Am observat o tendință cotidiană de a trata femeia cu un pic de dispreț și multă superioritate. Și nu vorbesc aici de „tineretul din ziua de azi”. Vorbesc așa în general de bărbații din ziua de azi. Nu mai există delicatețe și politețe. Nu mai există respectul față de această parte frumoasă a rasei umane. Există atitudinea de macho în schimb. Eu sunt cel mai tare și tu femeie trebuie să-mi fi supusă și să râzi la glumele mele nesărate. Să accepți că folosec cuvinte indecente ca semne de punctuație și să faci ce zic eu.

Nu știu de unde această tendință. Poate că de la faptul că sunt mai puțini bărbați și mai multe femei? Nici n-am mai urmărit această statistică. Poate e de la faptul că femeia în disperare de cauză se adaptează unor astfel de „oameni minunați”?

Din fericire, mai există și romantici incurabili pe lumea asta. Aș spune că eu dar n-aș fi un exemplu elocvent. Exemplul cel mai mișto este acest anonim Iv cel naiv. Este un poet care scrie de leșină fetele. Le face să viseze. Aranjează cuvintele și le pune în niște situații cât mai romantice. Le face să-și dorească să fie răsfățate cu poezie. Le îmbrcă și le dezbracă cu cuvintele lui.

Eu zic să învățați de la el. Citiți-l și furați cât mai multă „meserie”. Nu există femeie pe lumea asta care să nu se înmoaie măcar un pic de la „textele” lui. Eu personal am renunțat să mai scriu pe awww.ro de când a apărut el pe terenul de luptă. Și eu nu renunț ușor. 🙂

A scos ieri și a doua carte („Uibesc”) frumos ilustrată și care conține poeziile lui. E bună și pentru bărbați și pentru femei. Pentru bărbați să învețe și ei ceva și pentru femei să le facă să viseze mai mult.

PS Nu chiar toți bărbații sunt așa. 🙂