A fost o vreme când toată lumea făcea poze Sepia. toată lumea își descoperea artistul din suflet și când dădea de opțiunea sepia pe noul aparat, atingea culmea fotografiei digitale.

Și mai e o tendință. Fotografia alb negru. Să vă spun un secret. Orice fotografie mai reușită dacă o faci alb-negru o aduci la apogeu. Toată lumea va da pe spate. Este cel mai simplu mod de a îmbunătăți o fotografie. Mintea privitorului va comuta automat pe modul „artă” și va transforma micile imperfecțiuni în niște dileme de genul „ce a vrut să spun autorul”.

E doar o problemă de percepție. Nu avem nevoie de aparate foto care să ne redea perfect realitatea. Avem nevoie de culoare peste peisajul cenușiu din jurul nostru. De aceea fotografiile vechi par mult mai drăguțe și ne oferă un sentiment de confort atunci când le privim. Pentru că nu ne oferă realitatea. Nu mai avem nevoie de realitate. O cunoaștem. Nu mai avem nevoie de încă o poză cu urâțenia și mizeria din jur.

De când au apărut aparatele foto digitale, nu mai e nimic interesant într-o fotografie de familie. Totul este real și este o frântură exactă și și o copie fidelă a acelui moment de viață. Nu mai e nimic frumos. Este doar un stop cadru pe o milisecundă din viața noastră.

Acum facem poze mișto și clare după care ne chinuim să le modificăm luminozitate și alte nebunii ca să arate diferit de realitate. Să arate frumos. Să arate plăcut. Aparatele foto pe film vechi făceau asta singure fără să se chinuie.

Revenind la subiect. Băiatul de pe locul trei a folosit o aplicație de iPhone care simulează un aparat vechi. Adică aplică automat niște filtre peste fotografie transformând-o într-o poză veche. Știu, există aplicații care fac asta. Dar acum este mult mai simplu. Faci poza direct artistică. Poți să sari peste pasul de prelucrare de pe computer și rezultatul este oricum uimitor:

Și nici nu trebuie să înțelegi ce-i aia expunere și diafragma.

Mai jos fotografia care a câștigat locul 3 la Pictures of the Year International:

Aplicatia: Hipstamatic.