Pentru că poliția deja este sătulă de telefoanele mele și pentru că sunt aproape convins că cineva o sună pe vecină să o informeze că vine un echipaj peste ea pentru că oprește de fiecare dată muzică cu câteva minute înainte să apară poliția locală în poartă, am căutat soluții alternative care să nu implice un concert de muzică clasică de Rammstein.

Într-un moment de îndrăzneală, am întrebat poliția dacă o sună și m-au informat că ei nu au numerele de telefon ale cetățenilor chiar dacă fac des parte din lista de reclamații.

Așa că primul pas a fost să-mi cumpăr ceva mai puternic decât boxa ei de nunți-botezuri-cununii. Mi-am cumpărat un megafon din ăla pe care-l folosește lumea pe la manifestații. Un megafon (portavoce) care știe și bluetooth ca să fie conectabil la un telefon și să citească și de pe sd card-uri mp3-uri pe repeat.

L-am cumpărat, e perfect, urlă de îți rupe urechile și face tot ce-mi doream eu mai sus.

 

Am încercat în primă fază să o fac să înțeleagă că ne deranjează folosind un ton enervant (care îți dă senzația că se duce la infinit – Shepard Tone) de câte ori dădea muzica tare. Nu a înțeles nimic. Mai mult am deranjat pe restul lumii decât muzica ei cu bani, femei și dușmani. Cumva era obișnuită cu sunete din astea gen alarmă pentru că avem o unitate de pompieri în spate unde sună destul de des alarma urmată de sunete de mașini de pompieri.

Am realizat într-o zi că de fapt creierul ei nu este făcut să facă conexiuni și funcționează absolut instinctiv și animalic și răspunde practic doar la mesaje directe care-i spun ce să facă. Așa că am generat cu ajutorul unui soft voice-to-text (Ivona pentru cunoscători cu vocea Carmen) un mp3 care spune următoarele:

Vă rugăm să dați muzica mai încet! Vă mulțumim!

Ei bine, i-am pus treaba asta pe repeat în weekend și am obținut primele reacții. Inițial urlete și înjurături, după care teste de genul oprit muzica, pornit iar tare, oprit iar… cumva nu-i venea să creadă că cineva îi pune un megafon în cap cu vocea aia care-i spune pe repeat mesajul de mai sus. A încercat să dea mai tare, a urlat și înjurat și mai tare, a amenințat că dă la maxim (cee ce a și făcut), dar cumva megafonul ăla acoperea toate mizeriile ei. Până la urmă a înțeles că megafonul ăla pornește de câte ori dă ea muzica tare. Eram eu acolo și-l porneam și-l opream de câte ori era cazul. Ca atunci când atrenezi maimuțele, le înveți că diversele acțiuni au consecințe bune și rele. Exact așa m-am simțit ca la zoo.

Aici la sfârșit se aude și vocea ei de țață cu “mai taci odată!”

Interesant este că vecinii ceilalți nu s-au supărat, ba chiar am avut suportul lor și îi spuneau și ei să dea muzica mai încet. Au prins curaj când au auzit mesajul ăla pe repeat.

Acum văcuța, că nu pot să-i spun altfel după doi ani de “la mine-n curte fac ce vreau” și de sfidare, pare că s-a mai liniștit și ascultă muzica ei cu bani, femei și dușmani mai în surdină. Ba chiar trebuie să fii atent ca să o auzi. Problema este că am mai trecut prin faza o dată anul trecut după ce am chemat poliția de câteva ori, după care și-a revenit la normalul ei manelistic.

Acum teoretic nu mai are ce să facă. Cu poliția o rezolvase că o suna cineva când venea echipajul, dar cu megafonul meu nu prea mai are cum să se împace.

Și este clar că o deranjează și cei doi neuroni nu-și pot savura manelele în liniște pentru că-i urlă-n cap un mesaj politicos de “Vă rugăm să dați muzica mai încet! Mulțumim!”.