Acum mulți ani, corporația la care trudeam zilnic m-a vândut sub formă de consultant (full time la sediul clientului) unei întreprinderi deținută de stat la cererea oamenilor de acolo pentru că le plăcea lor de mine datorită colaborărilor anterioare ocazionale. Știu că am avut un gol în stomac, eu care trăiam visul unui tânăr IT-ist de a lucra la Microsoft, eram mutat de a doua zi într-o întreprindere deținută la acel moment de statul român. A fost o experiență absolut deprimantă pentru un om cu ambiții mari și inițiativă la pachet.
Prima zi, primul sfat cu substrat: ai grijă să nu lovești câinele de sub masă pentru că nu știi al cui e.
Al doilea sfat a fost că pot să fac ce vreau atâta timp cât nu generez de lucru pentru alții din jurul meu.
Al treilea sfat a fost să-mi țin ideile pentru mine și să nu am inițiativă.
Al patrulea sfat și ultimul a fost să-mi văd strict de atribuțiile mele și totul va fi bine.
A fost o perioadă absolut horror din viața mea. Deși, cu bagajul meu de experiență puteam să ajut și să duc compania pe noi culmi din punct de vedere IT, am primit exclusiv task-uri care nu puteau fi date altora pentru a nu fi deranjați. În general de scris documente justificative ce conțineau niște povești absolut inutile pentru a umple niște dosare cerute de niște proceduri, dosare arhivate într-un colț de dulap. Chestiuni pe care le-am executat.
Dar frate, au fost cele mai grele 3 luni din viața mea. Simțeam cum mi se scurge orice urmă de speranță. Fusesem vândut pentru un an să fac nimic, nimic util. Mă simțeam ca la pușcărie. Mai aveam un pic și-mi desenam AMR-ul pe birou cu brișca.
După 3 luni, nu mai țin minte exact, dar cred că am amenințat cu demisia sau ceva pentru că am fost retras din raiul și visul lucrului la stat și am revenit cu picioarele pe pământ pe plantația care m-a consacrat și unde creativitatea era apreciată.
Oricum, cred că am rămas cu PTSD după această experiență fără rost. Simțeam că sunt pus așa într-o bibliotecă, într-un locușor ferit de lumina dăunătoare a soarelui, la conservare într-o temperatură potrivită, ca un vin care trebuie să-și atingă țelul de a îmbătrâni fără a fi deranjat, pentru a-și atinge potențialul la bătrânețe.
Groaznic a fost.
Io macar am avut norocul sa fiu livrat cu o echipa intreaga; a fost destul de amuzant, dar in rest can aceleadi lucruri le-am vazut. Si practic a fost si prima data cand ne-am intalnit, cand ai venit sa ne livrezi ceva foarte interesant.
Da’ vezi, am ajuns acum inapoi, si primul punct inca mai e valabil. Din fericire, celelate nu ( in cazul meu particular)
Aiurea, parca la privat nu trebuie sa iti tii ideile pentru tine. Trebuie, ca altfel ti le fura cineva, reclama ca sunt ale lui/ei si mai primeste si prima pentru asta.
Sa ai initiativa? Sigur, mai multa munca in aceeasi bani.