Da, e o șmecherie nouă! Este ce ne salvează planeta și ne ajută să evităm traficul, dar, din păcate, tehnologia, infrastructura și societatea nu sunt pregătite în acest moment, cel puțin în București.
Electric -> deci baterie
Autonomia acestor trotinete nu depășește 20 km, chiar dacă ei se laudă cu mai mult. Sunt mulți factori care influențează consumul bateriei, de la stilul de condus la greutatea pasagerului. Asta înseamnă că o trotinetă de acest gen poate fi utilizată de 2-3 ori după care leșină la umbra unui zid abandonată. Din experiența mea cu astfel de servicii din alte orașe, la prânz nu mai găsești nicio baterie încărcată suficient cât să te ajute în drumul tău.
Trotuare și șosele
Cam asta avem la dispoziție în București. Există niște piste de biciclete dar sunt puține. Din experiența cu trotineta proprie, dincolo de pista de biciclete e ușor incomod. Pe șosea șoferii nu sunt obișnuiți cu astfel de vehicule pe șosea și ești la un pas de dezastru o dată la câteva minute și pe trotuar sunt mașini parcate printre care se strecoară cu greu pietonii. Practic eu și trotineta mea mai lipsesc din peisaj.
Așa că dacă nu ai un traseu clar, cu trotuare relativ largi sau pistă de biciclete, mai mult te chinui. Eu personal am baftă de o pistă de biciclete destul de bine pusă la punct pe traseul meu de acasă până în centru dar este o excepție.
Baterie -> deci încărcare
Logistic vorbind, în fiecare noapte, toate trotinetele trebuie ridicate, puse la încărcat într-un depozit și redistribuite în fiecare dimineață în punctele cheie. E un efort imens. Câteva ore să le strângi din tot Bucureștiul (cu mai multe mașini), câteva ore să le încarci și încă câteva ore să le distribui. Asta într-un interval de 8 ore (dacă începi culesul la 10 seara și te asiguri că la 6 dimineața sunt parcate toate frumos la gurile de metrou și alte puncte esențiale).
Societate
Din păcate trăim în societatea “ce am găsit este al meu!”. O singură dată am lăsat un gopro nesupravegheat pentru 15 secunde. L-am montat pe marginea unui baraj să fac un timelapse și m-am dus 10 metri mai încolo, până la mașină. În tot acest timp aveam contact vizual cu camera. A venit turistul nostru român, a văzut camera, a pus mâna pe ea și a demontat-o de pe suport și era cât pe ce să plece cu ea. Desigur că în mintea lui de idiot eu eram de vină că nu am stat lângă cameră.
Ce credeți voi că vor face acest tip de profitori când vor vedea o trotinetă frumoasă, nouă, strălucitoare, parcată neglijent pe trotuar, parcă abandonată, parcă pusă acolo pentru a fi ridicată și dusă acasă? Da, vor fi acest tip de oameni care nu sunt în target, la care nu a ajuns mesajul cu shared economy, care în bula lor șmecheria este aprecierea supremă și care își vor însuși aceste trotinete “abandonate”. Da, au GPS, vor fi recuperate, dar va fi o luptă continuă de educare a unei pături sociale care nu vrea și nu poate fi educată.
Logistic vorbind și asta va fi o problemă majoră de management
Probleme tehnice
Da, jucăriile astea sunt solide și sunt exemplu perfect de integrare a unui sistem fizic într-un sistem software de închiriere și management. Și acest “software” este cuvântul cheie aici. Există deja două exemple în alte țări în această direcție:
- În Australia, softul de pe trotinete a fost spart și mesajele standard au fost înlocuite cu mesaj cu tentă sexuală.
- În altă părți, un bug de firmware genera o frânare bruscă (bloca roata față) în anumite condiții de pantă la coborâre. Este ceva ce nu-ți dorești să se întâmple mai ales la 20km/h.
Concluzie
Din păcate, limitarea tehnologică care oprește cam orice evoluție în direcția vehiculelor electrice (bateria și reîncărcarea rapidă a acesteia) va duce la închiderea rapidă a serviciilor de acest gen. O trotinetă electrică este utilă în acest moment ca vehicul personal și asta doar dacă autonomia și infrastructura de pe traseul zilnic îți permit acest lucru. În rest sunt doar mofturi și un pic de hype.
Și da, anul ăsta s-au lansat sau se lansează vreo trei astfel de servicii de care am auzit eu. Va fi interesant de urmărit evoluția, dar nu-mi fac prea mari speranțe în acest sens.
PS Nu am zis nimic de costuri de închiriere pentru că nu am studiat. Dar am înțeles de prin mesajele din social media că nu e chiar un serviciu ieftin. Și la ce logistică au de dus în spate nici nu mă așteptam să fie ceva ieftin.

🙂 Si tipul asta e de acord cu tine : https://www.youtube.com/watch?v=vt1Pcb2cnEw
Bună analiza celor de la The Verge.
Un altfel de concept
http://www.shop.namstare.ro/Servicii-personalizate/joyor-rent-hub-inchirieri-trotinete-electrice-black-habit-calea-grivitei-77
Din pacate vor disparea una cate una. Chiar ieri am vazut cum un pusti de 12 13 ani demonta gos-ul de pe un wolf-e, avand toate sculele necesare, undeva la Presei libere. Fusesera trei, mai ramasese una (am anuntat 2 echipaje de rutiera, dar nu s-au sinchisit).
Legislatia din Romania nu iti permite sa iti recuperezi bunurile furate cu ajutorul politiei nici daca ii duci la usa casei sau apartamentului unde iti spune aplicatia ca este obiectul. Sunt cateva povesti in acest sens pe net.
In Viena trotinetele descarcate erau recuperate de un baiat care le aduna pe trotineta cu care mergea el. Serviciul era integrat in Google Maps, alaturi de Uber si Bolt. Si nu era ieftin, costa cam un sfer sau o treime fata de ele.
La noi se vor fura in draci si / sau se vor da prin toate gropile si hartoapele fara mila.
Am folosit in afara tarii Lime si majoritatea trotinetelor erau incarcate. Te poti inscrie ca Lime juicer, practic incarci trotinetele si primesti bani. Mie mi-a placut serviciul, chiar si fara piste dedicate, tot te strecori usor printre oameni.
În Bruxelles au rezolvat problema încărcării platind cetățenii sa le încarce la ei acasă și sa le readucă în stradă. Din cate am înțeles, e bătaie pe ele, ca e avantajos pentru portofel. There, problem solved.
Tocmai am vazut ca au aparut mopede electrice prin bucuresti, de la blinkee.city . A folosit careva?
Ei uite ca a venit Lime în România și au succes. Au și juicers și clienți. In nordul Bucureștiului este plin, la metrou sau în fata Mall-urilor.
Trebuia sa mai aștepți cu articolul. Dar da, sunt impedimente și probleme și la fel desigur spun ca acestea vor fi rezolvate. Unele mai Rapid cu intervenții de la autorități, altele mai lent sau greoi.