Toată nebunia asta cu protestul împotriva scumpirii carburanților îmi amintește de o altă „campanie” de acum 8-10 ani, tot în România.
La acea vreme, orice vânzător de mașini și orice mecanic auto îți recomanda să-ți pui benzină de la oricare benzinărie mai puțin de la Shell. Era deja o psihoză cum că „ăia pun apă-n benzină și o diluează”. Și că-ți strici motorul și că se-nfundă și te costă reparațiile și că și că…
Campanie reușită de altfel. După câțiva ani, Shell s-a retras din România și a vândut rețeaua de benzinării (la Mol cred).
Paranoicul meu mic pitic din mine îmi spune că asta a fost o campanie foarte bine pusă la punct. Împrăștierea unui astfel de zvon în anumite puncte cheie poate ruina o companie. Punctele cheie fiind lanțuri de service auto și companii mari de distribuție auto și piese auto. Sunt convins că multă lume a împrăștiat zvonul inconștient. Era o adevărată psihoză la acea vreme. Eu pe atunci am ales să ignor zvonul și să continui să pun benzină de la Shell și guess what? Mașinile mele n-au pățit nimic! 🙂
Revenind în zilele noastre îmi permit să-mi imaginez următorul scenariu. Se creează o psihoză-n masă cu protestul cu punguța de monede. Companiile mai mici producătoare de carburanți se gândesc că ar fi un moment bun să mai slăbească un pic puterea OMV/Petrom și să întrețină un pic nebunia. Brusc apare pe piață informația că „s-a decis! Nu mai alimentați de la Petrom/OMV„. Informația de acest gen se distribuie foarte ușor în ziua de azi. Cine „s-a decis”? De ce Petrom? De ce nu Lukoil? De ce nu Mol? Pentru că sunt cei mai mari? Oare aici nu este ȘI interesul concurenței? Oare acestă campanie nu este întrețiuntă și chiar ghidată din umbră de ceilalți producători de carburanți?
Este foarte simplu să profiți de sărăcia și mizeria în care trăiesc românii. Le dai un subiect de scandal. Le dai impresia că ar putea să facă ceva bun pentru ei și profiți de asta pentru a mai reduce din poziția dominantă pe care cred eu că o are Petrom/OMV în România.
Părerea mea? Petrom va avea un pic de suferit dar va rezista și prețul carburanților nu va scădea și n-o să-i pese nimănui de sărmanul care își pune acum benzină de 10 lei pentru a ajunge până la piață să-și cumpere sacul de cartofi pentru iarnă.
Te Respect pe tine prietene și modul în care se vede din perspectiva ta.
Dacă privești din altă perspectivă putem să ne schimbăm obiceiurile de consum (vezi mergi cu bicicleta, pe jos, cumpărat mașini electrice, inventat resurse alternative mai sănătoase)
Eu asta am văzut… și am mai văzut ceva… putem să găsim ocazii să renunțăm la a fi separați ca să fim solidari… și nu pentru că suntem frustrați ci pentru că visăm la o societate în care trecem de la ego la comunitate…
Sănătate și mă bucur că ne-am reconectat…
Pai da Ioane. Dar ala e alt subiect. Aici romanii protesteaza impotriva scumpirii carburantilor. Deci ei vor sa mearga cu masina doar ca li se pare un pic cam scump. 🙂
@ Ioan Nicut: in toate mesajele ce le-am primit pe messenger nimeni, dar nimeni nu zicea „hai sa mergem cu bicicleta” sau „hai sa lasam masina in parcare” (a drept ca pe frigu asta oricat de ecologist as fi nu as lasa masina in parcare), in schimb in toate mesajele mass ce le-am primit se zice sa nu mai alimentam de la PETROM/OMV
Ce bine ca nu sunt singurul care s-a gandit la asta… Mi se pare extrem de ciudat ca FIX in OMV/Petrom se da, ba chiar au sanse duble sa fie cei de la care nu se alimenteaza (conform site-ului aluia al protestatarilor).
Evident ca tot de la ei voi alimenta, nu o sa-mi schimb obiceiul vechi de cativa ani doar din cauza unora.
Oameni buni, sa ne calmam… nu da nimeni 2 bani pe protestul cu plata in monede mici. O retea de benzinarii care se respecta nu traieste din consumatorul „privat”. Marile surse de venit sunt flotele companiilor si transportatorii. Daca ai card OMV sau Pentrom ce vei face, o sa alimentezi pe banii tai de la LukOil sau de la Rompetrol???
In plus, la fel ca la tigarete, nevoia/vicul/obisnuita ne impinge sa cumparam, indiferent de pret.
Va las pe voi sa trageti concluzia.
Suspect. Daca nu ma insel, Petrom are chiar cele mai mici preturi la carburant. Pretul oricum nu o sa scada si consumul o sa fie din ce in ce mai mare. Parerea mea.
Asta cu Petrom/OMV s-ar putea sa aiba si oarece substrat politic -„PSD care a vandut petrolu` tarii…” acum ne putem razbuna pe politicieni, alea alea – si poate fi chiar o miscare a kazahilor de la Rompetrol care sa vina dupa aia cu benzina mai ieftina, ca deh, ei prin KZ or avea mai mult petrol decat RO si consumatorii de aici is mai captivi – daca in Vest mai ai o bicicleta si un transport in comun decent, aici bicicleta e vazuta mai ales ca gluma iar tic-ul e vazut ca infestat de nespalati, calatori fraudulosi etc.
Partea interesanta va fi raspunsul Petrom/OMV, mai ales ca ei au inceput sa colaboreze si cu bloggeri influenti iar protestul asta a crescut mult datorita web 2.0
Eu ma uit la protestele astea, la guvernul care vrea sa compenseze scaderea consumului prin cresterea preturilor, la China care cica a aruncat din nou barilul la peste $100 si ma gandesc ca doi dintre ai mai importanti si recunoscuti geologi intr-ale petrolului au zis ca intre 2010 si 2012 vom avea „the peak oil moment” si, daca e adevarata faza, incerc sa-mi imaginez cam ce va fi. Economistul din mine se gandeste ca petrolul e o resursa epuizabila, utilizata de toti iar impotriva chinezilor nu prea ai cum sa protestezi cu monede.
Daca te uiti atent la (d)eject.ro o sa vezi ca culmea petrom e de doua ori pe lista si cum lista are 6 intrari as zice ca procentul de extragere al petromului este de peste 33% adica restul de companii petroliere din romania 66%
Partea cu loteria romana pare facuta corect, doar ca dupa cum vedeti numarul extras a fost 38 si nu stiu cum petrom chiar daca apare de doua ori nu apre de doua ori la rand si exact in locul unde se incadra pentru extragere,
Cum oricum dupa primele 2 luni uita lumea de dejectia aia de site cred ca acum era important sa loveasca in Petrom
Drept urmare eu am zis ca sustin Petrom si am facut si o pagina de fani pe facebook.
http://www.facebook.com/home.php?#!/pages/Petrom/156647317719107
e logic sa dai in cel mai mare! ca doar n-o sa dai in cel mai mic!
da cum alimentezi de la Shell daca nu mai sunt prezenti in Romania?
@zelpix: am alimentat pana s-au retras
Totusi sa ne intelegem putin ca vad ca aici s-au strans doar sustinatorii celui extras si asta doar ca autorul aricolului de pe blogul sau de altfel spune ca Petromu’ saracul nu are nicio vina. Cred totusi ca pretul carburantului in Romania nu poate creste doar ca cei mici vor asta ci si din cauza ca Petromu’ vrea asta. Ca Petromu’ are mai multa forta si nu se aliniaza fix la acelasi pret asta este cu totul altceva da de influentat SIGUR il influenteaza.Aici intervine teoria conspiratiei si spun ca oricat de dornici de cresteri sunt concurentii tot ii dau un telefon si Petromului sa-l intrebe daca e bine asa. Si cum totul se face in Romania mai ales ca au avut si mai multe precedente create, cresterea TVA, scaderea salariala, fara ca lumea direct afectata sa nu protesteze ce si-au zis: hai si noi ca si asa nu se intampla nimic.
Asa ca eu zic ca si protestul asta ar trebui sa se faca si altfel adica reducand cererea si implicit si pretul ofertei. Este regula in economia politica de clasa a XI daca nu ma insel.
De alimentat oricum voi alimenta in continuarer de la Petrom chiar si pe perioada protestului pentru ca atunci imi vine randul sa alimentez adica in jurul datei de 10, dar voi alimenta la valoare si nu la cantitate, adica mai putin si ma voi limita la acest lucru. Si credeti-ma ca si baza lor adica flotele companiilor, daca vor trage linie si vor vedea ca ies pe minus si nu au de unde sa creasca ci doar sa scada, vor incepe sa taie din ratii.
Toate bune
Eu sunt de acord cu Razvan… e ceva suspect in moodul in care a fost formulata cheamrea la protest. Nimic de genul „nu mai alimentati luni, marti, miercuri DE LA NIMENI” ci doar „nu mai alimentati de la Petrom”. In conditiile in care petrom are cele mai mici preturi de pe piata (treaba lor de ce). Un boicot reusit trebuia sa loveasca in toti, nu numai in Petrom. Sau poate Petrom inca e perceputa ca o companie romaneasca influentabila „de jos in sus”?
Nu imi amintesc povestea cu Shell la vremea respectiva, cred totusi ca au vandut si din cauza ca nu prea aveau perspective pe-aici
Pai la ce rezistenta opune Petrom integrarii in OMW ma duce gindul la un atac din interior. Pastrind proportiile cazul e similar cu Daimler-Chrysler. Doar ca acolo n-avea vreun rost, aici are, ca altfel am fi platit si astazi pierderi la Petrom.
Poate ca asta e doar un fel praf in ochii opiniei publice. Stiti voi stilul: facem un scandal si ridicam ceva praf de media in jurul lui, ca sa nu se vada altceva. Ce altceva? Poate supararea pe Merkel si pe Sarcozy ca in loc sa ne bage in Schengen ne-au bagat-o in cur (a se citi popu pentru pudici), poate sa nu vedem ca liderii sindicali isi umfla burtile la „negocieri” cu patronatele si reprezentantii politici, ca sa nu treaca rahatul ala de cod al muncii, fara sa-si ia si ei o spaga grasa (ca deh, tot o sa fim cu totii la cheremul angajatorului, macar unii sa aiba de castigat).
Poate ca nu suntem nici eu nici tu, Razvane, atat de tampiti precum ar vrea „piticul paranoic” sa ne faca sa parem… Problema e ca suntem putini si asa cum a mentionat si Ioan, avem lacune majore la solidaritate. Si mai e ceva: intelegerea obiectivului. Ce mi se rupe mie de codul muncii ca oricum nu inteleg nici 10% din ce se discuta pe tema asta? Eu pot sa inteleg efectul imediat al scumpirii carburantilor, chit ca o sa desfiiteze astia sindicatele, care m-au tinut in jobul meu de rahat ani la rand si atunci chiar ca nu o sa conteze cat e benzina, ca oricum nu o sa am sevici si deci nici bani cu sa platesc benzina.
@razvanbb: retragerea Shell din Romania si decizia de a vinde catre Mol a fost conditionata de o proasta dimensionare a unui zacamant de petrol aflat prin nu-stiu-ce „apa”…Nu mai tin minte exact cifrele insa mi-a ramas in minte procentul de ~10% real fata de estimare…Investitiile au trebuit recuperate, bonusurile catre Board au fost platite…Au decis sa vanda iar Shell-ul RO(si prin sistemul de francizare practicat la vremea respectiva, ceea ce le dadea o cota de piata importanta ) era foarte profitabil. De aceea au si vandut, si nu numai pe cea din RO ci din mai multe tari…Altfel erau in prag de colaps…
Exact am asta am zis si eu intr-un comentariu pe blogul lui Cetin -www.arhiblog.ro/2011/01/protestul-benzinei-protestam-la-pompe.html – Nu m-a platit pentru reclama! 🙂
Asa-i romanu’ prost si pune botu’ la proteste de 2 parale. Ce imi mai place la acesti „protestatari” e ca au varsta cuprinsa in 18-25 de ani si majoritatea au niste JAFURI, masini nu le poti spune la niste rable de 15-20 de ani. Imi place de ei ca (VIRGULA) consuma mai multa benzina cu drumul pana la pompa fata de maruntisul cu care alimenteaza asa ca in 2-3 zile termina cu protestatu’ daca cumva nu alimenteaza in alta parte cand nu sunt filmati. 😆 Aaa si oricum tot benzinarii sunt in avantaj… fac rost de marunti si orice banca sau client e obligat sa-i ia daca-i primesc ca si rest. 😛 Si inca ceva legat de varsta si potenta financiara a „protestatarilor”… sunt niste amarati care nici inainte de a fi benzina 5 lei nu alimentau cu mai mult de 20-30 de lei, cat sa aiba sa se plimbe cu masina, cu manelele la maxim, ca sa impresioneze pitipoancele… sa nu uit suma asta, „uriasa”, o faceau prin cheta de la fiecare (maxim 4 pentru ca celalalt punea „masina” la bataie).
Eiii si cate v-as mai povesti… 😆
Shell era benzinaria premium dupa Revolutie. Avea si shop, printre putinele shopuri non stop dintr-un oras… Shell nu a inchis din acest motiv.
Este greu sa nu alimentezi atat timp cat e musai sa folosesti combustibil, de aceea se merge pe ideea de a alimenta, dar de a concentra efortul penalizator pe o singura retea.
sa-si faca mila de mine cineva si sa-mi explice cum e asta cu „pune apa in benzina”, ca nu ma prind…
ante scriptum
@Radu aia cu „pune apa in benzina” este cam asa: se pune apa in benzina. Nu foarte mult ca sa nu te prinzi tu!
Problema unei posibile inelegeri de preturi (cartelizari) exista. Si modul in care se poate actiona e asta…
E clar ca punerea apei in benzina, nu echivaleaza cu punerea apei pe foc. Unii pun apa in vin, iar altii pun si apa la bere !
Paranoicul din mine s-a gandit:
Asta o fi un articol platit de OMV sau nu?
Mai bine imi mut gandul in alta parte
@tudor 🙂
@tudor bag sama ca erai olimpicul clasei la chimie, asa-i?