Reprezintă esența vieții. Este punctul în care am adunat toată experiența. Acolo este învățătura generațiilor ce au fost și o să vie. Sunt descoperirile omenirii adunate într-un singur loc. Da, atât de mic. Atât de mic în comparație cu universul care ne cuprinde în măreția lui și spre care tindem. De aici și săgeata. Într-acolo vrem să ne îndreptăm. Cerul. Întotdeauna am fost fascinați de cer. Vrem să-l cucerim și să descoperim noi galaxii. Acolo credem că este divinitatea căreia ne supunem. Tot timpul am presupus că după moarte acolo ne vom îndrepta. Deși devenim materie organică în pământ, credința noastră se ridică o dată cu privirea către infinitul de deasupra noastră. Vrem să cucerim spațiul nelimitat și să fugim de pe pământ. Consumăm resursele și ne dezvoltăm haotic pentru a descoperi ce e dincolo de înțelegerea noastră.

Virgula? Virgula este ca în vorbire. Mai trebuie să luăm și o pauză. Trebuie să ne tragem sufletul și să privim iureșul din jurul nostru cu relaxare. Să descoperim că viața este o luptă de supraviețuire… nimic mai mult. Să ne detașăm și să mergem puțin și pe lângă drum. Să găsim fericirea înainte de a ajunge la punctul de la început.

Și dacă privim în ansamblu, ce vedem? Un procent? Exact! Exact asta suntem. Suntem o statistică într-o lume plină de cifre. Suntem o parte din univers. Suntem împărțiți pe rase, nații, bogați, săraci, proști și deștepți. Suntem niște procente. Luptăm să ajungem dintr-o categorie în alta. Ne agităm cu disperare să ne atingem țelul. Să ne urmăm modelul ales.

Asta reprezintă opera mea de artă de mai jos. Dacă nu înțelegeți, citiți și vă documentați. Nu mă blamați pe mine artistul. Eu vă educ pe voi, nu voi mă apreciați pe mine. Nu știți voi ce știu eu.

Opera mea

Acest articol este un pamflet. Desenul l-am făcut în 10 secunde cu tot cu scosul capacului de la marker. Ce am vrut să demonstrez? Că orice “operă” poate să aibă o explicație. Dar dacă acea operă este una care are nevoie de juma’ de pagină de explicații, nu ajută cu nimic. Eu sunt un consumator de frumos. Sunt un consumator de artă frumoasă care spune o poveste și care mă lovește prin măreția ei. Până acum nu am avut nimic cu artiștii care promovează arta abstractă. Își țineau operele în galerii pe care le vizitai sau nu. Dar când operele lor intră în raza mea vizuală și mă lovesc constant cu absurdul lor, treaba asta mă deranjează. Nu vreau să mă enervez pe drum. Nu vreau o operă care să-mi dea un pumn în ochi de câte ori trec pe acolo. Nu vreau o operă care strică peisajul. Vreau lucruri frumoase în viața mea. Mă refer aici, desigur, la “operele” expuse pe soclul din Piața Presei de câțiva ani. Nu vreau să fiu educat de acele opere. Nu vreau să le accept în jurul meu. Aveți mai jos ultimul exemplu din această serie.

Opera casa presei

Bine, dacă îl întrebați pe autor, probabil că vă va explica că această mașinuță este visul copilariei noastre. Ne întoarce în timp la clasa a doua când desenam mașinuțe și visam cu ochii deschiși că sunt obiecte zburătoare. Reprezintă fascinația zborului și dorința de a călătorii văzute prin ochii inocenți de copil.