Astăzi staționam într-un colț de parcare în timp ce o doamnă își manifesta talentul artistic parcând la limita oglinzii mele, din postura cu telefonul la ureche și cu o mână care trăgea din când în când de volan.

Într-un final decide că e într-o poziție excelentă, închide telefonul, deschide nervoasă geamul și îmi spune:

– Eu cum mai cobor acum din mașină dacă ați parcat atât de aproape de mine!?

Ușor uimit, i-am zâmbit îngăduitor ca unui copil mai re… tras, mi-am cerut scuze și am închis geamul.

Au urmat alte 2 minute de spaimă, s-a repoziționat și a ieșit din mașină trântind ușa.

Și da, am plecat imediat, chiar dacă nu trebuia sa plec, pentru că mi s-a părut amuzant să fac asta și îmi place să creez confuzie.