Astăzi ați fost eliberați din cătușele imaginației și ați fost loviți de realitatea crudă a unui proiect împlinit!
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, declară pe pagina sa de Facebook:
Proiectul a fost unul complex: s-au construit 3 podeţe, 1 viaduct, 1 staţie de cale ferată şi un punct de oprire în oraşul Otopeni şi s-a realizat racordul de cale ferată la Terminalul T1 sosiri din Aeroport. Arhitectura staţiei are caracter unicat şi este o structură spaţială dispusă sub forma unui arc de cerc. Proiectul îndeplineşte un vis de peste 30 de ani al românilor, şi anume, acela de a conecta Aeroportul Internaţional Henri Coandă la reţeaua feroviară. Am avut ambiţia de a finaliza acest proiect de infrastructură feroviară şi m-am ţinut de cuvânt”, a adăugat şeful de la Transporturi.
Îmi și imaginez conferința de presă:
– Și ce ați făcut în timpul mandatului, domnule ministru?
– Păi am declarat încheiat un proiect cu care ne câcâim de 30 de ani.
– Practic ați fost un fel de purtător de cuvânt, nu?

Toată știrea o găsiți pe G4media aici.
De 30de ani se doreste lucrurile alea, dar proiect, aprobari si “miscari” pe teren cand s-au intamplat?