Acum ceva vreme catalogam un drum cu iX3 drept cea mai relaxantă plimbare ever cu o mașină electrică. Ei bine, ieri am avut parte de un moment de anxietate în acest sens.

Partea frumoasă a fost că am vizitat Huedinul dincolo de șoseaua principală, după blocuri, undeva într-o parcare înconjurată de niște garaje și depozite de resturi materiale sau ceva. Oricum, da, există încărcător în Huedin și e funcțional.

Deci? Cum stăm cu range-ul? Ne-am panicat degeaba?

Da, ne-am panicat degeaba. Ieri, între Cluj și Oradea, am pornit cu o diferență de kilometri dintre range-ul afișat pe bord și distanța dintre cele două orașe de 60 km (să-i zicem delta). Un range excelent, cu spațiu de manevră și care nu te obligă la un condus cumpătat și reținut. Problema a fost că acest computer de bord infam a început să nu mai aibă încredere în capabilitățile mele sau a bateriei din dotare și a început să scadă acest delta de ne și vedeam pe drum cum o să căutăm o priză pe modelul călătorului care mișună prin restaurant cu telefonul căutând o priză să-și încarce la loc viața digitală.

Așa că la Huedin ne-am retras și am băgat utilajul în priză în speranța unui range mărit. Oricum, problema s-a rezolvat și după 15 minute și un 1 kWh mai târziu am părăsit parcarea după ce ne-am consultat cu colegii mai experimentați din tur și care mi-au povestit că trebuie să-mi ascult uneori și instinctul, nu neapărat să-mi construiesc aventura pe spatele unor cifre. Să scot inginerul din mine și să mă avânt din nou la drum. Și da, computerul și-a revenit, nu am schimbat nimic din stilul de condus obișnuit și am ajuns la Oradea cu peste 70 km disponibili în bateria monstrului electric.

Și? La condus? Consumă mult?

La condus a fost simplu. Eram într-un habitaclu familiar, aveam toate manetuțele la îndemână, aveam butoane fizice pentru sport și eco (obsesia mea să pot să-mi dau un șut de putere în fund în depășire) și se conduce și se simte ca un BMW. E mai avion decât Audi-ul e-tron de ieri dar parcă un pic mai gălăgios. Audi-ul dă senzația de mașină închegată, când închizi ușile devine așa o cosntrucție monobloc care taie aerul în două propulsat de electroni. La BMW cam auzi ce se-ntâmplă în jur și îți amintește în mers că există și că muncește pentru tine.

La consum am fost impresionați. Da, chiar și pe autostradă (asta-i pentru Octavian). Motorul din BMW nu mai are magneți din ăia permanenți care se opun cu ardoare mersului dacă nu-s folosiți și la viteză de croazieră consumul se reduce mult și ai senzația că nimic nu se opune atunci când rulezi fin la drum întins. Adică 19,5 kWh/100 km în condițiile în care viteza media a fost de 68 km/h este ceva senzațional. Este o mașină pe care chiar o conduci fără griji cum spuneam și în articolul anterior. Bine, cică atunci când experiența condusului electric la drum lung îți invadează sufletul, înveți și să interpretezi cifrele de la bord cu mai multă finețe și să nu crezi în totalitate scepticismul oferit de un computer.

Detaliile tehnice le găsiți la tinerele speranțe de la autocritica aici.

Ah, și m-am învățat maxim să folosesc frâna aia regenerativă pe care o poți activa sau dezactiva foarte ușor mutând manetuța de la schimbătorul de viteze în stânga (poziția de sport de la BMW-urile cu motor din ăla care consumă lichide inflamabile). Este cumva foarte satisfăcător să o folosești la drum lung. 🙂

Încăpătoare? Comodă? Ți-o cumperi?

Da, este încăpătoare și comodă. E un SUV de la BMW și are tot confortul necesar. Nu am ce detalii să povestesc pentru că nu m-a deranjat nimic. Totul este gândit cumva la fix.

Are și butoane fizice (destul de multe, ce-i drept) și asta o face mai sigură prin faptul că nu trebuie să-ți plimbi degetele pe o tabletă încercând să descoperi dincolo de reflexii opțiunea ce o cauți cu disperare. Am apreciat maximă că nu au transformat chiar tot într-o tabletă, dar da, recunosc că parcă au păstrat cam multe butoane. 🙂

La întrebarea lui Meșter “ți-o cumperi?” pot să răspund că este pe aceeași poziție cu Audi e-tron. La Audi am apreciat maxim senzația de monobloc și la BMW apreciez voiciunea. Și da, autonomia reală (la condus obișnuit fără abțineri) este tot în jur de 380 pentru ambele SUV-uri. Bine, Audi-ul, pe același traseu ce include și autostradă, condus de o altă echipă, a scos o autonomie reală de 400 km și un consum de 19,1 kWh/100 km.

Ce urmează?

Astăzi relache pentru că cică e ceva obositor să te plimbi cu mașinile electrice prin țară, să dormi în hoteluri șmechere și să-ți găsești mâncarea în farfurie în fiecare zi. Ah, și să scrii despre mașini un articol pe zi cică-i obositor. 🙂

Urmează Timișoara cu Citroen e-C4, o mașină construită pe aceeași platformă cu Opel Mokka-e (frate, am început să vorbesc ca un jurnalist auto, încep să mă transform! 🙂 ), ceea ce am constatat că nu înseamnă mare lucru de fapt. Și Audi e-tron e construit pe aceeași platformă cu VW iD.4 și e o diferență de stil și de performanță de la cer la pământ. Așa că, o mașină franțuzească este tot ceea ce avem nevoie să invadăm Timișoara cu farmecul nostru personal și electric.

Pe parcursul zile postez destul de des impresii și poze pe contul de Facebook aici.

Numele proiectului este #rocharge by Vitesco Technologies și vine la pachet cu alte câteva companii care au crezut și cred în această experiență: Renovatio e-charge, MOL Plugee, Enel X, MOON, Michelin, Nokia Mobile și Server Config.