Pe scurt

Nu s-a schimbat chiar cum am dorit noi dar s-a schimbat.

Acum cele două partide ce ne-au privit de sus non-stop sunt varză, fărâmițate și în corzi. Este un moment propice să le ia locul oricine are mai mult tupeu și discursul mai dulce și promisiunea mai largă.

Ne-a arătat acest domn că puterea ce o avem pentru o zi cu ștampila in mână poate schimba direcția unei țări peste noapte.

Avem acces la această putere toți și putem sa o folosim să punem România pe direcția cea bună. Avem acces la ștampilă (încă) și putem să o folosim în interesul celor care speră într-o schimbare în bine în România.

Avem două duminici la rând când avem această putere de a da o direcție dezvoltării României mai puțin sumbră, in continuare cu provocări, dar cu perspective de dezvoltare.

Puterea este la noi duminică asta ce vine când vom putea evita apariția unui partid obscur ce se va strecura în următoarele zile in dezamăgirea lăsată în urmă de șmecheria ce ne-a condus până acum.

Puterea este la noi și duminica ailaltă când vom putea evita preluarea puterii de un jovial ce spune exact ce dorește frustrarea din noi să audă doar ca să captureze o țară întreagă fără drept de apel.

Haideți să ne folosim puterea ștampilei de o zi atâta timp cât o mai avem și mai putem schimba ceva. Să votam pentru ideile din spate dincolo de oamenii ce ni le prezintă care s-ar putea să fie sau nu pe placul nostru. Acest domn a demonstrat că se poate schimba direcția unei țări peste noapte. Cum a putut face el asta vom putea face și noi prin participarea la vot!

Mulțumesc și abia aștept să ne bucurăm împreună după alegeri de faptul că am reușit să evităm o prăbușire a societății românești.

0 comentarii

Pe scurt

O să vină instant. Mie mi se-ntâmplă să fac mai multe plăți la rând și uneori cea mai mare parte a timpului aștept după SMS-ul vieții pierdut și rătăcit în sistem.

I hope this helps!

0 comentarii

Pe scurt

Eu, profitând de faptul că eram la volan și că în general nu e chiar o idee bună să-i învinețești șoferului un ochi la 100 km/h, îi răspund ferindu-mă ușor cu capul către portiera din stânga:

– Să știi că îmi ajunge una! 🤣

Și nu, nu dorm pe preș la noapte pentru că am lăsat-o la -2 grade la Poiana Brașov la ceva conferință în timp ce eu m-am întors la canicula din București.

0 comentarii

Pe scurt

Dacă uit cumva și comand cu 5 minute mai târziu se mai adaugă, de obicei, aproape o oră la timpul de livrare. Așa că e foarte important să folosesc acest sweet spot descoperit de mine ce poartă numele 11:55. 🙂

Zece minute mai târziu, pentru că un număr ce nu avea corespondență în agenda mea telefonică încerca să mă apeleze a doua oară în timp ce eu chinuiam lanțul de la bicicletă obligându-l cu pedalele mele nărăvașe să învârtă de roata din spate, am tras pe un trotuar și am răspuns.

„Bună ziua! De la Tazz vă deranjez!”

(ah, mă lași fără mâncare la ora care o să mi se facă foame)

„Bună ziua!”

„Știți, Mesopotamia zice că are probleme tehnice și că nu vă poate livra mâncarea”

(ah, chiar mă lași fără mâncare la ora care o să mi se facă foame)

„OK”

„Așa că sunt nevoită să vă anulez comanda”

(ah, deci nu mai există nicio speranță, chiar mă lași fără mâncare la ora care o să mi se facă foame)

„OK”

„V-am anulat comanda și veți primi bănuții în maxim 30 de minute”

(ah, mi s-a făcut foame și chiar m-ai lăsat fără mâncare)

„OK, am înțeles. Mulțumesc”

„CU DRAAAAAAG!”

(CU DRAG m-ai lăsat fără mâncare, hrăni-te-ai cu drag la prânz și seara! 🤣)

0 comentarii

Pe scurt

Trei secunde mai târziu ajung la celălalt colț de gard al complexului unde era un alt afiș pe care scria:

Angajăm personal NECALIFICAT

Acum stau și mă frământ și mă întreb oare cum testează mănușile alea ale de protecție la electroni și de ce acel anunț de angajare care părea permanent înfipt în peisaj?! 🤣

0 comentarii

Pe scurt

Da, asta a fost prima minune, erau doi angajați în zonă. Era de dimineață și se adunaseră să bârfească weekendul.

Și domnul o îndrumă spre raftul cu scule „de buget”, marcă proprie, unde își începe speech-ul despre cum să ne alegem o bormașină în funcție de nevoi.

Două secunde mai târziu o aud pe bunicuță cum îl întrerupe scurt:

– Auzi? Lasă-mă cu mizeriile astea! Arată-mi niște Makita dacă ai!

Da, asta a fost a doua minune. 🤣

Angajatul magazinului de bricolaj a avut un moment lung de pauză, din ăla care a devenit un pic jenant, până să reacționeze și să o îndrume spre raftul corespunzător.

0 comentarii

Produs din oferta E-Day.ro

Set rezerve 2 x inele pentru suporturi telefon - Reddot Mobile

Set rezerve 2 x inele pentru suporturi telefon - Reddot Mobile

35,00 lei Detalii

Ultimele Articole