada ca habar nu aveti la ce ati dat copy paste…va faceti mai mult de rusine.
Daca m-ai cunoaste ai sti ca stiu despre ce vorbesc. Am avocat de proprietate intelectuala in familie.
Neluand in seama toate consideratiile legale( REPET, NELUAND IN SEAMA TOATE CONSIDERATIILE LEGALE ) carbuster e mult inferior urbankid, punct. e mult mai uitl pt ca ofera informatii/content intr-o zona concreta ( kids/family), toate compactate intr-un singur site. hai sa facem un test, dam search pe google ‘test drive bmw x5’ sa vedem al catalea rezultat e carbusters. ati incercat voi sa faceti un fel de top gear (rad de ma cac pe mine doar gandindu-ma la comparatia asta ). aia de la top gear nu s-au adunat singur de capul lor, e o combinatie de umor-seriozitate care strange vreo cateva milioane de telespectatori..multe milioane.la voi strange vreo 100 oameni/zi, maxim 200..observati diferenta? am stat sa ma uit la un clip de-al vostru si dupa 2 minute m-am plictisit inevitabil si ireversibil. am dat x cu puterea mintii la cat de concentrat eram sa inteleg glumele voastre. astea fiind spuse, ma pis pe frustrarea ta..si pe ipocrizia asta…in loc sa recunosti ‘da frate, am pierdut pe drept..sunt un fatalau plictisitor, nu am umor’ tu o arzi la genu ‘aaa(de la mar) legalitate pula, legalitatea..ce facem aicea??’. pai ma pula bleaga, pana acum nu te-am vazut cu pancarta in fata parlamentului sa strigi „muie pirateria”…te-o palit acu .. mare ti-e gradina doamne.. PS de cate ori te uiti la un clip pe youtube sa te gandesti ca iei muie de la mine pt tot copywright-ul de pe videoul respectiv. noroc
Iti multumesc pentru feedback.
Dincolo de limbajul suburban, pentru care eu cred ca acest comentariu nu ar fi trebuit aprobat, daca ai fi citit macar ceva din blogul asta ai fi vazut ca nu e prima data cand se pune in discutie problema drepturilor de autor.
acu stiu ca nu o sa-mi aprobi comentariul anterior pana nu o sa pierzi vreun concurs pe motiv de libera exprimare..atunci ai sa devii un martir in scopul liberii exprimari. ipocrizia se poate corecta..totul are un inceput ;).
Scuze, dormeam.
Razvan, deci daca eu iau de pe youtube un embed de la continul original pe care l-ai creat tu si il pun pe chinezu.eu inseamna ca piratez ceva?
Ai nevoie de acordul autorului fie direct fie prin conditiile de utilizare ale site-ului pe care l-am publicat. Asta in cazul in care cel care il publica pe youtube este titularul drepturilor de autor. In cazul asta eu.
Dar tu ca parinte care cumperi filme pentru copii, ti se pare firesc sa gasesti un site cu filmele full gratis, nu?
In cazul expus de tine nu ai nevoie de acordul meu si nu piratezi.
Rzvan, in esenta ce zici tu face obiectul unei dezbateri, categoric. Dar modul in care ai ales sa deschizi discutia mi se pare mizerabil. Din extrem de multe puncte de vedere. Pe care ideal ar fi sa le discutam la o bere. Desi…
Am scris si pe blog la mine ce cred despre ce ai facut tu. Cu mare, mare, mare tristete…
Razvan, daca ai in familie un avocat atunci ori nu l-ai consultat inainte sa scrii articolul, ori nu se prea pricepe. Fara suparare, acest articol de lege invocat de tine nu te va condamna niciodata in romania pentru ca ai preluat link-ul catre un videoclip host-at undeva, atata timp cat cel care il host-eaza nu a avut nici o problema legala. E putin absurd daca stai sa analizezi ce spui.
Daca era o problema cu drepturile de autor, atunci youtube erau primii care dadeau jos clipurile, nu un oarecare ce nu a facut decat sa dea link spre ei. Conform teoriei tale ar trebui ca toti sa faca o investigatie inainte de a prelua un continut gasit liber pe Internet. Gandeste-te ca si pozele cu cineva sunt proprietate privata, dar cand le pune public pe Internet fara sa specifice undeva restrictii in a fi folosite nu mai sunt atinse de vreo limitare de privacy.
Uita-te la toate site-urile inclusiv de torrent care s-au absolvit de orice obligatie legala in momentul in care ofera doar link-uri spre fisiere, fara sa gazduiasca fizic nici un fisier. Omul pe care il acuzi tu nu gazduieste nici un fisier, ci doar ofera o legatura la el catre o sursa perfect legala. Youtube e o entitate perfect legala, nu underground.
@jiji siteurile de tip torrent sunt inchise pe capete 😐 Hai, lasa oamenii mari sa discute si nu te baga unde nu te pricepi.
Fata de tot ce s-a zis deja, Legea 365/2002, care reglementeaza comertul electronic spune: „Furnizorul unui serviciu al societatii informationale care faciliteaza accesul la informatia furnizata de alti furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de alti furnizori, prin punerea la dispozitie destinatarilor serviciului sau a unor instrumente de cautare a informatiilor sau a unor legaturi cu alte pagini de web, nu raspunde pentru informatia in cauza, daca este indeplinita oricare dintre urmatoarele conditii:
a) furnizorul nu are cunostinta despre faptul ca activitatea sau informatia la care faciliteaza accesul este nelegala si, in ceea ce priveste actiunile in daune, nu are cunostinta despre fapte sau circumstante din care sa rezulte ca activitatea ori informatia in cauza ar putea prejudicia drepturile unui tert”.
Stiu, vom ajunge iar la discutia – eu de unde sa stiu ca activitatea respectiva prejudiciaza titularul drepturilor de autor? – dar mi-e greu sa cred ca vreo instanta, din orice jurisdictie, ar putea fi convinsa ca cineva care activeaza in online de ceva vreme, si pretinde ca intelege fenomenul, crede ca Disney isi da la liber creatiile pe net. Ca de aia are warninguri pe toate dvd-urile originale, pentru ca abia asteapta ca noi sa preluam continutul, sa il punem pe youtube, sa ajunga la toata lumea…
Numa’ zic 🙂
Eu folosesc linux dar is asa de curios cati din comentatorii frustati de pe aici au licenta macar la windows-ul de pe care posteaza aceste comentarii?
Iarasi ma intreb exista vre-un blog in romania care nu a postat macar o data un clip de pe youtube? Trebia la Iubibila sa cer acordul celor de la Taxy?
Sau refresh.ro in viralul saptamanii putem spune ca pirateaza atunci cand e vorba de ceva comercial?
Pe de alta parte, un site plin de clipuri cu desene animane, majoritatea cu copirighy Disney e cam dubios. Deci grea problema se ridica aici in cazul a 99% de siteuri din Romania.
Tocmai acum cand e discutia asta aprinsa, fostii mei colegi de la Intuitext – lanseaza povestea asta – http://www.didactic.ro/stiri/un-nou-tip-de-materiale-pe-didacticro-lectii-video-in-sectiunea-multimedia
Mai pe scurt, ei indeamna utilizatorii siteului sa se filmeze, sa uploadeze filmele pe Youtube si apoi sa le trimita linkul pentru a le publica in sectiunea potrivita (lectii, materie, etc).
Acum – in lumina celor spuse in acest post/thread de commenturi – cum poate fi interpretata initiativa celor de la didactic.ro? Ca piratare si incitare la piratare?
Mihai, nu face pe niznaiul 🙂 UGC nu e acelasi lucru cu Disney. Povestea cu „eu nu stiam ca e continut furat, l-am gasit pe net” merge la copiii utilizatorilor de pe Urbankid.
Iar aia cu „daca e pe Youtube, inseamna ca e legal” e si mai amuzanta. Stii foarte bine ca au o capacitate limitata de filtrare a informatiei, altfel n-ai fi scris in about: „iar dacă în urma unei plângeri YouTube decide să dezactiveze acel clip, în mod evident acesta nu va mai fi disponibil la noi.”
Eu nu pot s-o iau ca Razvan pe partea legala, eu o iau semantic 🙂
Voi cu mana voastra ati scris ” Încercăm tot timpul să folosim numai surse oficiale dar în funcție de solicitările utilizatorilor noștri există posibilitatea să publicăm orice clip disponibil public pe YouTube (sau alte site-uri de gen)” Deci incercam sa punem surse oficiale dar nu le punem mereu. Ati admis ca nu e legal, ai admis si tu ca ar fi normala rejurizarea, nu mai insista.
Hoinaru, tu nu aveai treaba azi? 🙂
da-o in masa de piraterie… pana la urma nu mai este vorba de piraterie aici. din punctul meu de vedere, ceea ce ar trebui pus in discutie este :
Ce are proiectul cuca cuca asa deosebit ? Ce aduce nou pe piata din Romania ?
Unde este originalitatea acestui proiect ?
Articol scris cel mai probabil la nervi … interpretezi legislatia asa cum crezi tu de cuviinta ca sa nu mai spun ca ignori complet legislatia americana care reglementeaza functionarea si continutul youtube.com (un simplu ochi aruncat pe TOS-ul youtube ar fi lamurit complet problema, ciudat ca ai ales sa-l ignori;, in fond GOOGLE este cine este iar tu esti cine esti … no comment)
In esenta AI DREPTATE dar ea se cam duce pe sula in momentul in care pui problema asa . Si este pacat!
Succesuri multe
Pai despre dreptatea de fond era vorba, nu despre semantica, diplomatie, curtoazie. 🙂
Total offtopic: frumuşică noua temă, dar are o mare problemă: nu apare nicăieri link-ul site-ului de pe care primeşti un trackback. Şi aş fi vrut să văd cine a mai scris despre. 🙂
Da, am remarcat si eu. O sa-ncerc sa rezolv problema. 🙂