Fără pauză, fără Maldive, ai stat în careul tău și te-ai apărat. Ai stat în spatele liniei în careu și nu te-ai văzut cu coechipierii. Ai apărat tot ce ai primit verde-n față, ai suferit, ba chiar ai dat și un gol și ai redus numărul de cazuri. Ai un ușor avantaj.

Ești aproape de final! Ești în minutul 90 și vezi vaccinul cum intră la vestiare și iese pe tușă să se-ncălzească. Face ture în jurul stadionului și îi ajută pe ăia care susțin meciul pe din umbră. Este foarte aproape să intre alături de tine pe teren să dea un șut într-o zonă sensibilă acestui virus infam. Simți cum se apropie victoria și că mai e un pic până la final. Ești atât de aproape.

Dar, pentru că trebuie să existe un „dar”, vin arbitrii și zic că din motive inexplicabile trebuie să deschidă toate stadioanele și să amestece jucătorii între ei, trebuie neapărat să deschidă școala. Să deschidă fără scenarii hibride, așa ca pe vremuri ca și când adversarul nu ar fi existat niciodată. Așa că minutul 90 se transformă în lupta ta de unul singur împotriva unui adversar cu echipa completă. Cu jucători care cred și care nu cred, cu oameni care nu mai suportă pandemia și și-ar sacrifica și părinții doar ca să fie ca înainte. Te trezești cu careul ăla pe care l-ai protejat și izolat expus lumii și adversarului care primește un ajutor neașteptat de la arbitri.

Și stai să te-ntrebi cu ce ai greșit. Ai stat ca boul izolat atâta vreme, ai contribuit la scăderea curbei în timp ce pe alte stadioane era distracție pe toate gardurile, nu ai plecat în Maldive deși îți permiteai să faci asta fără alte dedesubturi, ai stat ca prostul în careul tău ca să vină arbitrul în minutul 90 să deschidă școlile larg fără niciun scenariu, aceste centre de distribuție voluntară și involuntară de viruși.

Și singurul gând din capul tău este de ce dracu ai mai luptat? De ce ți-ai sacrificat viața aproape un an? Ca să vină ăștia la final să faca pipi cu virus pe tine? A meritat? Poate că da. Ai mai salvat niște medici și asistente. Ai mai ținut virusul în frâu și ai contribuit la această limitare a distribuției acestui virus infam. Și rezultatul? Ca de obicei rezultatul este un șut în cur. Ai copil la școală în clasele 1-4 sau în an terminal? Du-l la școală pentru că… așa trebuie! E vina ta că ai copil care se încadrează la această categorie fix când a venit virusul. Chiar dacă e minutul 90 și vaccinul este gata să intre pe teren, trebuie să-ți dai jos chiloții și să primești virusul cu stoicism. Ești părintele de sacrificiu pentru că… este absolut inacceptabil să mai răbdăm un pic.

Îmi vine să mă urc în primul avion către Maldive și să abandonez meciul. Să las terenul nebunilor să-și facă de cap. Îmi vine să-mi organizez o întâlnire cu vaccinul într-un loc întunecat și să nu-mi mai pese de meci. Îmi vine să-mi văd de mine și de echipa mea și să-i las pe alții să joace în acest meci haotic în care arbitrii își fac de cap din motive necunoscute mie.