Da, e scandalul în toi cu banii care ajung sau n-ajung toți la Cantacuzino, că influenceri, că tot felul de costuri ascunse și mișmașuri… Dar, la bază, prin faptul că donezi și ai șansa să câștigi nu știu ce premii, este fix definiția unui joc de noroc așa cum zice legea. Donația ta este taxa de participare la tombolă.

Legea? Ce spune legea?

Și legea spune că:

ART. 3
(1) Prin joc de noroc se înţelege acea activitate care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: se atribuie câştiguri materiale, de regulă băneşti, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potenţial câştig şi a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câştigurile fiind atribuite în baza regulamentului de joc aprobat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, denumit în continuare O.N.J.N., prin selecţia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora

Adică exact ce fac ei: donează și ai șansa să câștigi nebuniile de pe lume.

Și definiția tombolei:

n) tombola reprezintă acea activitate de extragere de numere, de litere sau de alte simboluri, indiferent de caracteristicile dispozitivelor mecanice, electronice, digitale sau video, utilizate pentru generarea acestora sau pentru efectuarea extragerilor (cupe, urne, roţi şi alte asemenea mijloace), organizată sau nu în prezenţa fizică a jucătorilor, unde premiile acordate sunt fixe şi nu depind de numărul şi preţul biletelor vândute, al taloanelor, al jetoanelor şi al altor mijloace care atestă participarea la tombolă. Câştigătorii – un număr prestabilit de participanţi – vor fi stabiliţi prin extragere aleatorie în conformitate cu un regulament afişat în prealabil şi aprobat de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. Tombolele se pot desfăşura ca joc de noroc la distanţă sau ca joc de noroc tradiţional, iar premiile pot fi doar în natură, valoarea lor neputând fi mai mică de 50% din valoarea totală a mizelor plătite pentru participarea la joc;

Și? Ce poate să le facă statul?

Să-i bage un pic la pușcărie sau să-i ardă cu o amendă pe măsură.

ART. 23*)
(1) Desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Și? Lor le-a spus cineva?

Desigur că le-a spus, dar nu le-a păsat:

Dar, dar, dar… altfel lumea nu mai donează!

Da, recunosc că și eu m-am gândit la un moment dat, acum câțiva ani, să strâng bani de la cititori ca să cumpăr gadget-uri cărora să le fac review și după aia să le ofer ca premiu prin tragere la sorți celor care au donat bani pentru asta, dar, după o scurtă analiză, am descoperit că intră la categoria joc de noroc și că ar fi fost ilegal să fac asta. Așa că am închis subiectul.

Da, poate că ce fac ei este extraordinar și benefic… dar total ilegal. Vrem o țară ca afară dar am vrea să fie cu excepții și steluțe și să se ocupe alții.