Iluzia vlogging-ului în România

39 - uite că lumea apreciază acest articol. Zi-mi și tu dacă ți-a plăcut.

De câțiva ani online-ul românesc decide în fiecare an că acela este anul video-ului online. Toată lumea este gata să-și parieze veniturile pe asta. De anul trecut o parte din blogosferă a decis să și facă ceva în acest sens și au început să apară pe piață tot felul de vlog-uri din seria „trebuie s-o încerc și pe asta”. Iluzia este dată și de faptul că în această lume, invadată de informație inutilă, este din ce în ce mai greu să ajungi la cititor cu mesajul tău. Și pentru că toți considerăm că noi avem conținutul cel mai bun, ajungem să dăm vina pe modul de prezentare al acestuia. În loc să ne concentrăm în a crea conținut și mai bun care să iasă în evidență din marele zgomot de fond de pe facebook, ne concentrăm în direcția schimbării modului de prezentare.

Faza 1 – începuturile

Au apărut și în România câteva vlog-uri zilnice. Câțiva oameni s-au decis să filmeze tot ce se întâmplă mai interesant într-o zi și să facă un rezumat zilnic. Succesul inițial este unul real. Lumea se bucură de ceva nou și în general fenomenul bigbrother are succes de când s-au inventat bârfele de pe băncuța din fața porții. Acest lucru alimentează entuziasmul cu care pornește vlogger-ul la drum și în colaborare cu faptul că face ceva nou și interesant învățând editare video, pornește o avalanșă de acțiuni pe care n-o mai poate opri. Studiază alte vlog-uri și copiază cât mai mult efectele speciale și formatul. Începe să filmeze aproape tot timpul pentru a avea ceva interesant la sfârșitul zilei și începe să piardă din ce în ce mai mult timp cu editarea. Mult material înseamnă mult timp pierdut cu selecția de la finalul zilei. Viața lor se transformă într-un mic coșmar pentru că se simt responsabili la sfârșitul zilei să livreze vlog-ul zilnic așa cum au promis.

Faza 2 – echipamentul

După care urmează partea a doua în care încep să investească din ce în ce mai mult în echipament. Ah, DSLR-ul ăsta vechi cu care filmez e cam greu și e destul de incomod. Ia să vedem ce folosesc ăștia afară. Dar parcă mai am nevoie și de niște cadre fenomenale. Ia să băgăm banii și într-o dronă. Ah, sunetul… nu e bun. Un microfon direcțional face minuni. Și uite așa începe să strângă echipament de studio pe care se chinuie să-l care după ei și să genereze și mai mult material care la finalul zilei prelungește timpul de editare.

Faza 3 – viața se învârte în jurul vlog-ului

Da, ai câteva subiecte interesante și câteva locuri pe care le poți filma. Da, la început ai o listă lungă. Listă care se termină la un moment dat. După care urmează partea a doua în care toate deciziile de a face ceva din viața ta se învârt în jurul ideii „avem ce filma acolo?”. Nu mai faci aproape nimic pentru tine personal, tot ce faci este pentru vlog, pentru a avea ceva material interesant la sfârșitul zilei.

Și da, poți face o emisiune zilnică. Doar sunt emisiuni TV care fac asta. Doar că acele emisiuni TV au în spate redactori, cameramani, un studio gata pregătit și oameni care trăiesc din asta. Au un job în sine la care participă 8 ore pe zi. Un vlogger trebuie să și muncească în paralel ca să-și trăiască viața. Nu, din vlogging nu se câștigă fenomenal mai ales dacă te adresezi unei piețe locale.

Faza 4 – vlog-ul devine o obligație

Cu timpul, vlog-ul nu mai este o plăcere. Devine un stres zilnic. Hai să filmez cum mă urc în mașină. Să am câteva cadre mișto de început. Plecatul la/de la birou arată așa: pun camera afară undeva, pornesc înregistrarea, mă urc în mașină, cobor din mașină, opresc înregistrarea, iau camera, intru în mașină pe bancheta din spate și o montez acolo, mă dau jos din mașină, mă urc la șofer, dau drumu la filmare, mă fac că mă urc în mașină ca și când ar fi continuarea cadrului anterior, mă fac că pornitul mașinii este ceva absolut senzațional, mă întind după camera din spate, opresc înregistrarea și mut camera în față și o las să filmeze poate am ceva interesant de spus și camera nu e pornită etc.

Orice activitate din viața unui vlogger va fi întreruptă de „stai puțin să pornesc camera și să o montez acolo pe gard… nu mișca!”. Și nu, nu ai cum să ai o viață atât de interesantă încât s-o pui pe net… zilnic.

Cu timpul, această activitate, ca orice obligație din viața noastră, devine deranjantă. Problema este că îți dai seama muuuult prea târziu. Există o groază de vloggeri celebri de afară care se opresc din ceea ce fac cu un clip lacrimogen în care ne povestesc cum și-au pierdut ei patru ani din viață încercând să mențină o imagine cool pentru public și cum nu au mai făcut nimic pentru ei personal trăind într-o iluzie.

Succesul în vlogging

Acum, poți să faci vlogging investind puțin din timpul tău. Nimeni nu mai are răbdare acum să urmărească pas cu pas 10 minute de frânturi din viața ta. Gaben de exemplu făcea vlog-ul în drum spre birou. Filma totul dintr-o bucată în timp ce era la volan și uploada clipul așa brut cum era pe youtube. Filma cu telefonul, fără lumini fancy, fără cadre legate și fără efecte speciale. Spunea povestea și o arunca pe net. De ce avea succes maxim? Pentru că avea conținut. Avea o poveste cu tâlc. Avea o părere extremă despre un fenomen. Spunea ceva publicului.

Mikey H și-a făcut un format de emisiune standard pe care a insistat și care i-a asigurat succesul. A filmat cu un bec, cu o cameră mediocră ci cu o lavalieră ieftină ani de zile fără să investească în echipament profi. Da, a luat un format de succes, l-a combinat cu farmecul personal și și-a construit un public care îl adoră.

Urmăresc cu interes seria needitat pornită de Răzvan de la TVdece. Băiatul e mucalit și spune lucrurilor pe nume. E pe drum pe undeva? Are o idee pe care vrea să o transmită? Scoate gopro-ul din buzunar și se filmează. După care publică, fără să editeze, clipul pe youtube. Și gata. Se bazează pe un conținut scurt și cuprinzător.

Părerea mea sinceră este că în continuare conținutul este regele. Dacă ai ceva mișto de transmis poți să faci treaba asta și cu telefonul. N-ai nevoie de dronă pentru asta. N-ai nevoie de efecte speciale și de cadre sincronizate cu o muzică îndrăcită întinse pe 10 minute de clip. Maimuțăritul în fața camerei nu mai este nici asta o opțiune. Ai nevoie de un mesaj bun pe care vrei să-l împarți cu prietenii tăi și atât.

img_3794

6 comentarii

  1. Acum toti pustanii fac vlogging… continut slab in Romania 🙂

  2. La majoritatea vloggerilor români am impresia că mă uit la un video făcut de Casey Neistat, mai puțin partea de conținut care este f.slabă.

    Doar formă fără fond.

  3. Nu știu de ce dar îmi pare ca l-ai descris fix pe Mariciu.

  4. Multi sunt la punctul: „cum sa vorbesti mult fara sa zici de fapt nimic”. Din pacate, sunt multi care sunt fascinati de asa ceva.

  5. Viitorul este pe video.La noi este inca in stare incipienta dar sunt cativa care chiar au talent.Exemplu Mariciu , Costin Cocioaba.Si nu toata lumea face zilnic si vezi duamne o sa se uzeze si o sa dispara.O sa fie ca la bloguri.Multi blogeri, chiar talentati le-au inchis pentru ca nu au fost consecventi.Eu cred ca nu este doar o moda ci este un pas inainte si repet cine nu va fi si pe video nu va conta in viitor.Mai discutam peste 5-10 ani.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te autentifici.