Goana după conținut e un sport internațional. N-ai conținut, n-ai cititori. N-ai cititori, nu câștigi bani. Soluția? Mai copiezi un text, mai pui niște poze și mai embeduiești un film de la altul de pe site. Uneori citezi și sursa… de parcă i-ar păsa cuiva. Conținutul relevant oricum e tot la tine pe site. Ce nu știe lumea în toată această luptă este că trebuie să ai acordul autorului indiferent dacă citezi sursa sau nu.

Nu, simplul fapt că ești pe net nu înseamnă că e OK să copiezi ce face altul, fără acordul lui. Este o creație pentru care trebuie să ai permisiunea celui care a produs-o ca să o poți publica (legal) la tine pe site.

Am avut și eu surpize cu texte copiate în întregime de la mine de pe blog sau cu filme preluate de mari publicații de pe trafictube și afișate pe site-urile lor astfel încât nici măcar sigla (watermark-ul) să nu se vadă. Nu mai zic de acordul nostru sau măcar de sursă…

De fiecare dată am avut plăcerea să-i notific printr-un comentariu să dea jos conținutul articolului și de fiecare dată am fost ignorat. Ce nu înțelege lumea este că există o lege în acest domeniu și că la un moment dat lumea o să-și facă timp să-i dea în judecată.

Yahoo Italia tocmai a fost sancționat doar pentru că indexa site-uri pirat pe care era publicat un film proaspăt produs în Italia. Mai mult de atât la un search în motorul de căutare, site-urile pirat erau primele care apăreau în listă. Probabil că erau SEO-izate la maxim. 🙂 Reclamanta, PFA Films Srl., a solicitat instanței sancționarea Yahoo Italia cu 1.000 eur pe minut și cu 10.000 EUR pe zi în cazul în care pârâta nu aduce de îndată la îndeplinire hotărârea instanței.

Așadar, Yahoo a fost sancționat doar pentru faptul că indexa și făcea cache-ing acelor site-uri pirat. Și pentru că deși fusese notificat nu a făcut nimic să nu mai ofere acele rezultate în căutări. Ignoratul celui care te notifică în legătură cu nelegalitatea conținutului indexat/postat se pare că nu este o soluție.

Faza mișto la nivel local e că și legislația noastră prevede exact aceeași răspundere pentru furnizorii de servicii ale societății informaționale (atât pentru intermedierea prin simpla transmitere cât și pentru stocarea-hosting sau stocarea-caching, ba chiar și pentru instrumente de căutare a informațiilor și link-uri către alte pagini de web).

Mă gândesc că este totuși foarte simplu să ceri permisiunea autorului și cred că de cele mai multe ori o și primești. Lumea este mândră de ceea ce face și se bucură în general când le este apreciată munca.

All you have to do is ask! 🙂

De citit pentru acasă:

LEGE nr. 365 din 7 iunie 2002 privind comerţul electronic republicata in 2006 care transpune Directiva 2000/31/CE referitoare la anumite aspecte juridice privind serviciile societăţii informaţionale, în special comerţul electronic în piaţa internă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 178/2000

CAPITOLUL IV: Răspunderea furnizorilor de servicii

și

HOTĂRÂRE nr. 1308 din 20 noiembrie 2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic

Notă: Acest articol nu este o analiza juridică și nu se vrea in niciun fel vreo analiză exhaustivă a subiectului.

Sursă foto: yahoo :).