Acum multă vreme când îmi consumam tinerețea într-o garsonieră de pe Socului din zona Pantelimon, vânzătorul de la magazinul organizat prin spargerea unui perete de la apartamentul de la parterul blocului de lângă mi-a propus să-mi vândă ieftin niște salam de Sibiu.

– Puștiu, îți dau niște salam de Sibiu ieftin d-ăla bun?

– E de Bacău? îl întreb eu din pozția mea de cunoscător în domeniul delicateselor rare din viața mea de student hrănit cu pâine prăjită în ulei.

– Nu știu. Stai să văz! Nu-i de Bacău!

– Atunci nu-i d-ăla bun!

– Așa e! Ăla de Bacău e cel mai bun! Se aude vocea unei gospodine cuprinsă, dar înfrigurată, de capotul cumpărat cu 10 kg în urmă.

– Elenoooo! Fă! Ai furat salamul greșit, fă! a urlat micul antreprenor către nevastă-sa ascunsă prin cotloanele cutiilor pline de produse perisabile scoase la vânzare.

Revenind în zilele noastre, 20 de ani mai târziu, în domeniul salamurilor nimic nu s-a schimbat. Tot cel de Bacău are cele mai multe elemente de securitate puse acolo să prevină furtul din magazine. Patru bucăți dintre care unul chiar sub etichetă.