Imediat după prăbușirea turnurilor gemene am avut ocazia să călătoresc în SUA. Nu vă pot descrie teroarea prin care am trecut. Am avut și ghinionul să schimb multe avioane până-n Seatle. Fiecare față întunecată, fiecare urmă de trăsătură arabă pe fața unui pasager mă făceau să mă gândesc la un posibil terorist care ar vrea să deturneze avionul și să-l parcheze într-o clădire. A fost cea mai urâtă călătorie din viața mea.
Al doilea moment îngrozitor a fost când am ajuns la Londra imediat după bombele din autobuze. În fiecare simbol londonez roșu și cu două etaje pe care-l vedeam pe stradă vedeam un o posibilă explozie.
Al treilea moment a fost când s-a trezit un nebun în țara cu rata cea mai mică a criminalității: Norvegia. S-a trezit să pună o bombă foarte aproape de hotelul nostru din Oslo. Atât de aproape încât hotelul respectiv avea geamurile sparte de la suflul exploziei. Și într-o zonă unde oricum ne-am fi plimbat pe jos. Da, e vorba de băiatul ăla care a fost condamnat la 21 de ani de pușcărie într-un apartament de trei camere cu computer și sală de fitness proprie. Bafta noastră a fost că nu am găsit bilete de avion decât pentru a face traseul începând din nordul Norvegie cu finalizare în Oslo. Dacă mergeam acolo conform planurilor inițiale, eram chiar în raza de acțiune a bombei respective.
Recunosc că nu prea-mi place în ce lume trăim. Bafta noastră este că România nu este o țară atât de importantă pentru grupările teroriste.
Nu este – inca 🙂
La cum fac politicienii misot de noi, nu cred ca este cazul sa ne ingrijoram in viitorul apropiat. 🙂
si bafta noastra mai este ca serviciile noastre secrete au avut relatii excelente cu lumea araba inainte dfe 89 si le-au conservat dupa, jucand asa cum trebuie, adici aici si-au facut treaba 😉
Daca ar fi si oamenii aia de acolo ca politicienii am merge prin ruine fumegande.
in primul rand, stai acasa 🙂
in al doilea rand, iti dai seama ce bine s-a simtit fostul tau coleg Sebi mergand in SUA. Nu stiu pe nimeni sa semene cu Saddam Hussein mai bine decat el.
Vad ca esti din ce in de mai aproape de miezul evenimentelor. Vorba lui ghimposul, mai stai pe-acasa ca prea o cauti cu lumanarea.
Cred că ai și puțin mai mult ghinion. Îți dai seama că dacă se uită ăștia de la C.I.A. pe zborurile tale și le confruntă cu hărțile atentatelor, în două zile îți dau ușa de la apartament jos 😀
Am zburat de cateva ori cu avioane americane sau spre/dinspre SUA. Fara nicio jena, chiar nu am stat stresati. Drept ii ca am venit la americani la 9 ani de la 9/11, deci s-au mai domolit chestiile. Au fost acum cateva zile/saptamani doua ture de impuscaturi in Times Square si langa Empire State Building, zone in care ne cam plimbam. Iti dai seama ca mi-a cam stat sarmaua-n gat cand am auzit ca s-au intamplat astea, cand doar cu 1-2 zile inainte ma plimbasem eu pe acolo.
Pana la urma, daca, doamne feri’ e sa fie, nu scapi. Nu e chiar atat de placut insa cand iti dai seama ca ai fost totusi aproape de niste chestii de genul asta.