Toată nebunia asta cu protestul împotriva scumpirii carburanților îmi amintește de o altă „campanie” de acum 8-10 ani, tot în România.

La acea vreme, orice vânzător de mașini și orice mecanic auto îți recomanda să-ți pui benzină de la oricare benzinărie mai puțin de la Shell. Era deja o psihoză cum că „ăia pun apă-n benzină și o diluează”. Și că-ți strici motorul și că se-nfundă și te costă reparațiile și că și că…

Campanie reușită de altfel. După câțiva ani, Shell s-a retras din România și a vândut rețeaua de benzinării (la Mol cred).

Paranoicul meu mic pitic din mine îmi spune că asta a fost o campanie foarte bine pusă la punct. Împrăștierea unui astfel de zvon în anumite puncte cheie poate ruina o companie. Punctele cheie fiind lanțuri de service auto și companii mari de distribuție auto și piese auto. Sunt convins că multă lume a împrăștiat zvonul inconștient. Era o adevărată psihoză la acea vreme. Eu pe atunci am ales să ignor zvonul și să continui să pun benzină de la Shell și guess what? Mașinile mele n-au pățit nimic! 🙂

Revenind în zilele noastre îmi permit să-mi imaginez următorul scenariu. Se creează o psihoză-n masă cu protestul cu punguța de monede. Companiile mai mici producătoare de carburanți se gândesc că ar fi un moment bun să mai slăbească un pic puterea OMV/Petrom și să întrețină un pic nebunia. Brusc apare pe piață informația că „s-a decis! Nu mai alimentați de la Petrom/OMV„. Informația de acest gen se distribuie foarte ușor în ziua de azi. Cine „s-a decis”? De ce Petrom? De ce nu Lukoil? De ce nu Mol? Pentru că sunt cei mai mari? Oare aici nu este ȘI interesul concurenței? Oare acestă campanie nu este întrețiuntă și chiar ghidată din umbră de ceilalți producători de carburanți?

Este foarte simplu să profiți de sărăcia și mizeria în care trăiesc românii. Le dai un subiect de scandal. Le dai impresia că ar putea să facă ceva bun pentru ei și profiți de asta pentru a mai reduce din poziția dominantă pe care cred eu că o are Petrom/OMV în România.

Părerea mea? Petrom va avea un pic de suferit dar va rezista și prețul carburanților nu va scădea și n-o să-i pese nimănui de sărmanul care își pune acum benzină de 10 lei pentru a ajunge până la piață să-și cumpere sacul de cartofi pentru iarnă.