Cum mi-am reparat direcția la Subaru cu 7 lei

16 - uite că lumea apreciază acest articol. Zi-mi și tu dacă ți-a plăcut.

Da, frate, 7 lei. Reprezentanța Subaru mi-mint spus câ scârțâitul ăla de pisică trasă de coadă este de la caseta de direcție. Alt service mi-a spus că e pompa de direcție dusă. Oricum, per total, câteva mii de euro așa ca să nu mai scârție direcția.

Cum se facea mai frig afară, când începeam să învârt de volan, de sub capotă se auzea un scârâțit de zici că se rupea direcția în două. Oricum, erai convins că ceva o să se rupă la următoarea curbă. Erau sub 15 grade afară? Direcția începea să urle.

Înainte să apelez la specialiști am zis să dau un search pe google. Și surpriză! Găsesc pe youtube o tonă de clipuri despre această problemă comună alături de rezolvare. Și rezolvarea este o garnitură de tip „o-ring”, nu știu cum îi spune pe românește. Pur și simplu undeva în zona de admisie în instalația pompei de direcție, garnitura respectivă cedează în timp și începe să intre aer pe acolo. De unde și piuitul-scârțâit când era mai frig afară.

Și m-am dus la Subaru și m-am dus la service-ul de cartier și am întrebat peste tot și fiecare îmi venea cu soluții scumpe, cu comenzi de piese de pe ebay, cu înlocuire casetă de direcție, cu tot ansamblul etc. Până la urmă am zis că fac tot ce vor ei dacă înlocuim întâi garnitura aia „o-ring”.

Și surpriză! Cu o piesă de 7 lei a dispărut zgomotul, direcția este din nou vioaie și totul e minunat. 7 freaking lei! Versus câteva mii de euro. 7 lei, frații mei!

Și asta-mi amintește de vremea când am făcut greșeala să intru în posesia unui Opel Vectra, acum vreo 15 ani. Care pe lângă că are cel mai prost sistem de ABS care intră în funcțiune la cea mai mică urmă de scădere a aderenței și te lasă fără frâne când îți e lumea mai relaxată, m-a lăsat și cu direcția blocata de două ori. Da, o dată când făceam stânga către o stradă și mi s-a blocat direcția de era să intru direct în mașinile de pe contrasens și o dată într-o depășire. Și credeți-mă că nu este o senzație plăcută. Îți trece viața prin fața ochilor.

De două ori m-am dus cu mașina la Erebus să o verifice și de fiecare dată mi-au spus că nu e o nicio problemă. A treia oară am reușit să-i conving să-mi dea un mecanic să se urce cu mine-n mașină să facem o tură. Și îi zic: uitați ce zgomot se aude când întorc de volan. Și el zice: aaaaa, păi asta e de la nu știu ce colier de plastic care ține de manete. Păi și nu l-ați auzit până acum? Păi nu că noi am verificat caseta de direcție…. Pentru că de ce să ne gândim la întregul ansamblu volan-direcție. Ce poate să se strice la volan?

Și revenind la Subaru mi-am amintit iar cum voiam eu să-mi vând jucăria mea de suflet când toată lumea îmi povestea că o să-mi crape motorul în curând pentru că faptul că mănâncă mult ulei dovedește asta. Și știți ce? Nu, nu era de la motor. Era un simering obosit care a fost înlocuit și brusc motorul nu mai e pe moarte și nu mai pierde ulei…

Fii la curent cu ultimele articole! Descarcă aplicația RazvanBB!
  • Google Play
  • App Store

13 comentarii

  1. Ce chestie, si eu am zgomotul ala la Forester cand se raceste timpul si si mie mi-au zis de caseta de directie… de vreo 5 ani trebuia sa crape de tot :))

    Thx!

  2. Asta-i problema cu mașinile silențioase. La Duster nu mă sperii decât dacă NU se mai aud zgomote ciudate :))

  3. la mine la aki au reparat cu un o-ring din ăla. și a fost 5 lei 🙂

  4. Garnitura ii zice 🙂 De unde ai luat-o? Vad ca pe subaru.com e 2 usd si probabil 20 transportul 🙂
    Tu aveai zgomot non-stop la directie sau doar la capat de cursa?
    A mea mai scoate din cand in cand zgmote dubioase cand trag de volan, parca aud lichidul incins din pompa.

    • La început aveam doar la capăt de cursă. Cu timpul s-a extins si aveam zgomotul tot timpul când temperatura de afară era sub 15 grade. Am cumpărat-o de la service-ul unde am schimba-i. Au adus-o eu un câteva zile.

    • Si-ti amintești că te-am întrebat si pe tine dacă prietenii tăi îmi schimbă o garnitură si mi-ai zis că sa ma duc pe la ei să mă diagnosticheze. Si am renunțat. Eram sătul de diagnoze. 🙂

  5. Nu pe mine, poate alt subarist 🙂
    P.s. am gasit codul intr-un video pe yt. 34439FG000 in caz ca mai cauta careva.
    La SMT e 10 lei si 10 zile 🙂 Dau azi comanda, nu de alta dar am 100k km cu masina

  6. Am trecut si eu prin ceva asemanator. Pistonul care actioneaza placutele de frana de la o roata incepuse sa nu se mai elibereze complet cand luam piciorul de pe pedala. Evident ca pe la service-uri imi spuneau toti ca trebuie schimbat tot etrierul. Auzind asta, cineva mi-a sugerat sa inlocuiesc intai furtunele prin care vine lichidul de racire.
    Problem solved!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Politica de confidențialitate. În cazul în care vei bifa opțiunile de mai jos poți oricând să te dezabonezi prin butonul "dezabonare" din fiecare mesaj sau scriindu-ne la contact@razvanbb.ro.