James Bond este tipa de la traduceri care are viitorul unei misiuni și viața unor oameni la o greșeală de tipar distanță.

James Bond este geek-ul de la tastatură care sparge baze de date și extrage informații importante în timp util.

James Bond este analistul care montează piesele unui puzzle și care obține o imagine de ansamblu la final pentru agenții din teren.

James Bond este creatorul de povești care integrează oameni cât mai natural într-o societate străină.

James Bond este omul trimis pe teren ostil care reușește să racoleze o sursă în teritoriul inamic. Este cel care are la dispoziție câteva minute să convingă pe cineva să lucreze pentru el având în spate munca a zeci de oameni care i-au pregătit povestea și punctele sensibile.

James Bond este psihologul care studiază viața unei potențiale surse și scoate în evidență posibile convingeri sau dorințe ascunse care ar putea fi folosite de agent.

Scriitori de cărți

Fiecare misiune, fiecare informație care trebuie extrasă sau fiecare sursă care trebuie ademenită generează un întreg scenariu. Se scrie practic o carte. O carte cu mai multe scenarii care-și modifică acțiunea pe parcurs în funcție de diverse puncte cheie și de rezultatele obținute la punctul anterior.

Fiecare misiune este un film cu final neașteptat. Sau mai bine zis cu un final la alegere din mai multe posibile. Poate să fie un final glorios în care munca lor duce la schimbarea istoriei sau salvarea unor vieți nevinovate până la varianta unui final dezastruos în care munca pe doi ani de zile se duce pe apa sâmbetei datorită unei greșeli absolut minore.

Fiecare misiune are la bază o analiză a mediului în care se scrie cartea, un studiu aprofundat al culturiii locale și mii de ore de muncă alocate în punerea la punct al unui plan.

Misiunea

Nu, un serviciu de informații externe nu înseamnă doar spionul trimis în necunoscut, nu înseamnă un James Bond care primește informația că nu știu ce stat pregătește o nenorocire. Partea cu agentul sau celula instalată într-o țară ostilă este doar partea de mijloc a unei misiuni. Sunt oameni trimiși pe teren care-și riscă viața ca să fie mai aproape de surse. Oameni care se bazează pe munca, oricât de insignifiantă a colegilor de acasă.

E adevărat că cei care ajung acolo joacă un rol. Iau lecții de actorie și îmbracă haina pe care i-o pregătesc cei care au scris scenariul. Pot fi oameni care joacă rolul de petrecăreț și se învârt câteva luni în cercuri ciudate până reușesc să racoleze sursa indicată, pot fi oameni plecați într-un concediu cu familia sau chiar oameni care se integrează în cultura locală.

Ei fac ceva ce eu n-aș putea face în veci. Se duc și abordează o sursă care nu vei ști niciodată cum va reacționa. Vor încerca să convingă pe cineva, uneori chiar un necunoscut (în sensul că nu s-au întâlnit niciodată înainte), să-l convingă că problemele lui ar putea fi rezolvate. Că ar putea să trăiască mai bine sau să se răzbune pe șefii lui care nu-l bagă în seamă.

SIE se hrănește cu informațiile furnizate de surse. Ei trebuie să convingă alți oameni (surse) să lucreze pentru ei.

Transmiterea de informații

După racolarea unei surse, munca lor nu se termină. Începe un proces de schimb de informații uneori ca-n filme. Sursa trebuie protejată, supravegheată, informată și ajutată în caz de pericol. Sursa trebuie să-și continue viața ca și înainte ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Procesul de schimb de informații trebuie integrat cât se poate de natural în rutina zilnică.

Schimbul de informații poate fi electronic sau fizic. Schimbul de informații electronic este cel mai simplu de implementat dar, în ziua de azi, și cel mai periculos. Urmele electronice rămân. Internetul este cel mai greșit loc dacă vrei să ascunzi ceva. Internetul este plin de log-uri, vulnerabilități și servere care rutează informația.

Se pare că tendința actuală este de a se întoarce la metode clasice de genul celor pe care le vezi în filme. Sd card-uri ascunse în pietre cioplite aruncate printre alte pietre din parcuri, dispozitive wireless ascunse în copaci la care te poți conecta cu telefonul mobil și pe care se pot descărca informații și de pe care se pot prelua informații sau mini celule GSM ascunse prin băi publice la care dacă te conectezi îți ascund identitatea telefonului și nu lași urme de apel telefonic. Și astea-s câteva din ce ne-au arătat nouă.

Faza este că deși pare ceva banal și simplu, schimbul ăsta de informații folosind astfel de jucării este foarte important. Momentul este unul critic. Este momentul în care poți fi prins asupra faptului de agenții de contrainformații din țara în care operezi. Dacă cumva cineva te bănuiește de ceva sau ești supravegheat doar din principiu pentru că ai acces la informații sensibile, tot acest proces trebuie să nu iasă în evidență în viața ta de zi cu zi. Dacă nu ieși în parc niciodată și brusc, o dată la două săptămâni îți faci drum prin natură, acest comportament va da de bănuit. Și ratarea unui schimb poate duce la pierderea sursei și toată munca ta de câțiva ani de zile poate să se transforme într-un mare nimic.

Dacă ceva merge greșit

Da, se poate întâmpla. Oricât ar fi de bine pus la punct un plan, o secundă de neatenție sau o coincidență bizară poate răsturna situația la modul dramatic. Agenții și sursele care lucrează în astfel de medii au prevăzute și aceste cazuri. Au planuri de evacuare în funcție de zona în care sunt și au semne prestabilite pe care le folosesc pentru a transmite informația celor care îl supraveghează. Prezența unui ghiveci la balcon în loc de două ghivece poate însemna „Sunt în pericol iminent. Porniți planul de evacuare.”

Pentru cazurile extreme există și oameni antrenați pentru asta. Există niște trupe speciale care știu să folosească armele ca-n filme și care se antrenează în hale reconfigurabile pentru diferite scenarii. Militari care inventează tactici noi de luptă în medii cât mai diverse pentru a deruta inamicii și a salva viețile colegilor lor sau a altor surse. Oameni care n-au râs de mine când le-am zis că n-am pus mâna în viața mea pe o armă. Oameni pasionați de munca lor. Și nu, nu sunt doar „mușchi”. Sunt oameni inteligenți și pasionați care își riscă viața pentru noi.

I-am văzut într-un exercițiu de protecție a unui VIP. Au fost atacați pe stradă de inamici, s-au retras într-o clădire alăturată, au împrăștiat inamicul prin diverse camere după care au recucerit clădirea pas cu pas. Mie mi s-a părut un fel de divide et impera. Totul s-a întâmplat într-o hală de antrenament unde noi vedeam de sus toată acțiunea ca într-un joc video.

PS Le mulțumesc pentru că ne-au lăsat să le folosim armamentul în poligon. Brusc am devenit fan MP7. 🙂

Oamenii

Oamenii pe care i-am întâlnit la SIE sunt oameni ca noi, cel puțin la prima vedere. Sunt simpatici, sunt modești și nu am văzut absolut deloc o urmă de îngâmfare din seria „nu știi tu ce știm noi…”. M-am simțit foarte bine în compania lor. Nu există nicio urmă de militărie în comportamentul lor și nu sunt absolut deloc rigizi. Nu a râs nimeni de mine, nu a pufnit nimeni superior la întrebările mele uneori stupide și mi-au răspuns cât au putut de bine în limitele siguranței lor.

Fac aici o paranteză. Da, nu se pot spune multe. Oamenii ăștia au informații în cap care ar putea dărâma guverne și pentru care alte agenții ar plăti milioane. Dar cel mai important lucru este că informațiile dezvăluite de ei ar putea să facă rău colegilor lor. Orice insinuare, orice urmă de zâmbet sau orice strâmbătură din nas ar putea să ofere involuntar o informație despre un sediu fictiv, un agent infiltrat într-o organizație teroristă în căutare de surse sau un analist care are în cap planurile mai multor misiuni.

Sunt oameni care oficial nu trebuie să existe. Sunt oameni care la birou au altă identitate față de identitatea reală de acasă. Sunt oameni care trăiesc în permanență un scenariu bine pus la punct. Sunt oameni care nu pot avea foarte mulți prieteni și care nu-și pot prezenta familiei colegii de birou. Sunt oameni care pleacă de acasă undeva, nu se știe unde. Sunt oameni a căror meserie este cunoscută doar de soț sau soție.

Petrecând mai mult timp cu ei, am constatat că pentru ei orice întrebare este urmată de o analiză. Nu se reped să-ți răspundă. Nu saltă de bucurie că ei știu răspunsul. Sunt antrenați să disece informația și să răspundă cât mai clar fără a periclita nimic din munca lor de zi cu zi sau chiar viața colegilor lor sau misiunile în derulare. Sunt convins că analizează până și întrebări de genul „a fost bună mâncarea?”.

Și nu, nu sunt oameni ca noi. Pentru ei conversațiile constituie un schimb de informații. Pentru ei socializarea poate fi periculoasă. Un sentiment de deja vu are cu totul altă semnificație pentru ei. Noi stăm să ne gândim unde am mai văzut-o pe persoana de la casa de marcat alăturată și dacă nu ne amintim trecem mai departe. Pentru ei un sentmient de deja vu generează automat o alertă în capul lor și se gândesc dacă nu cumva sunt filați.

Sunt oameni care-și dedică viața unei cauze și care au o satisfacție enormă la sfârșitul unei misiuni reușite. Sunt oameni care nu se pot lăuda cu asta. Nu se pot duce la prieteni să se bucure alături de ei de realizările lor. Sunt oameni care țin niște povești fantastice doar pentru ei.

Cum ajungi să lucrezi la SIE?

Am cunoscut unul dintre angajații mai tineri care ne-a povestit că după ce a trecut prin corporații și alte job-uri mai mult sau mai puțin bănoase, s-a hotărât că viața lui trebuie să capete un sens mai aparte. Trebuie să găsească o cauză căreia să i se alăture și să facă altceva pentru el, pentru țara lui și pentru prietenii lui. Motivațiile pentru a te înrola în SIE pot fi diverse și nu există un standar de genul „vreau să fac ceva și să țin inamicii la distanță” sau „vreau să trăiesc periculos și să duc o viață ca James Bond”.

Cred că SIE este singurul loc unde job-ul tău este practic o școală pe viu în primii câțiva ani. Intrii în contact direct cu activitatea instituției și în același timp urmezi un plan de pregătire și antrenament care poate să însemne orice de la lecții de actorie, la modelarea minții pentru o gândire analitică, antrenament psihologic pentru situații extreme și chiar mânuirea armelor de foc. Este un domeniu atât de vast și de divers încât nu există limitări în ceea ce privește ce rol vrei să-ți alegi. Poți să fii gras sau slab, cu chelie sau să arăți ca un actor american de succes, să fii o blondă strălucitoare și voluptoasă sau o femeie ascunsă sub haine clasice care nu vrea să iasă în evidență.

Cel mai important este că nu contează ce meserie ai și ce pregătire ai urmat în școlile din viața ta. Nu trebuie să ai școală militară. Lucrurile cele mai importante pe care le caută SIE sunt inteligența și dorința de dedicare în cadrul unei instituții de acest gen. Viziunea ta despre viață se schimbă radical o dată ca ai intrat în structura SIE. Pentru mine, cele 24 de ore petrecute în tabăra lor de antrenament au constituit una dintre cele mai intense experiențe pe care le-am trăit. Și sunt convins că am văzut și aflat doar o mică parte din ce fac ei acolo. Și am rămas, în urma acestui experiment, cu dorința de a afla mai multe și de a face ceva pentru ei.

Nu știu ce să fac mai mult. Viața mea și vârsta mea nu-mi permit în acest moment să mă alătur SIE. Am o viață publică care nu s-ar încadra cu ceea ce fac ei acolo. Dar mă gândesc că ar fi o ocazie bună să mă apuc de un proiect cu care cochetez de câțiva ani. Îmi doresc foarte mult să scriu o serie de cărți cu eroi români și subiectul spionajului este unul incitant. Problema este că, indiferent de cărți ascult eu lunar cu CIA și alte agenții, mi-am dat seama în acest weekend că de fapt nu știu nimic despre aceste activități și că ce apare în filme este doar un vârf de iceberg a activității desfășurate într-un astfel de aparat.

Acum, chiar dacă eu nu mă încadrez, poate printre voi există oameni care și-ar dori măcar să-ncerce să se alăture SIE. Și, din fericire, acest lucru a devenit foarte simplu în zilele noastre. Există un website unde găsiți:

Colecția de articole scrise pe această temă și de alți bloggeri o găsiți aici.



Ce mai cauta lumea pe google (lista generata automat):
  • razvan bond