Am vrut să văd o piesă de teatru. N-am reușit. Și din păcate sunt aproape convins că acest model de culturalizare românesc se va duce pe apa sâmbetei bine merci.

Am avut bilete la loja. Nu ne-a ajutat prea mult. Aveam locurile alocate pe un fel de bancheta taburet în spatele celor două rânduri din loja la același nivel cu ultimul rând… în spatele unui stâlp. Loja e la etaj. Vizibilitate zero.

Însetați de cultură ne-am hotărât să ne ridicăm în picioare să urmărim piesa. Pentru câteva minute a fost ok. Între timp au apărut în loja și două doamne care lucrau la teatru (garderoba, casierie, habar n-am). Un pic mai în vârstă ele așa. S-au așezat și ele în picioare în fața noastră, na însetate de cultură și ele. Eram deja ca în tramvai în acel spațiu mic.

Momentul culminat a fost când una dintre ele a tras un pârț de mi-a deplasat nasul și mi-a întors stomacul pe dos de nu mai știam pe unde să fug.

Am plecat și am părăsit orice gând de a mai încerca să intru vreodată într-un teatru românesc.

Și uite așa câștigă nesimțirea. Doamna cu pârțurile a văzut o piesă de teatru gratis și noi am plecat supărați și deranjați, cu seara stricată și cu banii luați. Ea presupun că a fost foarte mulțumită.

PS Am fost la spectacole și piese de teatru asemănătoare la Londra. Acolo există respect și pentru cultură și pentru oamenii care vin să vadă. Pe lângă bani investiți în cultură ar trebui să existe și oameni care să fie drăguți. În România doar ne plângem că lucrăm de sărbători și dăm pârțuri. Și ne mai plângem că nu avem spectatori.