De ce nu există un aparat foto care să facă poză la exact ce văd eu acum. Mă întreba acum ceva timp o bună prietenă. Cum mă uit eu la copacii ăia și la cerul ăla frumos să văd că apar așa și pe poză.
Răspunsul meu a fost că tehnologia nu e încă acolo. Că senzorii camerelor se concentrează pe o anumită luminozitate și dacă fotografiezi copacii întunecați nu-ți mai iese cerul ăla frumos. Și dacă-ncerci să fotografiezi norișorii ăia pufoși copacii ăia o să-ți iasă în umbră.
Totuși, există o tehnică/tehnologie/algoritm care-ți permit să scoți în evidență toate zonele fotografiei. Să scoți un produs finit asemănător cu ceea ce vezi. Se cheamă HDR (High dynamic range). Acum unii ar spune că pozele HDR (including me) sunt un pic nerealiste. Acum că am mai crescut mă gândesc că totuși sunt destul de realiste. Sunt chiar ceea ce vedem noi. Ochii umani împreună cu creierul formează o imagine mult mai clară în capul nostru fără a ține de diferențele de luminozitate din diferite zone a ceea ce vedem.
Practic o fotografie HDR combină cele două situații de mai sus (copăceii și norișorii).
Aveți mai jos trei exemple de fotografii HDR împreună cu variantele supraexpus și subexpus ca să vă dați seama despre ce vorbesc. La prima vedere o fotografie HDR pare mult prea colorată și nerealistă. Zici că e o pictură. Dar poate este de la faptul că ne-am obișnuit noi cu fotografiile clasice. Poate că e doar în capul nostru. 🙂
Apropos. Plec în Redescoperă 4 în Dobrogea. Cum în Redescoperă 3 am făcut fotografii panoramice și l-am exasperat pe Hoinaru, acum voi încerca să fac HDR-uri. Ar trebui să iasă mișto mai ales că în zonă sunt multe peisaje faine. (o să le dau pe twitter și pe facebook).
Deci? Sunt HDR-urile nerealiste?
Nu sunt nerealiste. Eu sunt de părere că HDR e așa cum vezi cu ochii. Când mergi să fotografiezi un răsărit de exemplu, ai aproape aceeași expunere (cu ochii) peste tot. Soarele îl distingi (nu ai o zonă mare arsă), orizontul îl distingi, pământul îl distingi. Ei, când faci poza nu distingi decât una dintre ele, dacă nu faci HDR sau dacă nu folosești vreun filtru. Deci merge și așa. 🙂
Te invidiez că pleci în Deltă și faci HDR-uri!!!! 😀 Distracție faină să aveți!
Bunicii mei au avut televizor alb-negru pana acum 3 ani. Si le placea. Dar s-a ars si le-am luat unul color. Vreo 2 luni s-au plans ca ii dor ochii si ca nu se vede bine la el. Apoi s-au obisnuit. Asa si cu HDR: chiar daca e mai bun, oamenii il vor respinge la inceput pentru ca sunt obisnuiti cu fotografiile clasice.
HDRurile cu măsură sunt mişto. dar unii exagerează.
uite aici cum să nu faci HDR http://gabrielcolita.ro/transalpina/
plus, tu n-ai nevoie să faci HDR, mai utile sunt picture styles
http://pasionat.de/foto/picture-style-default-vs-custom-2011/
Depinde cat lucrezi la saturatia culorilor 🙂 E un proces mai complicat dpdv tehnic, nu intru in detalii acum, insa un HDR ‘maxat’ e departe de realitate. Si ai tendinta de a duce lucrurile la maximum pentru ca ceva in ADN-ul nostru de verisori de cimpanzei ne spune ca lucrurile puternic colorate sunt sanatoase deci atractive. De unde si HDR-urile la limita kitsch-ului de care geme net-ul.
Dar HDR-istii cu experienta scot imagini uniform expuse fara sa cada in pacatul suprasaturarii. Exista si alternative – pentru un prim plan bine expus si un cer nears, iei un filtru cu densitate graduala si gata, ai cerul subexpus (deci se vad norii) si prim planul corect expus => o poza cu culori mai naturale decat un HDR si cu o dinamica foarte buna. Dragos ne poate spune si alte trucuri… 🙂
In exemplele tale, doar din 2 imagini se poate face foarte simplu si exposure blending. Nu ai dynamic range atat de mare, exceptand doar cazul cu monitoarele.
HDR bine facut gasesti rar. Majoritatea exagereaza cu tone mappingul si ies niste chestii foarte wow, si „cool” pentru neavizati. Exemplul lui Zoso este foarte graitor.
Eu personal prefer HDR-urile mai naturale, la care nici nu te prinzi. Majoritatea pozelor de pe blogul meu, si toate panoramele mele sunt HDR, dar nu stiu cati si-au dat seama…
O camera foto capteaza intre 8 si 12 stopuri, ochiul uman undeva pe la 20. Eu sunt multumit daca reusesc prin hdr/exposure blending sa prind vre-o 14. Iar ochiul uman se adapteaza altfel la dynamic range-ul unei scene, nu „vezi” hdr.
Asta am zis și eu, poți folosi un filtru și nu ieși deloc din standarde, adică expui bine ambele planuri fără a o da în extreme și a obține o saturație/tonare cu diferențe uriașe față de realitate. Eu prefer întotdeauna filtrul. 🙂
fiecare om percepe diferit ceea ce numesti tu „ce vezi cu ochii”, de multe ori vedem ceva ce ne place dar nu-l percem ca si detaliu,nu constientizam prezenta lui ,automat el nu o sa apara in fotografia noastra , pentru ca nu o sa facem nimic in a pune in evidenta si probabil o sa dam vina pe aparat ca nu a surprins ce am vrut noi.Este nevoie de exercitiu, si dupa ce vei surprinde acele detalii cu ochiul liber(asta pt. ca le vei cauta si le vei intelege nu doar privi) o sa ajungi la concluzia ca aparatul pe care il ai are niste limite XD(obiectiv , senzor etc).Nu s-a intamplat niciodata sa faci o poza si apoi in fata calculatorului sa observi lucruri pe care initial nici nu le-ai observat ? asta inseamna ca toata actiunea ta s-a rezumat in a apasa pe un buton si nimic mai mult.Cand ajungi sa controlezi cadrul pe care il fotografiezi si mai ales sa controlezi importanta fiecarui element din cadrul respectiv in sensul ca il vei ajuta pe privitor sa vada si sa inteleaga compozitia ta cel putin asa cum ai gandit tu…. dupa mine asta inseamna fotografie si nu exista limite atata timp cat mesajul nostru ajunge la ceilalti privitori,mai mullt sau mai putin cunoscatori.