Îți vine să te joci toată ziua cu el 🙂 .

Sunt trei chestiuni care mă-ncântă:

Prindere solidă

Vine cu două sisteme de prindere: o ventuză adezivă și un sistem de prindere în grila de ventilație. Eu folosesc prinderea de gura de ventilație poziționată cumva în dreapta jos pentru a avea și un pic de suport de la marginea de jos.

Dar, brațul cu ventuză este reglabil în lungime și ventuza adezivă permite prinderea și de alte suprafețe plane mai rugoase (gen bord), nu neapărat de parbriz.

Sistemul foarte solid, vă zic.

Sistem automat de prindere a telefonului în suport

Suportul este șmecher și detectează telefonul tău cu încărcare wireless și atunci strânge automat marginile astfel încât smartphone-ul stă foarte bine fixat.

Când vrei să-l scoți din suport, are două butoane cu touch poziționate fix la baza suportului acolo unde-ți bagi de obicei degetele să prinzi telefonul. Mișcarea de desprindere din suport este perfect naturală.

Butoanele cu touch funcționează și pentru strângerea suportului.

Singura problema cu acest sistem este că dacă ai oprit motorul și mașina taie automat alimentarea cu curent a suportului, sistemul de desprindere a telefonului nu mai funcționează, desigur. De exemplu la BMW-ul familiei nu e o problemă că mai am curent și câteva minute după ce opresc motorul, dar la Subaru trebuie să mă obișnuiesc cu mișcarea inversă de a scoate telefonul întâi și după aia să opresc motorul. Oricum, poate fi scos și printr-o forțare relativ ușoară, nu e atât de grav precum pare. 🙂

Revenind, este un sistem extrem de comod. Deja orice altceva mi se pare învechit și demodat. 🙂

Încărcare wireless

Aici avantajul este evident, nu mai stai să bagi și să scoți cablul de fiecare dată când pleci la drum sau ajungi la destinație.

Suportul vine la pachet doar cu cablu USB C – USB dar fără încărcător/adaptor USB de brichetă. Trebuie să-l cumpărați separat sau să-l folosiți pe cel din dotare.

Referitor la încărcarea wireless, ei susțin că știu să furnizeze 5W, 7,5W și 10W (cu un încărcător QC2.0 sau QC3.0 extern pe care trebuie să-l aveți voi). Ceea ce înseamnă că poate să-ncarce ce vă trece prin cap: 10W pentru Galaxy S10/S10+/S9/S9+/S8+, 7.5W pentru iPhone 11/Xs/Xs Max/XR/X/8/8P, 5W pentru Huawei Mate 20 Pro, P30 Pro,Google Pixel 3/ Pixel 3 XL, LG V30/G7 și alte Qi-Enabled Devices.

Eu personal l-am testat și da bateria se încarcă în timp ce folosești waze-ul. Pe un iPhone Xs cu waze-ul pornit, am avut o crește a bateriei de la 92% la 96% într-o perioadă de o oră în trafic, ceea ce este foarte bine pentru încărcare wireless și waze.

Notă: m-am dus acum la mașină și am observat că băgasem cablul în portul pe care scria „smart charging” nu în cel pe care scrie QC3.0, ceea ce este o veste bună. Înseamnă că încărcarea de mai sus am făcut-o cu un port standard USB care știe să furnizeze maxim 2A și 5V, fără tehnologia QC3.0. Probabil că acum, folosind portul QC3.0 de la încărcătorul meu de brichetă, o să se încarce și mai repede. Revin pe această temă.

Eu l-am cumpărat de pe Amazon UK cu 27 de lire și cu livrare a doua zi prin UPS (încă vreo 12 lire). Dar merită toți banii. Și are și review-uri foarte bune și reale pe Amazon. De multă vreme nu m-a mai entuziasmat așa de mult un suport auto. 🙂



Ce mai cauta lumea pe google (lista generata automat):
  • https://razvanbb ro/un-suport-de-masina-absolut-minunat-pentru-telefonul-tau-cu-incarcare-wireless/