Aveți o acțiune pentru stimularea vânzărilor care implică în numele acesteia unul din numele din titlu? Începând cu 12 iunie 2015 trebuie să obțineți un aviz de la ONJN (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc).

Pentru a organiza jocuri de noroc în România trebuie să îndeplinești niște condiții special printre care să ai și foarte mulți bani să plătești la Statul român taxe de licență și autorizație, dar și pe care să îi blochezi drept garanție (vorbim aici de sute de mii de euro). Un joc de noroc, așa cum este definit în legislație, este atunci când plătești o taxă pentru a participa la un joc care implică o modalitate aleatoare pentru un potențial câștig material.

În cadru promoțiilor din magazine, de pe bloguri sau de pe paginile de Facebook, în general, nu este cazul de joc de noroc (lipsește taxa de participare, obligatorie în cazul jocurilor de noroc). Dar, mai nou, legea zice că dacă cumva campania ta:

  • are în denumire – loterie / loto / tombola / bingo / ruleta etc. sau
  • mijloace de atribuire a premiului – mese de joc / zaruri / ruletă / etc. sau
  • modalități de atribuire a premiilor – sistem aleator gen loz in plic / card răzuibil

specifice jocurilor de noroc, ai nevoie de avizul ONJN care vrea să verifice că într-adevăr ceea ce organizezi tu nu este un joc de noroc așa cum este definit în legislație.

Mai jos comunicatul oficial al unei celebre case de avocatură. 🙂

Noile reglementari in domeniul jocurilor de noroc in vigoare de la 12 iunie 2015 (respectiv, legea 124/2015 prin care se aproba OUG 92/2014) modifica/abroga, intre altele, dispozitiile relevante [art. 3 (3) si art. 11(2)] din OG 77/2009 care se refera la actiunile publicitare care trebuie avizate la ONJN.

Astfel, avand in vedere abrogarea prevederilor art. 11 (2) din OUG 92/2014, rezulta ca pentru actiunile organizate de diferiti operatori economici in scopul stimularii vanzarilor si care nu presupun taxa de participare, respectiv niciun fel de cheltuiala suplimentara din partea participantilor si nici majorarea pretului pe care produsul l-a avut anterior desfasurarii actiunii publicitare (ex: loteriile publicitare) nu va mai fi nevoie de solicitarea si obtinerea in prealabil a avizului de la ONJN.

Avizul ONJN va fi necesar doar in cazul actiunilor promotionale desfasurate de operatorii economici care implica utilizarea unor (i) denumiri – ex. loterie / loto / tombola / bingo / ruleta etc., (ii) mijloace – ex. mese de joc / zaruri / ruleta / etc., sau (iii) modalitati de atribuire a premiilor- ex. sistem aleator gen loz in plic / card razuibil, specifice jocurilor de noroc.

Desi consideram ca modul de atribuire a premiilor in cazul loteriilor publicitare nu implica mijloace sau modalitati de atribuire a premiilor specifice jocurilor de noroc, recomandarea noastra este ca aceasta interpretare sa fie totusi confirmata si cu ONJN.

Shutterstock 100495672

Poză de pe shutterstock de aici.