Și zic în special Whirlpool pentru că și eu și un prieten am avut probleme cu serviciile de garanție de la whirlpool care sunt un pic jalnice.
Faza 1 – e în garanție deci exist!
Am sunat de mi-a ieșit pe nas la firmele listate în certificatul de garanție. Într-un final mi-a răspuns o firmă cu un drăgăstos „alo da!”. Au fost destul de operativi. Mi-au preluat cererea telefonic și a doua zi s-a prezentat un băiat cu șurubelnița în dinți, a măsurat, a pufăit, s-a-ncordat și a ajuns la concluzia că placa de bază este o nenorocită încăpățânată care nu vrea și pace să trimită un semnal sistemului de încălzire.
Mișto! S-o înlocuim zice consumatorul din mine!
Ho cu tata, zice domnul! Bine, mai politicos. Cică tre’ să comande piesa și durează două săptămâni să o aducă. Preia o copie după factură și încă una după certificat și fuge.
Faza 2 – pregătirea de luptă
Pentru că a doua zi am realizat că nu există nicio urmă că cineva a constatat defectul și că s-ar putea să iau o mică țeapă, am trecut la notificarea vânzătorului prin deschiderea unu incident pentru garanție. Le-am povestit ce s-a-ntâmplat la Faza 1 (mai puțin plastic, desigur). Nu m-așteptam să mă rezolve dar am vrut să existe o urmă undeva într-un sistem. M-a sunat o domnișoară de la Depanero care mi-a povestit cum că ei nu sunt parteneri whirlpool și că bine am făcut că am contactat un service autorizat și că îmi închide cazul. Nu am protestat. Am vrut, după cum spuneam, doar să-mi fac simțită problema.
Bine, eu eram relaxat că problema mea este în sistem. Dar am constatat cu surprindere că nu aveam niciun mail de confirmare și nici în contul meu de la eMAG nu am regăsit plângerea mea. Aveam doar un mail în care mi se confirma faptul că cineva simpatic mi-a închis cazul.
Practic și în această fază nu aveam nimic palpabil cu care să fugăresc pe cineva în cazul în care era nevoie.
Faze 3 – exasperarea
Pentru că nu am mai auzit nimic de la service-ul whirlpoll și termenul de 15 zile a fost depășit cu vreo 10 zile m-am întors la magazinul de unde achiziționasem produsul. Din păcate pentru ei, legea zice că trebuie să se ocupe de produsul tău în garanție chiar dacă doar preiau jucăria și o dau mai departe. Să nu-și bată capul consumatorul.
Oricum, există tot în lege un termen de 15 zile în care produsul trebuie reparat și să funcționeze conform specificațiilor. Dacă se depășește acest termen te poți duce peste vâmzător și poți cere banii înapoi pe produs.
Și iată că în cazul meu, această prevedere m-a ajutat. Probabil că a fost introdusă special pentru astfel de cazuri. Am completat cererea de retur cu povestea de mai sus.
Faza 4 – așteptarea
Am predat astăzi curierului mașina de spălat vase și aștept să mi se aprobe cererea de retur și să-mi vireze banii în cont.
Observații
- De aia e bine să cumpărați produsele de la magazinele mari pentru că au puterea financiară să preia astfel de cazuri, au proceduri bine puse la punct și nu stau mult la discuții.
- Dacă nu este neapărat nevoie, nu cumpărați produsul pe firmă. Protecția consumatorului se ocupă, după cum îi spune numele, de consumator. Nici nu se uită la firme. Dacă ați achiziționat pe firmă puteți doar să-l dați în judecată pe vânzător sau pe producător, cu costuri suplimentare, desigur.
- Nu mai cumpărați whirlpool. Da, știu, sunt fantastice și vouă nu vi s-a stricat de 14 ani. Dar dacă vi se-ntâmplă să știți că rămâneți cu buza umflată și cu o sacoșă din aia mare plină cu nervi. Practic whirlpool nu are servicii post-vânzare.

Comparativ Electrolux mi-a răspuns în 10 minute cu un telefon după un caz deschis prin formularul de la ei de pe site la ora 22+. Și cu mail după ca să rămână scris. Și da, mi-au și rezolvat problema. Era primul produs Electrolux luat dar nu a mai fost singurul.
+ ca cica Electrolux are cea mai mica rata de produse ce au nevoie de garanție
am un whirlpool vechi din 1900toamnă, am observat că nu mai funcționează, am sunat la un service general de mașini de spălat de pe internet, omu a venit acasă, a reparat în 30 de minute, am plătit aproximativ 30 euro, totul în ziua în care am remarcat defecțiunea
Povesti de acest gen am și eu, dar nu asta este subiectul.
ai dreptate, scuze, am citit art in dungă
Si eu am masina de vase Whirlpool, si dupa 4.5 ani (evident nu mai era in garantie) i s-a stricat pompa de apa. Am cautat pe net service whirlpool ca orice om normal, si am dat peste listarea lor pe Google (sau google maps). Au nota 1.1 din 38 de review-uri!!!!!! Nu cred ca am vazut niciodata nicaieri vreun loc sau produs pe orice platforma de lasat review-uri cu un scor asa dezastruos din asa multe review-uri.
Evident am renuntat la ideea de a-i mai cauta pe cei de la reprezentanta, si am rezolvat cu un mester generalist gasit pe net.
Razvan, daca vezi ca astia te plimba de la Ana la Caiafa, cu produsul fiind in garantie, mai bine scoti 100 lei din buzunar si-l repari la un reparangiu. Care-ti da garantie 6 luni in caz ca pica aceeasi chestie. am patit-o cu un Tv no-name. Woodward ori ceva de genul asta.
L-am dus in garantie (se stricase dupa un an), a stat pe la aia vreo 2 saptamani, si apoi mi-a mers o luna. Cand l-am dus inapoi au zis ca stiti, s-a mai stricat o data, aceeasi problema, noi l-am reparat acu daca nu mai merge e vina voastra.
Si nu au vrut sa-l repare. nu să-l repare, sa se uite-n el macar.
L-am sunat pe un reparagngoiu de pe einternet, a venit ala acasa, s-a uitat la el si-a zis ca vine in 2 zile cu piesa. a doua zis ne-a sunat ca a gasit una undeva si daca poa sa vina. 50 lei piesa, 50 manopera, TV-ul merge bine merci si acum dupa vreo 6 ani de atunci…
Wow, se castiga super bine din net daca un blogger trage de un TV no name 7 ani si inca il pastreaza ::rolleyes::
Pai bine mai omule, daca exista GARANTIE, de ce sa repari pe cont propriu?! Atunci hai sa cumparam SH.
Ia uite ce am primit in dimineata asta de la oferte@newsletter.emag.ro: „Esti client fidel, ai 10% voucher, extra reducere la electrocasnicele Whirpool!”
Razvan, mie mi-e clar. Poti candida de presedinte. Detii puterea. Te votez.
Pai si Zoso ne spunea ca Emag sunt dumnezeii garantiei si ai satisfacerii clientului, Vrei sa spui ca ne-a mintit?
Pai asta zic și eu. Dacă nu era cumpărat prin eMAG acum rămâneam cu o grămadă de fiare vechi pe care dădusem 2000 lei. Pentrucă că garanția Whirlpool nu exista.
Așa eMAG-ul mi-a luat mașina de spălat înapoi și o să-mi des banii chiar daca am cumpărat-o in iunie anul trecut.
pariu pe o bere ca pana vineri vine cineva sa comenteze cu urmatoarele:
1) ai primit bani de la emag sa le faci reclama
2) „da, dar eu nu mai cumpar de la emag niciodata, am comandat in ianuarie si mi-au livrat in februarie, NU MERCI”
3) daca dau click pe link afiliat, emag imi pune mie taxa pe comanda si platesc mai mult
Cred ca una din motivele pt care whirlpool a ajuns unde e este pt ca a redus ft mult din calitate, iar importatorul n-a fost el prea serios niciodata. Atat de mult incat a ramas numele… si cam atat! Whirlpool lucreaza cu o retea de service care mereu iti vine sa ii palmuiesti (cel putin la mine in localitate), asta inca de acum 12-13 ani cand eu lucram in Domo. Macar la Arctic/Beko au retea mult mai OK, idem si la Indesit/Ariston. Cu Electrolux/Zanussi n-am avut asa multe probleme nici in perioada mea de 3 ani cu mag de electrocasnice, nici dupa (desi detin cate un produs electrocasnic din ambele brand-uri).
Eu am facut duminica dimineata o cerere la emag pentru service, sa-mi repare un telefon aflat in garantie si am ales ca data de ridicare a produsului 5.03.2018 (adica luni) nici pana azi nu a venit nimeni sa-l ia. Telefonul are un an la mine…eu din pacate nu cred ca mi mai pot recupera banii pe el… exista vreo posibilitate? Daca depaseste termenul de 15 zile din momentul cand a fost facuta cererea?
Da ionut, normal ca ii poti recupera. Fii insistent. Am avut tel luat de la emag care a luat-o razna dupa un an si 10 luni. Trimis in service (depanero bineinteles) de 3 ori si de 3 ori intors cu „defect nemanifestat”. A 3-a oara cand a venit inapoi am stat in showroom pana s-a manifestat defectul si apoi mi-au facut pe loc stornare
Bună,
Din pacate am ajuns si eu sa cunosc experienta de a avea o combina frigorifica Indesit, inca in garantie, dar care se pare ca nu se poate repara. Suni la whirpool, apoi astepti sa vina service ul. Intr un final, vin si cei de la service si tot nu se repara produsul.
Minciuni de la whirpool, de la service. Si mai trece o luna, si inca una, pana se termina garantia. Niciunul nu are nici un interes sa rezolve ceva.
Nu primesti nici o notificare pe mail sau pe telefon, cu statusul, dar sesizarea zic ei ca exista.
Nu mai rezist, voi merge la anpc, dar nu mai sper ca se va rezolva ceva.
A fost cumparata de la altex.
Sigur nu voi mai cumpara vreodata ceva de la whirpool.
Numai bine,
Am cumpărat alte Sibiu mașina de spălat whirlpool 5-1-2020 defecta nu încălzea apa am solicitat de cite a ori la București repararea mașini promisiuni și atit sunt în data de21-02-2020 nu a venit sa repare mașina servis Sibiu mincinos singura soluție bani înapoi.
Am cumparat un cuptor electric de la whirlpool, acum aprox 2 luni, l-am folosit de 4 ori in tot acest timp, gatesc paste sau coc paine, maxim 1 data pe saptamana, in weekend, mai mult de fun.
S-a stricat mizeria, i-a aparut o eroare F03, am sunat la whirlpool, produsul fiind in garantie, si mi-am luat un mare flit, mi-a zis o maimuta de la ei, ca cica nu l-am folosit in scopuri casnice….””” zic e clar, am fenomene Poltergeist in bucatarie, whirlpool au angajat clarvazatori si te vad la fix daca coci in cuptorul de la ei, paine, sau zemuri pentru vraji….ideea e ca produsele lor sunt de foarte proasta calitate, serviciile post-vanzare la fel, daca ai garantie la ele, mai bine uita si gaseste o solutie sa le repari singur contra cost…feriti-va de produse facute de compania Indesit care au branduri gen hotpoint, ariston, whirlpool, etc…scumpe si de calitate foarte slaba…
Buna seara! Am citit postarea cu mare interes, familia mea detine un service de electrocasnice de vreo 16, vorbesc despre un service autorizat, cu contractele aferente, legal din toate punctele de vedere.Vreau sa incep prin a va spune faptul ca noi intelegem perfect nemultumirile clientilor si adesea ne gandim ca in situatia lor am fi procedat la fel.Din pacate, rezolvarea problemei unui produs nu tine doar de noi ( eu vorbesc in numele firmei mele care isi respecta si ajuta clientii, nu am motiv sa va mint pentru ca nu voi da numele firmei) revenind, de ceva timp, clientii trebuie sa sune intr-un call center si de acolo sunt repartizati la service urile cele mai apropiate, noi avem obligatia de a contacta clientul in 48 de ore lucratoare pentru a programa o vizita, apoi termenul de repare a produsului este de 17 zile lucratoare.Totul bine si frumos, ajungi la client si constati ( daca ai noroc, corect, pentru ca produsele si acum citez un reprezentat al unei mari companii producatoare de electrocasnice “sfideaza orice logica”, daca doi clienti cu acelasi produs care prezinta acelasi cod de eroare, din pacate, vor avea nevoie de piese diferite, cine e de vina? Noi? Ca nu am
Constat corect? Inginerul care le-a proiectat?) in fine, comanda unei piese dureza maxim 2 saptamani, asta din cauza faptul ca in general, piesele vin din alte tari, rareori se intampla sa fie in depozitul companiei respective( noi, ca firma, nu putem avea un stoc de piese, decat foarte mic).Bun, sa zicem ca piesa ajunge in 3 zile, revenim la client, constatam ca nu merge.Luam legatura cu compania “mama” pentru a ii comunica acest lucru, in cel mai fericit caz, atunci cand ai noroc sa iti raspunda cineva, sansele sunt de 90% sa iti spuna sa incerci sa mai comanzi o alta piesa. Nu merge nici asa? Alta piesa, pana depaseste termenul si sunt obligati sa ii dea clientului un produs nou.Cu ce ramanem la sfarsit? Cu un client dezgustat atat de service cat si de companie si cu un service care plateste toate piesele ( compania nu primeste piesele inapoi) si de altfel “frecat la cap” de client, crezand ca totul se intampla din vina lui.
In acest domeniu sunt foarte multe “bube”, probleme de comunicare, ceea ce imi doresc sa intelegeti este faptul ca suntem oameni si ar trebui sa ne respectam unii pe altii si dam dovada de maturitate si de intelegere, mai ales cand acuzam niste oameni pe nedrept.Noi din pacate, ca service, nu avem drepturi, doar obligatii, se poate intampla sa intri in casa unui client si acesta sa te insulte, sa te umileasca, intereseaza le cineva? NU! Trebuie sa acceptam orice din partea clientul, din pacate, la noi inca este valabila “ clientul nostru stapanul nostru”.Va urez o seara linistita si imi doresc sa extrageti esentialul din acest comentariu.
Whirlpool este o firma de evitat. Niste aroganti. Am recomandat tuturor prietenilor si cunostintelor sa fuga de aceasta firma si de firmele de de service. Imi este jena sa povestesc ce mi s a intamplat cu acesti oameni.
In aceeasi situatie sunt si eu, doar putin mai grava, este vorba de un frigider whirlpool.
La 6 luni dupa achizitionarea produsului, acesta nu mai functioneaza, cumparat de la Flanco.
Consilierul de vanzari m a asigurat ca este un produs f bun si sa fac si o garantie extinsa all inclusive, sa beneficiez de servicii, prompte , chiar in ziua sesizarii, ca doar este vorba de frigider.
Acest frigider a ales sa nu mai functioneze,si la 37 de grade am ramas fara functiomarea acestuia.
Am sunat la Depanero, conform garantiei, au inregistrat cu multa amabilitatea cererea…. si in momentul de fata , sunt in aceeasi situatie…de asteptare.
Depanero m a trimis la Whirlpool, ca sunt in garantia de 24 de luni, acesta m a trimis la Flanco, ca acolo am dat banii, Flamco la Depanero si uite asa , pe banii mei sunt ca o minge de pinpong.
Mi au vorbit foarte frumos, spunand ca le pare rau si ca ma
Inteleg si sa raman in asteptare, de parca de asta aveam nevoie de consolari, si nu de frigider.
Ultima convorbire a fost ca luni va veni cineva, chiar daca nu in cele 3 zile cum eate stipulat in contract.
Un sfat , extragarantia va incurca, nu va ajuta…, si evitati produsele
Whirlpool Flanco!
In aceeasi situatie sunt si eu, doar putin mai grava, este vorba de un frigider whirlpool.
La 6 luni dupa achizitionarea produsului, acesta nu mai functioneaza, cumparat de la Flanco.
Consilierul de vanzari m a asigurat ca este un produs f bun si sa fac si o garantie extinsa all inclusive, sa beneficiez de servicii, prompte , chiar in ziua sesizarii, ca doar este vorba de frigider.
Acest frigider a ales sa nu mai functioneze,si la 37 de grade am ramas fara functiomarea acestuia.
Am sunat la Depanero, conform garantiei, au inregistrat cu multa amabilitatea cererea…. si in momentul de fata , sunt in aceeasi situatie…de asteptare.
Depanero m a trimis la Whirlpool, ca sunt in garantia de 24 de luni, acesta m a trimis la Flanco, ca acolo am dat banii, Flamco la Depanero si uite asa , pe banii mei sunt ca o minge de pinpong.
Mi au vorbit foarte frumos, spunand ca le pare rau si ca ma
Inteleg si sa raman in asteptare, de parca de asta aveam nevoie de consolari, si nu de frigider.
Ultima convorbire a fost ca luni va veni cineva, chiar daca nu in cele 3 zile cum eate stipulat in contract.
Un sfat , extragarantia va incurca, nu va ajuta…, si evitati produsele
Whirlpool Flanco!
mi sa defectat congelatorul la frigiderul cu 2 usi whirpool,am mers la ALTEX ALEXANDRIA SA facut proces verbal in data de 22,03,2023 nr asc-11023 nici pana in prezent nu sa luat legatura cu toate ca e o urgenta.voi fi nevoit sa sesizez PROTECTIA CONSUMATORULUI