Da, îmi e frică de virus. Sunt un fricos.

Îmi e frică de virus pentru că nu vreau să trăiesc simptomele celor care au suferit săptămâni prin spitale.

Îmi e frică de virus pentru că nu vreau să ajung sedat la terapie intesivă cu un tub care pompează mecanic aer în plămâni.

Îmi e frică de virus pentru că nu vreau să-mi las familia fără un tată sau fără un fiu.

Îmi e frică de virus pentru că nu vreau să suferim cei care supraviețuim în urma pierderii celor apropiați.

Îmi e frică de virus pentru că boala este urmată de sechele.

Îmi e frică de virus pentru că suntem invadați de specialiști bine mânuiți care consideră că virusul nu există.

Îmi e frică de virus pentru că în curând va începe școala și oricâte convingeri ar exista pe lumea asta, eu nu pot să mă gândesc cum pe toată perioada cât se duc copiii la școală prindem tot felul de răceli și gripe mult mai puțin contagioase distribuite de copii.

Îmi e frică de virus pentru că sunt alții care vor decide pentru sănătatea și viitorul meu și al familiei mele.

Îmi e frică pentru că nu voi mai avea control în momentul în care copiii vor fi obligați să petreacă 4-5 ore pe zi într-o comunitate înghesuită fără posibilitatea de distanțare socială cu 30 de suflete în 30 de metri pătrați. Nu ai cum fizic să-i distanțezi.

Îmi e frică pentru că soarta mea și a celor dragi va fi decisă de „trebuie să înceapă școala offline pentru că nu avem cum altfel”.

Îmi e frică pentru că din septembrie viețile noastre vor fi jucate la o loterie din seria „scapă cine poate și are niște noroc pus deoparte”…

Sunt un fricos atunci când pierd controlul vieții mele. Da, recunosc!

Credit foto Elisa Riva