Cel mai bun dispozitiv de ascuțit cuțite

33 - uite că lumea apreciază acest articol. Zi-mi și tu dacă ți-a plăcut.

Am încercat tot ce se putea pe lumea asta și am cumpărat cuțite de la cele mai ieftine până la cuțite recomandate de tot felul de chefi celebri. Nu există cuțit care nu trebuie ascuțit. Așa că de câțiva ani tot caut o soluție salvatoare. Într-un final am găsit-o. 🙂

Am încercat o versiune electrică cu piatră

IMG_4317.jpg

Practic un mini polizor. Din păcate, nu face decât să „ciupească” cuțitele. Piatra aia nu este uniformă și nici nu are o poziție fixă. Strici garantat cuțitele.

Am încercat versiunea clasică cu băț

IMG_4320.jpg

Nu am reușit să prind mișcarea și mi se pare și cumva periculos.

Am încercat și versiunea cu discuri

discuri.jpg

Nu mi s-a părut că se întâmplă nimic. Ba chiar mi se părea că se tocesc.

Am găsit soluția într-un final

IMG_4319.jpg

E o versiune cu o piatră rotativă în interior care este poziționată într-un anumit unghi.

După câteva zile de ascuțit în fiecare dimineață înainte de a tăia mezelurile mâncarea sănătoasă pentru micul dejun, acum am cele mai ascuțite cuțite din lume.

Ascutitor cutite.gif

Recomand folosirea acestuia la marginea blatului (nu ca în gif-ul de mai sus) ca să nu zgâriați marginea blatului cu vârful cuțitului.

Așa că este cea mai bună variantă din acest moment. Nu e greu de folosit și în câteva zile rezultatele sunt fantastice. Lama este ascuțită uniform și tăiați orice cu ușurință. Este produs de Fiskars și costă 67 lei.

Cuțite ceramice

Aici am o problema. Nu am reușit să le ascut cu nimic. Orice încercare de a le ascuți cu oricare dintre dispozitivele de mai sus a dus la distrugerea lamei. Știu că se zice că nu trebuie ascuțite dar credeți-mă pe cuvânt că se tocesc. Am vreo 5 bucăți care s-au tocit în juma’ de an. Nu mai zic că nu pot fi folosite cu alimente mai dure. Am făcut franjuri un cuțit ceramic în procesul de tăiere a unui ananas (bine, nu eu personal… dar în familie 🙂 ).

 



Ce mai cauta lumea pe google (lista generata automat):
  • dispozitiv de ascutit cutite
  • aparat de ascutit cutite
  • piatra polizor de ascutit cutite
  • perie hartie ascutit cutite
  • masina de ascutit cutite de bucatarie cu discuri
  • Lidl statie de ascuțit cuțite
  • dispozitiv de ascutit coasa
  • dispozitiv ascutit cutite electric dedeman
  • cum vad cat de ascutit este un cutit
  • cum construiesc un sistem de ascutit cutite
Fii la curent cu ultimele articole! Descarcă aplicația RazvanBB!
  • Google Play
  • App Store

14 comentarii

  1. Nu ne poti arata si un macro/close-up cu un cutit (de preferat chef’s knife) care a fost ascutit cu ascutitorul asta?
    Si eu sunt in cautarea unei solutii pentru ascutit si am luat teapa cu vreo doua pana acum.
    Stii tu cumva de ce au oamenii nevoie la un moment dat si sari cu review-ul :))

  2. 67 lei e mult. la ikea e mult mai ieftin 🙂

  3. Inainte modelul semnat Fiskars era negru. Vad ca l-au actualizat. Oare cand o iesi si varianta aurie ?

  4. Eu am gasit in Lidl versiunea electrica cu aproximativ 40 de lei.

  5. Eu folosesc o chinezarie de vreo 15 ani pe un principiu asemanator, tot cu piatra cu rezultate acceptabile.Cutitele ceramice sunt din pacate cam de unica folosinta in sensul ca daca au inceput sa se toceasca poti sa iei altele.

    • Se recomandă de producatori că se ascut cu aparate de ascutit cu laser. Cumpărați un aparat de ascuțit cu laser pe internet.

      .

  6. Salut Razvan, unealta de aia cu discuri – cred ca era o versiune mai solida, in intregime metalica – am folosit toata copilaria la ascutit cutite. (copilarie = de cand mi-a dat tata voie sa pun mana pe cutite pana m-am mutat de la ai mei de acasa 🙂 ) Nu le facea brici, sau poate nu erau cutitele de pe timpuri la calitatea celor de acum, dar se simtea diferenta, oricum.

  7. Bășul ăla se numește masat. am si eu, mostenire de la bunicul. Insa nu pot ascuti cutitul cu ala. Imi ascut cutitele cu gresia. am o gresie de coasa si-mi ascut toate cutitele o data la luna. In rest, niciun fel de dispozitiv nu m-a ajutat.

  8. Dar cutitul acela circular de care erai foarte multumit cum se mai comporta ? Necesita ascutire ?

  9. Depinde ce rezultate cauti si la ce nivel.
    Daca vrei rezultate profi, cauta Lansky sau Wicked edge.

    • Corect. Depinde ce vrei si ce cutite ai. Personal, de cand am luat pietre de ascutit de calitate (Naniwa, dupa ce am testat si altele), am uitat ca exista altceva de ascutit pe lumea asta. Si am folosit si sisteme profesionale (gen wicked edge, edge pro, pietre diamantate, diverse pietre abrazive mai ieftine sau mai scumpe). Dar evident, daca ai dat 1-2-3 mil pe un cutit, probabil nu vei lua pietre de 200-300$ bucata. Insa diferentele sunt colosale (si se vad daca te uiti cu o lupa/microscop ceva la urmele de pe lama, acolo se face lumina. In plus, tipul de otel din are e facut lama iti asigura o viata mai lunga a ascutisului (dar cutitele mainstream, facute din stainless steel, gen gama aisi 4xx nu tin foarte bine si e totusi un otel destul de moale. Ce-i drept si preturile sunt in concordanta.

      In plus, am avut suprize placute folosind leather strops. Daca lama nu necesita un lucru mai serios, nu e f tocita, in 80% din situatii se rezolva elegant cu un strop. Cateva detalii https://www.sharpeningsupplies.com/Understanding-Strops-W111.aspx

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Politica de confidențialitate. În cazul în care vei bifa opțiunile de mai jos poți oricând să te dezabonezi prin butonul "dezabonare" din fiecare mesaj sau scriindu-ne la contact@razvanbb.ro.