Nu reușesc să înțeleg frica de vehicule autonome. Acestea sunt prezente în viața noastră și le folosim de ani de zile.

Ne plimbăm cu liftul, ne alegem destinația prin apăsarea unui buton și ne punem câteva secunde din viață în mâinile unei mașinării care ne mută de la un etaj la altul.

Ne dăm cu avionul și ne încredințăm viețile, aproximativ 90% din zbor, unui pilot automat care decide cum zboară, la ce viteză și menține direcția pe baza unor coordonate introduse de pilot care coincid cu destinația noastră.

La Frankfurt în aeroport (parcă) există niște trenuri electrice fără vatman, cu trei vagoane, care ne plimbă între teminale. Ne mută dintr-un loc în altul ca să prindem următorul avion. Am mai văzut din astea și prin SUA, le remarci prin lipsa de finețe când pornesc din sau se opresc în stație.

Avem cruise control la mașini și ne bazăm pe un computer de bord să mențină o viteză constantă indiferent de înclinația drumului. Nu mai zic de sisteme de tip radar care ne „agață” de mașina din față și mențin distanța față de și viteza vehiculului din față sau frânează pentru noi când nu suntem atenți.

Ne ajutăm de niște telescaune/telecabine/telegondole să ne urcăm ân vârf de munte ca să salvăm timp și energie pentru partea distractivă a muntelui, partea cu coborârea în viteză pe schiuri sau pe placă.

Avem sisteme automate cărora le încredințăm viețile noastre și de mai multe ori pe zi. Toate se bazează pe citirea și analizarea unor senzori și un computer care ia decizii de când să oprească, când să pornească și cum să facă să ne protejeze viețile.

Lifturile au grijă să nu pornească atunci când ușile sunt deschise și să se oprească la etajul cel bun și să-ți fie comod de coborât.

Autoturismele au grijă să mențină viteza iar dacă pe portbagaj scrie „Tesla”, au grijă să te anunțe de și chiar să evite un accident iminent.

Avioanele au grijă să te ducă cât mai lin la destinație și să nu ia decizii fatale în timpul zborului.

Sistemele de urcare pe pârtie au grijă să încetinească la urcarea și coborârea pasagerilor.

Și știți ce au toate astea în comun? Un om care e pus acolo să supravegheze. Un om care e pus acolo ca să apese pe kill switch în caz de urgență. În lift avem butonul de stop, în mașini dacă apăsăm frâna sau ambreiajul se dezactivează orice cruis control, în avioane avem piloți care pot prealua controlul manual și pe pârtie avem oameni care stau cu o mână înmănușată deasupra butonului roșu.

Da, problema vehiculelor autonome este că trebuie proiectate să funcționeze pe niște foste cărări de căruțe, acum asfaltate și în mare parte semnalizate și să interacționeze cu alte vehicule neautonome conduse de niște oameni a căror conduită rutieră poate fi influențată de șmecherie, problemele de acasă, delăsare sau neatenție. Da, noi vom remarca imediat scobitoarea dintre dinții unui bizon care știm sigur că va trece pe roșu. Mașinile autonome se bazează deocamdată pe senzori și pe măsurători. Dar și sistemele de transport enumerate mai sus iau decizii tot pe baza unor senzori și cu toate astea ne încredințăm viețile în softul proiectat de o echipă de programatori.

Cumva nu trebuie să ne fie frică de mijloacele de transport autonome pentru că deja le folosim. Sunt prezente în viața noastră și vor fi din ce în ce mai șmechere. Eu personal sunt convins că rata de accidente va scădea cu mult și, deși îmi place maxim să conduc mașinuța mea pe bază de lichid fosil și sunt înnebunit după cei 300 de cai, cumva în viața de zi cu zi mi-aș încredința viața unui vehicul autonom pentru că nu e nimic interesant în drumurile zilnice și nimic spectaculos în drumul spre școală.

Și da, revenind, interacțiunea cu neautonomul este deocamdată problema care trebuie rezolvată. De aia se apucă Musk să sape tuneluri pentru mașinile autonome.