Vreau doar să scot în evidență câteva lucruri care se vor schimba în viața voastră dacă vă luați câine. Da, sunt zeci de motive pentru care ți-ai lua un câine și nu neg faptul că poate să fie o opțiune binevenită în viața voastră și eventual benefică. Dar am observat câteva chestiuni la prietenii și vecinii mei (posesori de câini) care cred eu că merită să le luați în considerare înainte de a lua decizia.
Cheltuieli
Bugetul familie va fi lovit ușor cu diverse cheltuieli neprevăzute de genul
- Costuri cu vaccinarea
- Costuri cu veterinarul mai ales în primele luni de viață
- Costuri cu mâncarea. În funcție de talia câinelui sau de nevoile speciale ale acestuia, s-ar putea să sară un pic bugetul prevăzut inițial pentru întreținerea unui câine.
- Accesorii: lesă, castroane, pernă de dormit, ușiță de ieșit afară dacă stați la casă, cușcă sau alte construcții care să vă protejeze grădina și răsadurile etc
Chestiuni care vă dau programul peste cap
Timpul vostru se va aloca altfel:
- dacă locuiți la bloc, plimbări, uneori la ore imposibile de dimineață, prin parc, printre copaci, așteptând să-și găsească locul ideal unde să-și rezolve probelemele inerente fiziologice
- concediile vor fi mai greu de programat. Unde lași câinele? Suportă un drum de 12 ore cu mașina? I se face rău? Centrul de cazare acceptă animale? Cum o să ai grijă de el pe plajă? Îl duci la schi?
- când locuiam la bloc vedeam îl vedeam în fiecare dimineață pe vecinul meu cu câinele lui sub formă de mop, cum testau ei amândoi fiecare copăcel de vis a vis indiferent de vreme, indiferent că era ploaie sau ningea, indiferent că bătea crivățul sau era o dimineață plăcută de primăvară
- în timpul zilei, când toată lumea e plecată de acasă, îl lași acasă? Ai încredere că nu va dsitruge lucruri? Ai încredere că nu se va răni în joacă cu diverse obiecte din spațiul amenajat pentru oameni?
Chestiuni neplăcute
- Un câine latră când îl apucă. În funcție de dresaj acest lucru se poate rezolva în timp. Dar latră în casă, latră în curte ca să fie băgat în seamă, latră că a simțit o pisică, latră că-l deranjează un zgomot, latră când îți dorești și tu un pic de liniște. Și în funcție de talie poate fi un lătrat puternic care zguduie pereții sau un lătrat pițigăiat din ăla enervant care te scoate din minți.
- Au tendințe distructive. Am văzut pe la prietenii mei curtea făcută franjuri în câteva ore, copaci roși, plante smulse, lămpi de grdină sparte și pământul răscolit. Am văzut canapele distruse, covoare ronțăite și vaze sparte. Nu au simțul banului deloc. 🙂
- Există riscul, chiar dacă este cel mai bând câine din lume, să atace un copil. Am trecut prin asta, probabil că copilul meu (de trei ani) l-a mângâiat unde nu trebuia și a sărit și l-a mușcat de cap. Din fericire doar l-a zgâriat puțin, dar eu nu vreau să-mi mai vâd copilul în poziție fetală cu un câine care latră și se aruncă deaspura lui. Și da, era cel mai cuminte câine din lume… nu a mușcat pe nimeni până atunci…
- Tot la categoria copii, pe câini poate să-i apuce gelozia și să se apuce să mârâie atunci când bagi în seamă copilul mai mult decât animalul.
- Am văzut câini care au ronțăit cabluri prin care treceau 220V. Va trebui să-ți regândești poziționarea lucrurilor în casă ca să nu ai o surpriză neplăcută și să electrocutezi câinele.
- În funcție de rasă, câinii lasă mult păr. Vei avea păr pe haine, pe canapea, pe scaune și pe unde nu te-ai aștepta.
- Lasă și bale, da, tot în funcție de rasă. Nu vreau să detaliez. 🙂
„Voi avea grijă și-l voi mângâia și-l voi plimba și-l voi hrăni în fiecare zi!”
Va zice copilul tău. Asta până peste o săptămână când prioritățile lui revin la normal și vei prelua tu toate acest task-uri. Copilul îți va înmâna câinele pentru că trebuie să-și facă lecții sau să se joace sau să se uite la desene sau să citească și va fi deranjat.
Oricâte ți-a promis copilul când ați luat câinele, animalul va ajunge în responsabilitatea ta fără nici o urmă de îndoială.
Mai e și partea emoțională aici. Câinii au și durata de viață mai scurtă și se pot și îmbolnăvii de tot felul de minuni care nu prea au leac. Impactul emoțional este destul de nasol în astfel de cazuri.
Cam astea sunt motivele pentru care eu personal nu vreau câine. Din nou, nu neg faptul că poate pentru voi merită să vă luați un câine, dar eu deocamdată încerc să mă țin departe de acest fenomen.
Sa iei caine nu ar trebui sa fie o moda sau un fenomen. Eu am caine de vreo 20 de ani (unul a trait 16, am avut o ‘pauza’ de un an, apoi am salvat un dulau de la moartea prin infometare, la care il supunea un tampit de satean). Cainele in cauza are doar 30 de kile, este mare si puternic. fie-mea a crescut alaturi de el de la 2 ani jumatate pana acum, aproape de 5 ani, cand l-am relocat la un prieten la sat, pentru ca am plecat departe de Romania si nu aveam cum sa-l iau cu mine.
Nu regret niciodata ca l-am salvat, copilul a avut un prieten in caine si acum, din fericire, prietenii nostri au si ei o potaie, ceva mai mica decat ciobanescul nostru, dar nu chiar atat de ‘infima’. Ii este mai usor sa se acomodeze la noua viata, daca are cu cine sa se distreze.
Costurile nu sunt mari, noi hraneam jivina cu 150-180 de lei pe luna, plus ca manca o groaza de chestii ce ramaneau de la masa noastra. Vetul a costat 400 de lei in vreo 3 ani, deci e suportabil.
Plimbarile as zice ca au fost ‘pierdere’ de vreme, dar m-a scos din casa, in conditiile in care viata de freelancer ma cam face sa iubesc ‘cuibul’ meu.
Nu recomand nimanui sa ia caine ca e la moda, e plina Romania de caini abandonati, ca isi da seama stapanul ca e totusi ceva de munca. Dar nu e nici dracu’ atat de negru, cand decizi sa il ai. Pentru copii, animalele de companie sunt o chestie destul de buna.
Ca posesor de caine (samoyed) sint deacord cu tot ce ai scris !
Copilul a vrut cățel, a fost visul lui ( ne a spus chestia cu visul după ce l am cumpărat). De 1 an și jumătate a intrat în viata noastră Pufi, un Golden retriever. Sunt de acord în mare cu tot ce ai scris însă tot consider că a fost cel mai bun lucru pe care l am făcut, cu excepția copiilor.
Sunt de acord cu tot ce ai scris, le-am vazut cu ochii mei pe la diversi caini. Cred totusi ca o parte din ele se pot elimina prin dresaj.
Ramane partea traumatizanta legata de durata de viata limitata, si asta e the motivul pentru care nici macar nu incep procesul de a ma gandi la ideea de a considera sa propun introducerea unui catzel in familie.
Da’ primu’ caine modificat sa traiasca 25 de ani – al meu e!
Daca vrea copilul caine si adultul nu dar totusi cumpara, copilul TREBUIE sa fie in stare sa il ingrijeasca: apa, mancare, plimbat (pe aproape daca e copil ce iese singur, sau in curte). Daca parintele nu vrea ca isi asume grija cainelui si copilul promite ca il va ingriji el faceti contract scris in doua exemplare ca acel caine va pleca la fel cum a venit daca copilul nu il mai ingrijeste, in afara de cazuri exceptionale: tabere, plecat la bunici, bolnav.
Vorbesc foarte serios. Copii trebuie sa isi asume foarte clar ca o data cu dorinta vine si responsabilitatea odata ce dorinta e implinita. Contract sau fara caine. Si daca contractul nu e respectat pus cainele imediat pe OLX. Imediat, nu vai bietul, ne-am obisnuit, o sa faca soc emotional. Bineinteles chestiile astea trebuie facute foarte clare INAINTE de a lua cainele.
Alternativ, putem sa invatam copilul ca e ok sa promita si apoi sa il doara in fund de promisiune, ca il scoate tata sau mama din fundatura, ca vai e copil bla bla.
Un animal de companie, fie el catel sau pisica, iti vor crea niste amintiri placute (in marea lor majoritate) pe care o sa le pretuiesti toata viata, asta chiar daca au durata de viata „mica”. Cel putin pentru mine este valabil deoare de-a lungul anilor am avut mai multi caini si pisici atat la bloc cat si la bunici la tara. Cred ca atunci cand impreuna cu familia decitedi sa adoptati un animal de companie cel mai indicat ar fi sa nu incepeti cu ceva de talie mare din prima, in ideea ca daca la inceput copiilor li se va parea ceva interesant si ii vor acorda atentie, pe parcurs grija lui pica inevitabil pe parinti.
Am avut un bichon maltez care a trait 12 ani si ne-a lasat foarte multe de amintiri placute si nu am nici un regret, poate doar ca nu a trait mai mult. A fost cel mai cuminte catel, in sensul ca de dimineata pana dupa-amiaza cand ajungea cineva acasa isi petrecea mai tot timpul rupand somnul fara sa isi faca nevoile prin casa. A avut jucariile lui si nu a ros sau stricat nimic din ce nu ii apartinea.
Daca la inceput sora mea care avea vreo 25 ani a fost cea mai incantata de el cu timpul responsabilitatea a picat inevitabil pe maicamea si ocazional pe mine. Maicamea, fiind de la tara, culmea nu prea i-au placut animalele si de-a lungul anilor orice catel sau pisica ii aduceam in acasa cand ma intorceam eu de la scoala nu mai era acasa deoarece a plecat sa faca pisu sau alte scuze din astea. Oarecum o inteleg…
Iti dau dreptate cam in totalitate in privinta responsabilitatilor, care in cazul copiilor cade inevitabil pe parinti. E doar o chestiune de timp. Tocmai din acest aspect nu inteleg de ce unii parinti pun botul la ce zic copii si iau un caine mare, asta chiar daca locuiesc la casa, deci ar avea curte pe unde sa zburde. Incepeti cu ceva mic si vedeti de acolo cum decurg lucrurile.
nu e decizie rationala (ca majoritatea deciziilor), cum nici bucuria copiilor nu e, insa fara emotii…
oricum, trebuie sa ai un anume zen level sa-ti iei un caine (care bineintles ca nu se compara cu pisica).
ce mi se pare interesant cand iesi cu el in lume, filtrezi oamenii imediat in mizantropi -uite-l si p’asta cu javra lui, si pretenosi, care vor sa-l mangaie, sa se joace, sa se bucure
mai bine mangai un caine decat instagramul, e perfect pt. copii sau pensionari, in niciun caz pt oameni stresati