Din seria ce ne mai trebuie prin bucătărie deși nu avem nevoie, azi grătarul vertical.

Presupun că multă lume s-a gândit că în prăjitorul de pâine am putea să gătim diferite nebunii la grătar (sau poate numai eu 🙂 ). Ba pe vremuri îmi cumpărasem și un grătar electric cu care găteam în casă mâncare sănătoasă. Singura problemă era că ocupa jumătate din bucătărie.

Am descoperit tot gândindu-mă ce să mănânc, grătarul ideal. Un prăjitor de pâine în care poți să gătești carne sau legume la grătar. Dacă stai să-l privești din altă direcție îți vei da seama că este de fapt un grătar împăturit. Avantajul este că poți să gătești alimentele pe ambele părți simultan și ceea ce se scurge nu se scurge pe elementele electrice ci într-un recipient separat. Mi se pare genial.

Cică nici nu scoate fum și face mâncarea mai gustoasă decât pe grătarele orizontale. Mă gândesc că făceam noi ceva greșit până acum. Îmi și imaginez două grătare cu cărbuni ridicate în picioare în jurul unei hălci de carne sau a unui băț cu ciuperci și legume.

Poftă bună! Am plecat la masă,
Răzvan