Da, încearcă să rezolve o problemă destul de nasoală în spațiile publice. Încearcă să ascundă vocea celor care vorbesc tare la telefon în public. Încearcă să le dea „mute” celor care deranjează vorbind tare la telefon într-un spațiu îngust plin de oameni.

Am trecut și eu prin așa ceva. Aveam o colegă la corporație care o freca toată ziua și bârfea pe la colțuri și care când apărea șeful începea să se dea mare că ea muncește și vorbea la telefon tare și răspicat. Se plimba prin marele open space și făcea ture prin fața biroului șefului ca să vadă că ea muncește și nu o freacă. Eram atât de disperat încât ajunsesem să caut soluții de bruiaj semnal astfel încât să i se întrerupă convorbirea când trecea pe lângă biroul meu. 🙂

Prima problemă cu gadget-ul de mai jos este că trebuie purtat chiar de ăia care vorbesc tare în public. Practic trebuie să-i rogi frumos să dea 200-300 EUR pe un gadget imens pe care să-l poarte în geantă tot timpul sau la gât.

A doua problemă este că arată ca o jucărie sado-maso și nu cred că cineva va dori să poarte așa ceva în public.

Da, e un sistem inovativ care, pe principiul căștilor cu noise canceling, anulează vocea ta și nu se mai aude nimic în exterior. Probabil că tehnologia este revoluționară și că ai fi mult mai liniștit să vorbești în public fără să te chinui să șoptești sau să ieși afară. Dar la cum arată, este un gadget pe care nu-l va cumpăra nimeni niciodată. 🙂

Uitați și filmul de prezentare.

Mai multe detalii aici.