Suntem atât de aproape să rezolvăm mizeria asta de pandemie. Avem vaccin, suntem la câțiva centimetri distanță să ne imunizăm. Văd acul ăla cu soluția salvatoare cum se apropie de brațul meu, dar noi vrem neapărat să redeschidem aceste centre de distribuție viruși pentru că… nu știu. Nu mai e an electoral, nu trebuie să atragem simpatia populației în următoarele luni, nu înțeleg această urgență imediată și iminentă de a deschide școlile.

Nu, nu vreau să mă îmbolnăvesc eu și familia mea și nici nu aș vrea să se îmbolnăvească grav bunicii copiilor mei. M-am protejat, am stat izolați, nu ne-am dus în Caraibe să-mi ofer trupul unei tulpini noi pe care să o aduc în țară, am ajutat la încetinirea acestui val de îmbolnăviri. Dar brusc, îmi lansați mizeria asta cu deschiderea școlilor, fără sistem hibrid, fără opțiuni și mă obligați să deschid larg porțile și să invit virusul în viața noastră.

Da, virusul poate fi blând și să nici nu simt, dar poate fi și mortal. Nu vreau să joc la loto viața mea și a familiei mele. Nu sunt dispus să fac asta. Nu vreau să încerc simptomele și nici nu am vreo bucurie să stau vreo două săptămâni prin spital. Nu doresc asta nimănui treaba asta. Și nici nu-mi doresc să fiu dintre “ăia cu sechele de la Pandemie”.

Țările din jurul nostru sunt lovite de un nou val, spitalele sunt în colaps, toți închid școlile, dar noi ne străduim să le deschidem pentru că… nu se mai poate? Sau ce s-a schimbat între timp? Nu mai rezistăm un pic până își face efectul vaccinul? Ne dăm chiloții jos și mergem pe varianta “vom vedea ce se-ntâmplă”? (cum spunea Voiculescu aseară). Da, e o mișcare extrem de bună asta cu “vedem ce se întâmplă și vom lua decizii în funcție de asta”, mai ales că vorbim de viețile unor oameni. Facem teste și experimente pe populația care a respectat la literă condițiile de pandemie pentru a opri această viață deprimantă. Dacă o să avem multe decese, luăm o decizie la momentul oportun în funcție de statistici.

Serios, morții ăia de covid au ajuns niște cifre care nu ne mai afectează în niciun fel. Bine, nu ne afectează până ne moare cineva apropiat, dar până atunci mergem pe principiul “nouă nu ni se-ntâmplă”.

Revin, suntem atât de aproape, ne organizăm cum putem și deschidem centre de vaccinare, avem doze de vaccin care ne vin constant în țară, avem norocul să fim în UE și să nu pățim ca Ucraina care nu a reușit să cumpere nici o doză de vaccin și cu toate astea ne deschidem porțile școlilor ca să vedem dacă moștenirea dacică este mai puternică decât covidul și reușește să învingă virusul fără ajutorul unui vaccin, oricare ar fi ăla.

Și, da, de când cu măștile și școlile închise nu am mai fost bolnav sau răcit. Cei care cred că școala nu este o comunitate gata să se transforme într-un focar de distribuție să se gândească un pic la asta. Cum nu s-au îmbolnăvit de nimic în perioada asta cu școala online și câte răceli duceau în timpul când copiii se duceau la școala. Și nu vorbesc aici doar de părinți. Vorbesc de toată lumea pentru că oricine pe lumea asta are contact cu părinți care poartă și ei ce primesc cu dărnicie de la școală. Și covidul ăsta este ceva de nenumărate ori mai transmisibil decât orice pe lumea asta. Această decizie de a redeschide școlile nu este despre ăia care au copii. Această decizie este despre toată lumea, despre tine, despre părinții tăi, despre bunicii tăi, despre tot ce îți e drag ție pe lumea asta. Ești dispus să sacrifici toate astea doar pentru că nu mai reziști câteva luni cu copiii acasă? Poate ai noroc și nu moare nimeni apropiat?