Citeam zilele trecute la Cetin despre cum nu mai avem acel respect pentru funcție și mă gândeam dacă eu m-aș fi ridicat în picioare când a apărut Dăncilă.

Și răspunsul meu interior a fost din prima „nu!”. Nu m-aș fi ridicat în picioare pentru că a intrat prim-ministrul României în încăpere. Pentru mine Dăncilă nu este prim-ministru, este doar o marionetă, un instrument, o ultimă alegere a lui Dragnea uitată în funcție în urma unui scandal politic, în urma unei condamnări.

Un om își câștigă respectul în ochii mei prin ceea ce face, prin ceea ce realizează în viață și prin munca pe care a depus-o ca să ajungă în acea funcție. Ascensiunea într-un partid ca PSD-ul se face ca în vechiul partid comunist: se pupă-n fund, se aruncă discursuri elogioase la adresa conducerii și se intră într-o rețea de pile și cunoștințe. Asta nu e muncă, e doar șmecherie și atât.

Iar puterea într-un partid ca PSD-ul nu înseamnă puterea de a schimba ceva în bine. Înseamnă puterea de a ruina vieți, înseamnă puterea de a da oameni afară din structură și de a face rău. E conducerea prin frică. Nu ești cu noi? Lasă că vezi tu! Asta este tot ce știu ei să facă. Să se organizeze în stil mafiot și să facă rău dacă ești împotriva lor. Iar omul care este acum în această funcție de prim-ministru a ajuns acolo folosind acest tip de ascensiune în structura partidului.

Așa că nu, nu am niciun fel de respect pentru prim-ministrul României din acest moment. Nu a făcut nimic pentru România, a ajuns acolo ca ultimă maimuță în coordonarea lui Dragnea și pune în continuare țara pe butuci cu promisiuni electorale și împrumuturi colosale. Nu a făcut nimic care să mă facă să mă ridic în picioare și să mă-nclin sub greutatea respectului câștigat în sufletul meu.